Get Adobe Flash player

lautar

Ion Luca Bănăţeanu (II)

Lăutari de altădată

Ion Luca Bănăţeanu (II)

Continuăm în acest număr cu activitatea celui mai înzestrat dintre lăutarii almăjeni, vorbind despre lucruri care nu s-au spus în articolul anterior. Ion Luca Bănăţeanu a venit pe această lume la 12 noiembrie… Continuă să citești

Ion Luca Bănăţeanu

Lăutari de altădată

Ion Luca Bănăţeanu

A fost unul dintre cei mai înzestraţi lăutari almăjeni, şi chiar dintre toţi lăutarii, din toate regiunile ţării şi din toate timpurile. A văzut lumina zilei în anul 1894, în comuna Bozovici, din Valea Almăjului. După ce a terminat şcoala primară şi liceul, s-a înscris la Facultatea de Drept şi, concomitent, la Academia Comercială din Bucureşti. După doar doi ani de studii superioare, a abandonat ambele facultăţi, doinele şi jocurile aduse din Almăjul lui ademenindu-l mai mult decât principiile de drept şi de comerţ. Şi-a luat vioara subsuoară, şi-a înjghebat o orchestră populară şi, după Primul Război Mondial, a început să cânte la diferite restaurante şi localuri din Capitală.

În scurt timp, a câştigat admiraţia bucureştenilor prin stilul său specific bănăţenesc de a cânta doine şi jocuri. Fireşte, bănăţenii stabiliţi în Bucureşti şi studenţii bănăţeni, care au studiat în Capitală, i-au făcut o permanentă şi însufleţită „galerie”, îndulcindu-şi inimile cu cântecele lor de acasă. Continuă să citești

Întâmplări cu Alexa Bârcă

Lăutari de altădată

Întâmplări cu Alexa Bârcă

Conştient de valoarea arcuşului său şi bun român, crescut în aerul tare al acelor vremuri de confruntări dârze şi neînfricate, din Valea Caraşului, pentru păstrarea fiinţei naţionale, Alexa Bârcă, despre care am scris în ediţia trecutăa ziarului, făcea parte din acei luptători care nu se speriau de măsurile dure ale guvernelor de la Budapesta, de oprimare a românilor prin orice mijloace. De aceea, el nu cânta niciodată ,,la comandă”, nu cânta ceea ce nu-i plăcea să cânte, indiferent cine era cel care îi „comanda”. În legătură cu această atitudine intrasigentă a lui, se povesteşte o întâmplare care caracterizează integritatea caracterului lui Alexa Bârcă.

Întâmplarea s-a petrecut într-o cafenea din Oraviţa, în care cânta taraful lui Alexa Bârcă. Un solgăbirău (preimpretor) maghiar i-a cerut lui Alexa Bârcă să-i cânte câteva „magyar notak”, cu intenţia de a face sânge rău unor români orăviţeni, cărora Alexa le cânta româneşte. Sigur de autoritatea lui, solgăbirăul aştepta plecăciunea servilă a „primaşului”, savurând cu anticipaţie umilirea românilor de la masa vecină. Alexa însă nici nu s-a sinchisit de poruncă, continuând să cânte şi mai cu foc „românaşilor săi”. Surprins şi lezat în orgoliul atotputerniciei sale, solgăbirăul l-a chemat la masa lui, poruncindu-i cu asprime să nu mai cânte româneşte. Alexa n-a răspuns, l-a privit doar drept în ochi. Şi-a prins apoi vioara cu ambele mâini, vioara lui atât de dragă, de care nu s-ar fi despărţit pentru nimic în lume, a izbit-o de genunchi şi a aruncat-o la picioarele solgăbirăului, care, galben la faţă, a amuţit. Cu lacrimi în ochi, Alexa i-a întors apoi spatele, s-a apropiat de „ţiganii lui”, înmărmuriţi de spaimă, a luat vioara din mâinile unuia şi a început să cânte o doină, o improvizaţie, în care şi-a pus tot focul inimii sale îndurerate şi, în acelaşi timp, toată revolta sufletului său. Solgăbirăul, furios, s-a ridicat de la masă şi a ieşit ca o furtună”. Continuă să citești

Traducere

Ultimele articole