Arhive zilnice: 20/05/2020


Instituții cu literă mică

Naiv, cum mi se mai întâmplă să fiu câteodată, scriam, la începutul nebuniei care ne cuprinsese la vestea că vine Coronavirusul peste noi și, în consecință, n-am găsit altceva mai bun de făcut decât să devastăm rafturile magazinelor, scriam, așadar, atunci, că după ce toate au să treacă și noi […]


De joi, la Caransebeş se deschid Piaţa de cereale şi cea de vechituri

Odată cu ieşirea din Starea de urgenţă, începând de marţi, 19 mai, şi-a deschis porţile pentru cumpărători Bazarul din Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, acolo unde îşi desfăşoară activitatea un număr de 19 agenţi economici. Totodată, la solicitarea atât a producătorilor, cât şi a cetăţenilor din municipiu şi din împrejurimi, joi, […]


Slatina-Timiş, campioană la proiecte europene

Pe agenda de lucru a primarului comunei Slatina-Timiş, Gheorghe Roma, se află în această perioadă mai multe proiecte, cel mai apropiat ca termen fiind cel pe care l-a propus spre discuţie în şedinţa de astăzi a Consiliului local. Este vorba despre iniţiativa sa de a achiziţiona un număr de 134 […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, cea mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 13-15 lei/kg, caş de oaie – 20-25 lei/kg, urdă – 12-15 lei/kg, smântână (borcan) – 10-12 lei, telemea de vacă –20 lei/kg, brânză […]


Teren sintetic de minifotbal, la Constantin Daicoviciu

După ce consilierii locali din Constantin Daicoviciu au aprobat bugetul comunei pentru anul în curs, primarul Daniel Boambeş ne-a declarat că doreşte să meargă pe aceeaşi linie din anii anteriori, alocând sume importante pentru investiţii, aceasta fiind singura modalitate prin care localitatea se poate dezvolta. „Sunt foarte mulţumit că am […]