Get Adobe Flash player

popular

Ion Milu – urmaşul primului artist emerit

Vizualizari: 4225

Mesageri ai cântecului popular

Ion Milu – urmaşul primului artist emerit

Despre primul artist emerit al României, vestit rapsod taragotist din Banat, Iosif Ioşca Milu, am scris în cartea „Pe urmele «Doinei Banatului» şi ale slujitorilor ei”, unde, printre altele, spuneam că, între cei trei copii ai acestuia, era şi Ion, cel care a îmbrăţişat cariera muzicală şi a mers pe urmele tatălui său, ajungând artist instrumentist la taragot. În continuare, despre el vom scrie.

Ion Milu s-a născut la data de 10 februarie 1942, în comuna Domaşnea, tatăl său fiind Iosif Milu, iar mama Ana Milu, născută Baderca. Primele clase le face în comuna natală, avându-l coleg de bancă pe actualul prof. univ. dr. Ilie Cristescu, fost director al staţiunii Băile Herculane. Ionică iubea muzica încă de mic copil. La vârsta de 10 ani s-a mutat la Bucureşti cu familia, datorită faptului că tatăl său, Iosif Milu, a fost angajat la Ansamblul „Ciocârlia”. Dragostea de muzică şi ambiţia de a-şi urma părintele l-au făcut ca, la vârsta de 16 ani, să înceapă să cânte la taragot. Atât de mult a îndrăgit acest instrument, încât în numai trei luni i-a descifrat tainele, cântând la el. Desigur, nu i-a fost uşor, mai ales că profesor îi era chiar tatăl său şi, fiind toată ziua împreună, vrând, nevrând, a reuşit să înveţe să mânuiască taragotul, dar, aşa cum spuneam mai sus, dragostea şi ambiţia au fost pe primul loc în reuşita sa. Deşi foarte tânăr, în perioada 1958-1965 a fost angajat la Ansamblul de cântece şi dansuri „Periniţa”, iar în anii 1965 şi 1966, ca militar, a făcut parte din Ansamblul artistic ,,Doina” al Armatei. În anul 1966, artistul emerit Iosif Milu se pensiona de la Ansamblul „Ciocârlia”, locul său fiind luat de Ion, până în anul 1999, când şi el a ieşit la pensie. În tot acest timp, Ion Milu a realizat înregistrări radio, iar ca apariţii discografice, pe lângă cele individuale, a apărut pe două LP-uri de excepţie, cu doi mari artişti – Gheorghe Zamfir şi Radu Simion. Alături de orchestrele la care a fost angajat, a participat la numeroase emisiuni TVR, acompaniind toţi soliştii care au participat la aceste filmări. Continuă să citești

O seară în port popular, la Bolvaşniţa

Vizualizari: 2290

Gugulanii de la poalele Munţilor Ţarcu s-au petrecut, conform tradiţiei, pentru ultima oară înainte de intrarea în Postul Mare al Paştelui, astfel că la Bolvaşniţa a avut loc sâmbătă, 25 februarie, cea de-a VI-a ediţie a Balului Portului Popular, sărbătoare cunoscută în vechime sub denumirea de Balul Izmenelor. Potrivit părintelui paroh Lazăr Suciu, aceasta este o manifestare de suflet, izvorâtă din dragostea pentru frumos şi pentru valorile acestui neam, respectiv cele care au fost dintotdeauna portul popular, credinţa şi faptele bune. „Pornit în urmă cu mai mulţi ani din dragostea pentru aceste valori ale trecutului, Balul Portului Popular ne adună pentru o seară, pentru a ne bucura şi a petrece, în frumoasele noastre costume populare, momente unice. Fiecare dintre noi ne bucurăm de această manifestare culturală tocmai pentru că nu putem să uităm locurile natale, casa părintească, jocurile copilăriei, dascălul care ne-a pus pentru prima dată creionul în mână, obiceiurile frumoase de la Crăciun, focul mirific de la Paşti şi alte multe obicieiuri care se păstrează în vatra satului, valori pe care căutăm să le ducem mai departe, pentru ca aceia care vin după noi să-şi cunoască rădăcinile”, a mai spus părintele Suciu. Continuă să citești

Întâmplări cu Alexa Bârcă

Vizualizari: 1680

Lăutari de altădată

Întâmplări cu Alexa Bârcă

Conştient de valoarea arcuşului său şi bun român, crescut în aerul tare al acelor vremuri de confruntări dârze şi neînfricate, din Valea Caraşului, pentru păstrarea fiinţei naţionale, Alexa Bârcă, despre care am scris în ediţia trecutăa ziarului, făcea parte din acei luptători care nu se speriau de măsurile dure ale guvernelor de la Budapesta, de oprimare a românilor prin orice mijloace. De aceea, el nu cânta niciodată ,,la comandă”, nu cânta ceea ce nu-i plăcea să cânte, indiferent cine era cel care îi „comanda”. În legătură cu această atitudine intrasigentă a lui, se povesteşte o întâmplare care caracterizează integritatea caracterului lui Alexa Bârcă.

Întâmplarea s-a petrecut într-o cafenea din Oraviţa, în care cânta taraful lui Alexa Bârcă. Un solgăbirău (preimpretor) maghiar i-a cerut lui Alexa Bârcă să-i cânte câteva „magyar notak”, cu intenţia de a face sânge rău unor români orăviţeni, cărora Alexa le cânta româneşte. Sigur de autoritatea lui, solgăbirăul aştepta plecăciunea servilă a „primaşului”, savurând cu anticipaţie umilirea românilor de la masa vecină. Alexa însă nici nu s-a sinchisit de poruncă, continuând să cânte şi mai cu foc „românaşilor săi”. Surprins şi lezat în orgoliul atotputerniciei sale, solgăbirăul l-a chemat la masa lui, poruncindu-i cu asprime să nu mai cânte româneşte. Alexa n-a răspuns, l-a privit doar drept în ochi. Şi-a prins apoi vioara cu ambele mâini, vioara lui atât de dragă, de care nu s-ar fi despărţit pentru nimic în lume, a izbit-o de genunchi şi a aruncat-o la picioarele solgăbirăului, care, galben la faţă, a amuţit. Cu lacrimi în ochi, Alexa i-a întors apoi spatele, s-a apropiat de „ţiganii lui”, înmărmuriţi de spaimă, a luat vioara din mâinile unuia şi a început să cânte o doină, o improvizaţie, în care şi-a pus tot focul inimii sale îndurerate şi, în acelaşi timp, toată revolta sufletului său. Solgăbirăul, furios, s-a ridicat de la masă şi a ieşit ca o furtună”. Continuă să citești

Traducere