Get Adobe Flash player

Întâmplări cu Alexa Bârcă

Lăutari de altădată

Întâmplări cu Alexa Bârcă

Conştient de valoarea arcuşului său şi bun român, crescut în aerul tare al acelor vremuri de confruntări dârze şi neînfricate, din Valea Caraşului, pentru păstrarea fiinţei naţionale, Alexa Bârcă, despre care am scris în ediţia trecutăa ziarului, făcea parte din acei luptători care nu se speriau de măsurile dure ale guvernelor de la Budapesta, de oprimare a românilor prin orice mijloace. De aceea, el nu cânta niciodată ,,la comandă”, nu cânta ceea ce nu-i plăcea să cânte, indiferent cine era cel care îi „comanda”. În legătură cu această atitudine intrasigentă a lui, se povesteşte o întâmplare care caracterizează integritatea caracterului lui Alexa Bârcă.

Întâmplarea s-a petrecut într-o cafenea din Oraviţa, în care cânta taraful lui Alexa Bârcă. Un solgăbirău (preimpretor) maghiar i-a cerut lui Alexa Bârcă să-i cânte câteva „magyar notak”, cu intenţia de a face sânge rău unor români orăviţeni, cărora Alexa le cânta româneşte. Sigur de autoritatea lui, solgăbirăul aştepta plecăciunea servilă a „primaşului”, savurând cu anticipaţie umilirea românilor de la masa vecină. Alexa însă nici nu s-a sinchisit de poruncă, continuând să cânte şi mai cu foc „românaşilor săi”. Surprins şi lezat în orgoliul atotputerniciei sale, solgăbirăul l-a chemat la masa lui, poruncindu-i cu asprime să nu mai cânte româneşte. Alexa n-a răspuns, l-a privit doar drept în ochi. Şi-a prins apoi vioara cu ambele mâini, vioara lui atât de dragă, de care nu s-ar fi despărţit pentru nimic în lume, a izbit-o de genunchi şi a aruncat-o la picioarele solgăbirăului, care, galben la faţă, a amuţit. Cu lacrimi în ochi, Alexa i-a întors apoi spatele, s-a apropiat de „ţiganii lui”, înmărmuriţi de spaimă, a luat vioara din mâinile unuia şi a început să cânte o doină, o improvizaţie, în care şi-a pus tot focul inimii sale îndurerate şi, în acelaşi timp, toată revolta sufletului său. Solgăbirăul, furios, s-a ridicat de la masă şi a ieşit ca o furtună”.

Taraful animat de Alexa Bârcă, om integru şi muzicant înnăscut, ca şi, în general, toate tarafurile ciclovene, erau caracterizate, nu numai prin autenticitatea repertoriului lor şi prin originalitatea unui stil de interpretare specific cărăşean, ci şi prin solidarizarea lor cu toate acţiunile româneşti ale corurilor cărăşene, alături de care militau pentru aceleaşi idealuri.

Iosif Stănilă, în scrierea „Un fenomen bănăţean: Ţărani scriitori. Ţărani gazetari, ţărani compozitori”, a menţionat: „Şi a rămas din tată-n fiu aprecierea că unele cântece pe care le-a interpretat el atunci nu mai erau cântece, ci ecouri ale veacurilor, în care vibrau toate suferinţele poporului român. Lăuta lui nu mai era lăută, ci plânsul omenesc, prin care vorbeau şi se jeluiau toate doinele şi dorurile inimilor simţitoare. Aşa s-a născut Doina lui Meiţă, a Drăncionilor, Hora de la Oraviţa etc.”.

Un bătrân cărturar orăviţan povestea că Alexa improviza minunate cântece populare, cu spontaneitatea şi naturaleţea cu care cântă păsările.

Alexa Bârcă n-a fost numai un neîntrecut interpret al cântecului nostru popular bănăţean, ci şi un adevărat creator, un veritabil reprezentant al geniului muzical al poporului. Înzestrat cu o deosebită sensibilitate muzicală şi intuiţie artistică, el ştia să traducă în viers de doine şi de măzărici toate nuanţele acelui imponderabil al spiritualităţii colective, toate subtilităţile acelui inefabil al simţirii comune, care nu se poate tălmăci prin mijloacele obişnuite ale vorbirii de toată ziua, ci numai prin limbajul direct şi universal al cântecului, care începe acolo unde sfârşeşte cuvântul”.

Faptul că majoritatea muzicanţilor despre care este vorba în această rubrică au pornit în lume dintr-un singur sat, Ciclova Montană, sau Bufenească, aşa cum i se zice, nu este întâmplător, el datorându-se, desigur, înrâurinţei culturale în general şi ambiţiei artistice în special, adică geografiei spirituale în care este aşezat acest sat. Desigur, căutându-l pe hartă, cu greu va putea fi găsit. Trecând dealul însă de la Oraviţa spre codrii întunecaţi ai Ciclovei, călătorul îl va întâlni, ascuns într-o vale strâmtă, care suie spre păduri, pe poteci înguste haiduceşti. Datorită acestui climat sufletesc, foarte mulţi cicloveni ştiu să cânte, ceea ce a atras în această vale alţi îndrăgostiţi de frumos, a atras folcloriştii, printre care Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi, Nicolae Ursu, Nicolae Lighezan şi alţii.

Ştefan ISAC

 

Traducere
Ultimele articole