Caransebeşul vrea să-şi facă spital


La finalul şedinţei Consiliului Local Caransebeş de vineri, 26 octombrie, cei prezenţi în Aula „1 Decembrie 1918” au asistat la o prezentare făcută de o echipă condusă de Adrian Dumbravă, din Piteşti, manager de proiect, reprezentantul unui grup de firme care se ocupă de antreprenoriat, construcţii şi dotări şi care, la Mioveni, a ridicat de la zero primul spital public construit în România după 1989.

La Mioveni – a spus Adrian Dumbravă –, oraş al cărui buget se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro, costul spitalului a fost de 55 de milioane de euro, din care 21 de milioane au reprezentat fonduri guvernamentale accesate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2.

Referitor la această prezentare, primarul Felix Borcean a spus că, încă în urmă cu ceva timp, a fost el însuşi la Mioveni pentru a vedea cum se desfăşoară lucrurile acolo şi a avut discuţii preliminare în acest sens, spitalul fiind finalizat în proporţie de 80-85 la sută.

Se pot face tot felul de comparaţii între cele două comunităţi, a noastră şi a celor de la Mioveni, atât în privinţa bugetului, cât şi a numărului de locuitori, precum şi a tipului de spital, pentru că cel de la Mioveni este spital orăşenesc, iar Caransebeşul are spital municipal de urgenţă, dar cred că lucrul cel mai important este acela de a avea voinţa de a începe un astfel de proiect. Adrian Dumbravă vine cu experienţa în domeniul managerial, în cel al gestionării unor astfel de unităţi, iar în ceea ce ne priveşte pe noi, n-ar trebui neapărat să ne plângem de lipsa banilor, ci ar trebui să demarăm într-o anumită manieră, să profităm de toate pârghiile pe care le avem ori le putem construi, pentru a începe un astfel de proiect care, da, mie mi se pare ambiţios, poate nebunesc, la ora actuală, pentru că, aşa cum am mai spus şi în alte dăţi, ca primar trebuie să te gândeşti la mai multe aspecte din viaţa unei localităţi, dar cred că, şi pentru locuitorii Caransebeşului, şi pentru cei din zona adiacentă municipiului, un spital nou în oraşul nostru este o prioritate”, a spus Felix Borcean.

În ceea ce priveşte etapele implementării unui asemenea proiect, Adrian Dumbravă a explicat că primul pas este identificarea necesităţii unui astfel de obiectiv. „În momentul în care suntem convinşi că acesta e drumul, deci etapa aceasta a fost depăşită, trebuie să punem pe hârtie sursele de finanţare, pentru că, în definitiv, se ajunge la bani pentru demararea proiectului. Probabil că, pentru început, jumătate din bugetul local al Caransebeşului (care este de aproximativ 10 milioane de euro – n.r.) ar trebui alocat demarării tuturor formalităţilor – studiu de fezabilitate, dacă avem terenul, apoi proiect, timp în care un departament, fie din cadrul Primăriei, fie din cadrul spitalului, fie o firmă auxiliară, identifică şi urmăreşte sursele de finanţare, respectiv fonduri europene, guvernamentale sau alte surse. Sunt ţinte care se pot atinge. La Mioveni sunt o mulţime de firme de pe Platforma Dacia, cel mai mare exportator din ţară, cu o contribuţie de 5 la sută din PIB-ul României, iar impozitul de 2 la sută a însemnat mult atunci când oamenii au înţeles că se construieşte ceva. Firme mai mari sau mai mici, atunci când s-au convins şi ele de asta, au început să contacteze fundaţia care funcţionează pe lângă Primărie, sau chiar pe noi, direct. La Mioveni nu finanţarea a fost problema cea mai mare, ci alocarea de forţe şi înţelegeri politice”, a mai spus Adrian Dumbravă, care este originar din Turnu Ruieni, el declarând că a venit la Caransebeş nu atât pentru a face afaceri, cât pentru a-i ajuta pe gugulani.

Edilul municipiului a adăugat că înainte de toate trebuie identificat cu rigurozitate terenul, ceea ce, probabil, nu va fi o problemă, după care trebuie calculat la cât s-ar ridica costurile proiectării. „Fundaţia o avem deja, e vorba de «Urgent Life», la care, din câte ştiu eu, până în prezent s-au asociat trei primării, dar vom relua discuţiile la primăriile din zona municipiului, chiar şi episcopul Caransebeşului doreşte să se implice foarte tare în acest proiect, şi, iată, cu acel 2 la sută din impozitul pe venit am putea să cooptăm locuitorii şi firmele din municipiu, dar şi din proximitatea oraşului, ori pe beneficiarii serviciilor medicale ale spitalului din Caransebeş”, a mai spus Felix Borcean.

Primarul municipiului a mai afirmat că proiectul nu trebuie gândit pe doi sau trei ani, deoarece la posibilităţile financiare de acum ale administraţiei locale acest lucru nu ar fi posibil, însă trebuie făcută o proiecţie multianuală şi, în plus, nu exclude posibilitatea de a se recurge la un credit bancar.

Adrian Dumbravă a adăugat, la rândul lui, că ultima oportunitate legislativă în acest sens sunt parteneriatele public-private. „Noi avem colaborări cu multe entităţi din străinătate care sunt interesate în acest sector, sunt parteneri de-ai noştri care au în administrare aproximativ 150 de spitale în toată lumea, pe modelul parteneriat public-privat, pot să-i aduc la discuţii, dar primul pas rămâne identificarea necesităţii acestui spital, ca să putem porni la lucru”, a mai spus Adrian Dumbravă.

Sonia BERGER