O gugulancă a câştigat Crosul „Elevii de azi, campionii de mâine“


Elevii din judeţul Caraş-Severin s-au întrecut în cadrul unui cros finanţat la nivel naţional de Ministerul Tineretului şi Sportului. Crosul, denumit sugestiv „Elevii de azi, campionii de mâine“, face parte din programul ministerial Pierre de Coubertin, fiind organizat pe 22 noiembrie în 20 de localităţi din ţară. Printre acestea s-a numărat şi Reşiţa, întrecerea având loc pe un traseu amenajat pe aleile din Parcul Copilului, cu sosire pe Stadionul de Atletism din imediata vecinătate.

Au participat elevi din judeţul Caraş-Severin, de la şcoli şi licee din Reşiţa, Caransebeş, Dognecea, Berzovia, Gherteniş şi Slatina Timiş, născuţi în anii 2000, 2001, 2002 şi 2003. De precizat că acest cros a fost adresat elevilor nelegitimaţi, urmărindu-se popularizarea atletismului în rândul tinerilor, precum şi descoperirea elevilor ce pot practica atletismul în special în probele de semifond şi fond.

Printre elevele remarcate se numără şi Sorina Ciuche, de la Şcoala Gimnazială Nr. 8 din Caransebeş. Sorina s-a dovedit a fi cea mai bună dintre participantele la categoria fetelor născute în anii 2002-2003, şi a trecut prima linia de sosire, parcurgând traseul de 800 de metri în două minute şi 54 de secunde. Astfel, Sorina Ciuche s-a ales cu o medalie, rucsac inscripţionat, fes inscripţionat, trei caiete şcolare cu copertă inscripţionată, tricou inscripţionat, diplomă, apă şi suc la 0,5 l.

Marian CĂRĂVAN