Arhive zilnice: 02/06/2011


Drumuri agricole de un milion de euro

Întrunit în şedinţă, Consiliul Local a aprobat Studiul de fezabilitate şi realizarea proiectului „Amenajări drumuri agricole pe raza municipiului Caransebeş”. Solicitarea investiţiei de un milion de euro de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 pe Măsura 125. Amenajarea de drumuri agricole va conduce […]


Educaţie prin artă

Faza locală a Festivalului-Concurs ,,Educaţia prin artă”, dedicate copiilor din învăţământul preşcolar, ajuns la cea de a IX-a ediţie, s-a desfăşurat joi, la Grădiniţa P.P. Nr. 4 Caransebeş, unde au participat preşcolarii din municipiul Caransebeş, precum şi cei de la Grădiniţele P. N. Goleţ şi P. N. Prisaca. Festivalul a […]


,,Lunga călătorie” de 20 de ani a Astrei

Liceul Teoretic ,,Traian Doda” din Caransebeş a găzduit, recent, festivitatea de premiere a concursului intitulat ,,Lunga călătorie”, acţiune organizată în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 20 de ani de activitate a Asociaţiunii ,,Astra” din Oţelu Roşu. Concursul a fost structurat pe trei secţiuni şi s-a adresat elevilor din ciclurile primar, […]


ANUNŢ

În data de 7 iunie 2011, ora 10, la sediul Primăriei Constantin Daicoviciu, Str. Principală, nr. 11, se va organiza, în baza HCL 40-41 din 30 mai 2011, licitaţie pentru închirierea izlazului comunal şi a păşunii alpine. Preţul de închiriere este de 150 lei/ha/an pentru izlazul comunal, şi de 500 […]


Domnului Profesor, cu dragoste…

În cadrul penultimei etape a Campionatului 2010-2011, Seria a V-a a Ligii a III-a, formaţia caransebeşeană Scorilo-Autocatania a întâlnit vineri, 27 mai, în deplasare, pe Unirea Sânnicolaul Mare. Seria neagră, de patru meciuri fără victorie, a ,,driverilor” din Balta Sărată s-a încheiat exact în ziua în care antrenorul echipei, Ion […]


Cel mai modern spaţiu sanitar din judeţ va fi la Caransebeş

După ce Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a aprobat cererea de finanţare formulată de Primăria municipiului, la Caransebeş va fi amenajată şi dotată cea mai modernă secţie spitalicească din Caraş-Severin. Investiţia se ridică la aproximativ 4 milioane de euro, din care contribuţia de la bugetul local va fi de 60.000 […]


Horoscop

Berbec Va fi o săptămână plină, în care nu veţi avea timp nici să vă trageţi sufletul. O vizită la prieteni sau o plimbare în aer liber vă vor ajuta să vă debarasaţi de tot stresul din ultimul timp. Din punct de vedere mental, funcţionaţi deosebit de eficient. Inventivitatea şi […]


H O T Ă R Â R E

privind rectificarea bugetului local al comunei Băuţar pe anul 2011 Art. 1. Se rectifică bugetul local al comunei Băuţar, judeţul Caraş-Severin, în sensul majorării, atât a părţii de venituri, cât şi a părţii de cheltuieli, cu suma de 177,00 mii lei, după cum urmează: VENITURI ……………………………………………………………………………………………… 177,00 – sume defalcate […]