Get Adobe Flash player

Recunoștința față de Dumnezeu

Vizualizari: 452

Dacă nu putem înțelege cum anume sufletul nu poate viețui nici o clipă fără Dumnezeu, nu putem înțelege cum nici trupul nu poate trăi nici o clipă fără aer. Dacă nu știm de ce Dumnezeu cere ascultare de la oameni, să ne dăm seama de ce părinții cer ascultare de la copiii lor, regele de la supuși, comandantul de la soldați. Dacă nu știm de ce Dumnezeu cere recunoștință de la oameni, să vedem de ce părintele cere recunoștință de la copiii săi. De ce stăruie tatăl ca fiul său să se plece cu mulțumită pentru orice lucru, mic sau mare, pe care îl primește de la părinți? Îi îmbogățește cumva mulțumescul copiilor, sau îi face mai puternici ori mai cu vază în ochii lumii? Nu, nicidecum. Dar atunci nu este ciudat că, necâștigând nimic de pe urma recunoștinței, părinții își îndeamnă mereu copiii la recunoștință, și nu numai părinții evlavioși fac lucrul acesta, ci și cei mai puțin credincioși?

Iubirea curată îi îndeamnă pe părinți să-i învețe pe copii recunoștința. Și de ce? Pentru că vor ca vlăstarul să fie pom de soi, nu buruiană, să viețuiască în pace printre prieteni și dușmani, oriunde s-ar afla. Omul recunoscător este prețuit și bine primit oriunde, iar cine învață recunoștința, învăță și mila, și omul milostiv trece mai slobod prin lumea aceasta.

Așadar, de ce Dumnezeu cere mulțumire de la oameni, și de ce oamenii Îi aduc mulțumire lui Dumnezeu? Din iubire. Mulțumirile oamenilor nu-L fac pe Dumnezeu nici mai slăvit, nici mai puternic, nici mai bogat, ci oamenii sporesc în toate acestea. Recunoștința oamenilor nu-I adaugă Lui Dumnezeu nici pace, nici bucurie, ci lor înșiși le adaugă cu îmbelșugare. A mulțumi lui Dumnezeu nu-I schimbă Lui nici starea, nici ființa, ci omului i-o schimbă din temelie. Dumnezeu nu are nevoie de recunoștința noastră, nici de rugăciunile noastre. Dar Domnul, care spune „ știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință mai înainte ca să cereți voi de la El” (Matei 6,8), îndeamnă totodată pe oameni să se roage totdeauna și să nu-și piardă nădejdea (Luca 18,1). Dumnezeu nu are trebuință de rugăciunile noastre, și totuși ni le cere, nu are nevoie de mulțumirea noastră, dar ne-o cere – iar mulțumirea nu este altceva decât tot rugăciune, rugăciune de mulțumire.

A mulțumi lui Dumnezeu ne ridică pe noi muritorii din stricăciunea morții, ne dezleagă de ceea ce cu toții trebuie să ne dezlegăm, fie că vrem, fie că nu, și ne leagă de Dumnezeul Cel Viu și fără de moarte. Dacă nu vom fi legați de El în viața aceasta, nu vom fi cu El nici în veșnicie. Mulțumirea îl înalță pe mulțumitor și hrănește fapta cea bună, bunăvoirea și toată vârtutea. Recunoștința îl îndeamnă pe om la adevăr, dreptate și smerenie. Oricine mai are în el rușine se va rușina în fața smereniei lui Hristos. Oricine are un dram de conștiință se va căi pentru josnica și prosteasca-i laudă de sine și se va întoarce mulțumitor spre Dumnezeu și spre oameni.

O, de ne-am da seama de mulțumirea și felurimea bolilor de care ne vindecă în fiecare zi Hristos! Degrabă atunci ne-am întoarce alergând către El, i-am cădea în genunchi și I-am mulțumi din clipa aceasta și până în ceasul morții noastre.

Pr. prof. ic. stavr. Petru PAICA

Traducere