Arhive zilnice: 10/02/2011


Şedinţa ordinară a Adunării Eparhiale a Episcopiei Caransebeşului

Sâmbătă, 5 februarie 2011, la Reşedinţa episcopală din Caransebeş, a avut loc şedinţa Adunării Eparhiale a Episcopiei Caransebeşului. Deschiderea sesiunii s-a făcut prin săvârşirea slujbei de Te Deum, de către un sobor de preoţi, în Sala de festivităţi ,,Episcop Elie Miron Cristea” a Centrului Eparhial. După săvârşirea slujbei, părintele Alin […]


Se reduce birocraţia

Administraţia publică locală din Caransebeş derulează, până în vara acestui an, proiectul „Îmbunătăţirea calităţii şi a timpului de furnizare a serviciilor de către Primăria Caransebeş, prin implementarea informatică a Ghişeului unic cu Registratura electronică şi gestiune de documente“. Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană, a fost aprobat de către Direcţia Pentru […]


Zăvoiul ia lecţii de la italieni

La iniţiativa viceprimarului Ion Scorobete şi în urma discuţiilor purtate în cadrul şedinţelor Consiliului Local al comunei Zăvoi, cu privire la elaborarea unei strategii locale privind dezvoltarea zonelor cu potenţial turistic de pe raza comunei, s-a hotărât ca, în data de 9 februarie, o delegaţie alcătuită din 12 membri – […]


Lucrări de milioane, la Armeniş

La Armeniş, lucrările cuprinse în proiectul câştigat de Primărie pe Măsura 322 au fost demarate în luna august a anului trecut. Sistate pe perioada sezonului rece, ele vor fi reluate de îndată ce vremea se va încălzi, dă asigurări primarul comunei, Ioan Vetreş. Este vorba despre o lucrare în sumă […]


În dosarul hackerilor caransebeşeni, Italienii o lălăie mai rău ca românii

Conform declaraţiilor avocatului care reprezintă o parte a tinerilor din Caransebeş, care, de un an şi jumătate, sunt judecaţi pentru că au sustras, în mod repetat, diferite sume din conturile unor cetăţeni italieni, latura penală a cauzei ar putea fi soluţionată separat de cea civilă, cu alte cuvinte, dosarul e […]


Grav accident rutier la… Gara Zăgujeni

Recent, în dreptul Staţiei CFR Zăgujeni s-a produs un accident de circulaţie care se putea solda cu pierderea de vieţi omeneşti. Un Opel Astra, în care se aflau patru persoane şi care circula din direcţia Caransebeş spre Lugoj, a părăsit Drumul European, a ieşit în decor şi s-a răsturnat în […]


ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ CL FEBRUARIE

Consiliul Local Caransebeş a fost convocat în şedinţă extraordinară de lucru, ordinea de zi consemnând un număr de nouă proiecte de hotărâre. Cu acest prilej, aleşii urbei au aprobat bugetul local pe anul în curs. Acesta este în sumă de 39.393.920 de lei, în scădere faţă de anul trecut cu […]


Lumea celor călcaţi în picioare

Adrian CRÂNGANU Am mai spus, cred, că una din marile mele dorinţe, ca ziarist, a fost aceea de a face un reportaj în mină. Câţiva ani, nu am reuşit să-mi împlinesc visul, cu toate că Anina e la numai doi paşi. Mereu au intervenit alte subiecte sau evenimente care m-au […]


Evidenţa Informatizată a Persoanei – la bilanţ

În cursul anului trecut, la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei Caransebeş au fost înregistrate 522 de naşteri, 223 de căsătorii şi 363 de decese. În cadrul Ghişeului unic al serviciului sunt arondate, pe lângă municipiul de pe Timiş şi Sebeş, încă 12 comune. În ultima perioadă, activitatea a fost […]