Casă de Pensii la Caransebeș



Într-un comunicat al PNL Caraş-Severin, semnat de preşedintele Organizaţiei, senatorul Marcel Vela, se arată că, în urma solicitării a sute de pensionari, a interpelării făcute în Senatul României pentru înființarea unui Punct de lucru al Casei de Pensii în Caransebeș, precum și a unei mai vechi Hotărâri de Consiliu Local, prin care se solicitase și aprobase atribuirea unui nou sediu pentru pensionari, viceprimarul municipiului Caransebeș, Marius Isac, a semnat recent Contractul pentru atribuirea unui spaţiu atât de necesar.
De acum, pensionarii din Caraș-Severin, de pe Văile Bistrei, Sebeșului, Timișului și Cernei, nu mai bat drumurile până la Reșița, ca să aștepte la cozi interminabile rezolvarea unui dosar de pensie.
Sediul instituţiei este acolo unde a funcţionat şi până acum Punctul de lucru al Casei de pensii Caransebeş, pe Str. Episcopiei. (B. Meteş)