Finii şi-au cadorisit „Naşul” cu o victorie


FC Caransebeş III – Marmura Rusca Montană 2-1 (1-1)

Meciul care a încheiat etapa a VIII-a a Ligii a V-a, Zona Caransebeş, s-a disputat duminică, 14 octombrie, pe Stadionul „1 Mai” din Parcul Teiuş. Partida a început într-o notă de echilibru, ambele formaţii trecând, pe rând, pe lângă deschiderea scorului. În minutul 2, Constantin, de la oaspeţi, a tras bine de la 18 metri, dar mingea s-a dus la câţiva centimetri de ţintă. În replică, 5 minute mai târziu, Costescu a recuperat în careul advers o minge scăpată de portarul oaspeţilor, Toth, a pasat la Manţog, care a prelungit la S. Radu, al cărui lob, de la 14 metri, s-a dus peste poartă.

În minutul 18, Damian, de la oaspeţi, a pătruns pe partea dreaptă, a centrat bine, mingea a ajuns în careu, pe partea opusă, însă şutul lui Bodi, de la 4 metri, s-a oprit în… balta de la picioarele portarului caransebeşean Doran. În minutul următor, Manţog l-a angajat excelent în adâncime pe Costescu, acesta a avansat cu mingea la picior şi l-a executat pe Toth cu un şut sec, pe jos, de la 14 metri, deschizând scorul.

Oaspeţii puteau egala în minutul 25, când Braunitzer a fost faultat la 18 metri, lovitura liberă, executată excelent de Gabriel, fiind scoasă din vinclu, cu un reflex de zile mari, de Doran. Până la urmă băieţii antrenaţi de Mihai Covrig au reuşit să înscrie: în minutul 32, Bogdan a centrat de pe dreapta, mingea a depăşit apărarea gugulană, a ajuns la Damian, iar acesta a trimis calm, cu latul, la colţul lung, aducând egalarea.

În partea a doua a meciului, oaspeţii şi-au creat câteva ocazii de a înscrie: în minutul 54, prin Bodi, în minutul 61, la o lovitură liberă de la 30 de metri executată de Damian, şi în minutul 69, prin acelaşi Damian.

Gazdele au avut o fază frumoasă în minutul 73, atunci când S. Radu a pătruns pe dreapta, a şutat din alergare, Toth a respins în faţă, de unde Arnăut a tras puternic, însă mingea a fost deviată în corner de un fundaş. Peste doar trei minute, Toth avea să fie învins, după o fază de toată frumuseţea, ai cărei protagonişti au fost S. Radu şi Arnăut, care, după ce au făcut trei „un-doiuri” pe stânga, au ajuns în careu, de unde Arnăut a tras sec, pe jos, în dreapta portarului, aducând victoria echipei din Caransebeş.

Coechipieriii i-au dedicat victoria de duminică lui Ion Benghia, cunoscut în lumea fotbalului sub porecla de „Naşul”, care, cu o zi înainte, a împlinit vârsta de 45 de ani.

Să mai spunem că, la sfârşitul săptămânii trecute, Dan Doran, care este antrenor-jucător la formaţia de Liga a V-a, antrenor la Juniori C (copii născuţi în 1998) şi secund la prima echipă a clubului, a reuşit un adevărat tur de forţă: deplasare cu copiii la Reşiţa, o victorie în deplasare, în Liga a III-a, la Craiova şi victoria de duminică, cu Rusca Montană. În privinţa ultimului meci, este de apreciat faptul că Doran a reuşit să închege un „unsprezece” pe care l-a menţinut în teren pe toată durata partidei, o echipă în care, pe lângă veteranii, dar în acelaşi timp experimentaţii Costescu (52 de ani), Benghia, Arnăut, Torok sau Liţu, au evoluat şi tinerii Manţog, Becheanu, Rotaru sau Sorin Radu.

FC Caransebeş III: Doran, Rotaru, Torok, Becheanu, Manţog, Benghia, S. Radu, Costescu, Liţu, Urs, Arnăut; antrenor, Dan Doran.

Rezultatele etapei a VIII-a:A.S. BucoşniţaSperanţa Vârciorova 10-3; Unirea VoislovaAd Mediam Mehadia 1-3; As TeregovaHidrocon Marga 2-1; CFR Era CaransebeşRapid Buchin 2-2; Victoria VârciorovaAgmonia Zăvoi 1-7; Vulturii ObrejaTimişul Slatina Timiş 1-1; FC Caransebeş III – Marmura Rusca Montană 2-1; Vulturii Prisaca a stat.

Pagină realizată de Sorin ROGOZ