Tutunul dăunează grav… libertăţii


O acţiune organizată miercuri, 26 noiembrie, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi în cooperare cu Poliţia de Frontieră Timişoara a dus la descoperirea a două ateliere clandestine în care se fabricau ţigări, care apoi erau vândute pe piaţa neagră din vestul ţării. Trupele speciale au pătruns în forţă în apartamentul din Caransebeş în care se ascundea coordonatorul operaţiunii, Viorel Ţolea, care era dat în urmărire internaţională, scrie Pressalert.

Anchetatorii au descins şi la locuinţa părinţilor acestuia din din Jamu Mare şi în alte case din Oraviţa şi Lujoj, unde stăteau alţi membri ai familiei. Într-una dintre camerele apartamentului din Caransebeş a fost descoperit unul dintre utilaje, cel de capacitate mai mică, de aproximativ 20 de cartuşe pe zi, celălalt fiind găsit la Jamu Mare. De asemenea, s-au mai descoperit tutun, foiţe folosite la fabricarea ţigărilor, precum şi dispozitive de înfoliere a pachetelor. Ulterior, marfa era vândută pe piaţa neagră.

Conform declaraţiilor anchetatorilor, producerea şi vânzarea ţigărilor era o afacere de familie, printre cei implicaţi fiind  şi fratele lui Viorel Ţolea, un fost poliţist de frontieră, care îşi avea cartierul general la Oraviţa. Cei şase suspecţi în acest caz au fost duşi pentru audieri la sediul DIICOT Timişoara. (B. Naum)