Ministrul Agriculturii s-a întâlnit, pe câmp, cu fermierii de la Sacu



Duminică, 17 iulie, după ce a fost în judeţul Timiş, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut o scurtă vizită în comuna Sacu, unde s-a întâlnit cu fermierii locali, la întrevedere fiind prezenți şi prefectul Ioan Dragomir, deputatul Silviu Hurduzeu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Caraş-Severin, Sorin Borugă, şi primarul Nicolae Daminescu. S-au discutat problemele cu care se confruntă fermierii din regiune din cauza secetei, dar și pentru a le prezenta agricultorilor pachetul de măsuri pregătite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru ca această perioadă dificilă să fie depăşită.
Petre Daea le-a vorbit agricultorilor despre Ordinul comun privind urgentarea inventarierii suprafețelor calamitate și a discutat despre Hotărârea de guvern privind acordarea diferenței la subvenția pentru motorină, informează Instituţia Prefectului – judeţul Caraş-Severin. Alte subiecte abordate de ministrul Agriculturii au fost cel referitor la creditarea fermierilor prin Programul „De trei ori subvenția” şi cel privind Programul de reabilitare a sistemului de irigații şi desecări, dar a vorbit și despre activarea sistemelor de desecare cu dublă funcționalitate specifice zonei de vest a țării, precum şi despre solicitarea adresată Comisiei Europene în vederea măririi avansului la subvenții de la 50% la 70% pentru plățile directe şi la 85% pentru dezvoltare rurală, sau măsurile concrete stabilite la fața locului împreună cu fermierii.
Sonia BERGER