Arhive zilnice: 31/01/2019


Micii caransebeşeni, puţini, dar buni

Sâmbătă, 26 ianuarie, la Drobeta Turnu Severin a avut loc cea de a VIII-a ediţie a Turneului Internaţional „Cupa Severinului 2019”, competiţie la care au participat 40 de cluburi din România şi 11 cluburi din Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova. Cei opt tineri judoka de la Clubul Energetica din Caransebeş, […]


Timişul ne întinde o mână culturală

Consiliul Județean Caraș-Severin a găzduit marţi, 22 ianuarie, o întâlnire între președintele forului județean, Silviu Hurduzeu, și președintele Asociației Timișoara 2021– Capitală Europeană a Culturii, Horațiu Rada. La eveniment au participat și managerul regional al asociației timișorene, Ionuț Suciu, conducerile instituțiilor de cultură subordonate Consiliului Județean Caraș-Severin, directorii și șefii […]


Recunoștința față de Dumnezeu

Dacă nu putem înțelege cum anume sufletul nu poate viețui nici o clipă fără Dumnezeu, nu putem înțelege cum nici trupul nu poate trăi nici o clipă fără aer. Dacă nu știm de ce Dumnezeu cere ascultare de la oameni, să ne dăm seama de ce părinții cer ascultare de […]


Povestea fetiței îndrăgostite de cuvinte

A fost odată o fetiță care la aniversarea vârstei de un anișor a ales de pe tăvița cu mai multe obiecte un stilou. În acele momente, atât familia, cât și cei care  au participat la  acest eveniment considerau că era un lucru firesc. Anii treceau pe rând, iar fetița era […]


Cărţi noi la Biblioteca „Mihail Halici”

De curând, Biblioteca din Caransebeş a făcut o importantă achiziţie de carte, în valoare de 8.000 de lei. Au fost cumpărate 338 de volume, respectiv 312 titluri, după cum urmează: Jeni Acterian – Jurnalul unei fete greu de mulţumit; Tudor Arghezi – Cartea cu jucării, Prisaca; Katherine Applegate – Crenshaw; […]