Obiectiv – zero la ,,adevăr”


AS Recolta Berzovia – CS Scorilo-Autocatania II 0-0

Liga a IV-a la fotbal a programat sâmbătă, 20 noiembrie, etapa a XV-a, în cadrul căreia echipa caransebeşeană CS Scorilo-Autocatania II a întâlnit, în deplasare, pe AS Recolta Berzovia. A fost o remiză albă, însă jocul a fost la discreţia băieţilor antrenaţi de Dan Doran, care au dominat din primul până în ultimul minut al partidei. Ocazii de a înscrie au fost de ambele părţi, însă mingea parcă nu a vrut să intre, sâmbătă, în poartă.

În minutul 12, caransebeşeanul Bona a executat o lovitură liberă din unghi, însă mingea a trecut peste transversală. Gazdele de la Berzovia au ripostat şi ele pe contraatac, însă portarul Socaci a fost de netrecut. De altfel, cei mai buni jucători de pe teren au fost juniorii născuţi în 1993, Socaci şi Covăsală. De partea cealaltă, cea mai periculoasă fază a creat-o Sârbu, care, în minutul 64, a şutat în bara porţii caransebeşene. Oaspeţii au dominat şi ultima parte a meciului, însă cei de la Berzovia s-au aşezat bine pe două linii, aşa încât caransebeşenilor le-a fost aproape imposibil să mai ajungă la poarta apărată de C. Balaci, Dragu şi Vireag neputând să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, ci doar pe aceea a ocaziilor de gol.

În ansamblu, a fost un meci disputat în limitele fair-play-ului, cu un arbitraj bun, în plus caransebeşenii fiind bine primiţi de gazde, în frunte cu preşedintele clubului din Berzovia, Viorel Bria. Cu toate acestea, rezultatul nu îi mulţumeşte pe deplin pe membrii conducerii CS Scorilo-Autocatania II, deoarece, conform declaraţiilor lui Petru Rogovan, următoarele două meciuri, ultimele din tur, cu Caraşova, acasă, şi cu Oraviţa – în deplasare, trebuie să le câştige. ,,Trebuie să ajungem la <<zero>> la <<adevăr>>, pentru că un lot valoros cum e al nostru nu poate fi la <<minus>> în acest clasament, şi, totodată, pentru ca băieţii să se bucure şi ei de Sărbători liniştite”.

AS Recolta Berzovia: C. Balaci, Cremene, Olaru, Băloi, Ielinec, Gherasim, Irizoiu, Borodi, Nosal, Stanciu, Sârbu; rezerve: I. Balaci, Popescu, Secula, Racolţa. Antrenor, Adrian Guzumaş.

CS Scorilo-Autocatania II: Socaci, Ionescu, Arnăut, Covăsală, Geneţ, Dovlete, Ivanici, Bona, Dragu, Vireag, Frenţ; rezerve: Flori, Puşchiţă, Pădean, Ispas. Antrenor, Dan Doran.

A arbitrat la centru Adrian Baghiu, asistat la cele două linii de George Chitucea şi Ioan Ilieş.

Observatori: Cornel Corocan, Narcis Lazăr.

  • În întâlnirea juniorilor, gazdele s-au impus cu scorul de 5-4.

În acest moment, echipa caransebeşeană ocupă locul 9, cu 18 puncte, iar în etapa

viitoare, a XVI-a, programată sâmbătă, 27 noiembrie, va juca acasă cu Prolaz Karasevo.