Experţii spun 41. Martorii zic mult peste 100 de kilometri pe oră!
Specialiştii care au efectuat expertiza solicitată de avocaţi în cazul accidentului produs la Aeroportul din Caransebeş, în timpul desfăşurării unui concurs de motociclete, atunci când au fost rănite patru persoane, afirmă că autoturismul la volanul căruia se afla Cristian Ungur circula cu viteza de 41 de kilometri pe oră şi că, în aceste condiţii, evenimentul ar fi putut fi evitat de către ambele părţi. Conform declaraţiilor ofiţerului de presă al Federaţiei Române de Motociclism, rezultatele expertizei sunt aberante. Procurorul de caz a declarat că expertiza nu va fi luată în calcul la proces, ci se vor folosi probele iniţiale, din declaraţiile martorilor luate imediat după accident reieşind că tânărul rula cu mult peste 100 de kilometri pe oră. (C. Senco)
Expertiza efectuată la solicitarea avocaţilor în cazul accidentului produs în data de 8 august pe pista Aeroportului din Caransebeş, pe care se desfăşura etapa a II-a din Campionatul Naţional de Viteză pe Aeroport, când au fost lovite patru persoane, dintre care două grav, arată că autoturismul la volanul căruia se afla Cristian Ungur circula cu 41 de kilometri la oră. Astfel, potrivit experţilor, accidentul ar fi putut fi evitat de către ambele părţi.
Potrivit ofiţerului de presă al Federaţiei Române de Motociclism (FRM), rezultatele expertizei sunt considerate aberante. „Ceea ce omit Procuratura Caraş-Severin şi organele locale ale Statului este faptul că inicidentul a avut loc pe o proprietate privată, închiriată de Federaţia Română de Motociclism, fapt care nu se specifică în expertiza realizată de procurori. Am constatat cum faptele trăite pe viu de membrii Federaţiei Române de Motociclism pot fi contrazise de expertize realizate în birou, cu largul concurs al organelor Statului, plătite special să apere drepturile cetăţenilor. FRM solicită în mod public sprijinul cunoscutei motocicliste avocat Paula Iacob, al avocatului col. (r) Ion Soricică, preşedinte de onoare al FRM, şi al procurorului Marius Iacob, procuror-şef de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru soluţionarea obiectivă a acestui caz şi pedepsirea vinovaţilor, Cristian Ungur şi Lucian Brânzei”.
Potrivit procurorului de caz, expertiza nu va fi luată în calcul în proces, ci se vor folosi probele iniţiale, din declaraţiile martorilor date imediat după producerea nefericitului eveniment reieşind că tânărul, însoţit de Lucian Brânzei, rula cu mult peste 100 km/oră.
La rândul lui, antrenorul lotului naţional de motociclism, Cătălin Cazacu, constituit ca parte civilă în proces, susţine că nu poate accepta un asemenea rezultat şi că oricine îşi poate da seama, din fotografiile făcute atunci de cei aflaţi la faţa locului, că persoanele lovite, printre care şi el, se aflau în spatele cauciucurilor de protecţie.
Cristian Ungur a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de lovire, vătămare corporală gravă, ultraj contra bunelor moravuri şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma analizelor efectuate constatându-se că acesta avea o îmbibaţie alcoolică de peste 2 la mie.
Dosarul tânărului Cristian Ungur va fi judecat la Judecătoria Caransebeş.
Carmen SENCO