Cărăşeanul Vlad Crânganu: „Abia aştept să urc, împreună cu ADDA, pe scena din Teiuş”



În perioada 23-26 septembrie, la Caransebeş vor avea loc „Serbările Cetăţii”, o manifestare care, mai mult ca sigur, le-a lipsit anul trecut locuitorilor municipiului. De data aceasta, pe lângă surprizele plăcute pregătite de organizatori, pe care nu le dezvăluim încă cititorilor, vom consemna un fapt inedit – „întoarcerea acasă”, sau revenirea, pe scena din Parcul Teiuş, a unui muzician pentru care Caransebeşul înseamnă, poate, cea mai frumoasă amintire.
Este vorba despre tânărul Vlad Crânganu, chitarist în trupa binecunoscutei soliste ADDA, aceştia urmând să concerteze în municipiu sâmbătă, 25 septembrie.
„Eu sunt reşiţean, dar am considerat întotdeauna Caransebeşul ca fiind a doua mea casă, iar jumătate din sufletul meu va fi întotdeauna ocupată de acest oraş. Spun asta cu toată sinceritatea, şi nici n-ar putea fi altfel din moment ce aici am cântat pentru prima dată pe o scenă, ţin foarte bine minte, fiindcă aşa ceva nu se uită, era în 2013, iar eu şi trupa mea de atunci, «Sens Unic», am reprezentat municipiul şi România la Festivalul Internaţional Rock’n River, care s-a ţinut atât la Caransebeş, cât şi la Pancevo, în Serbia. Un an mai târziu, am urcat din nou pe scena din Parcul Teiuş, de data asta la «Serbările Cetăţii», şi nu pot să spun decât că m-am simţit minunat. Iată că după şapte ani revin acasă, după şapte ani în care mi-a lipsit partea asta de ţară, fiindcă eu am fost, sunt şi voi rămâne bănăţean, de asta sunt sigur. Şi de faptul că, la «Serbări», vom oferi caransebeşenilor un spectacol de excepţie. Abia aştept să urc, împreună cu ADDA, pe scena din Teiuş”, ne-a spus Vlad Crânganu.
Mădălina DOMAN