Get Adobe Flash player

Scurtă incursiune în istoria Caransebeşului

În Evul Mediu, în Ungaria şi Austria – ţări care subjugau atunci Banatul, deci şi Caransebeşul –, limba de cancelarie, în care erau redactate toate actele oficiale, era limba latină. De aceea, aşezările umane cu caracter urban apar în documente sub denumirile latineşti de civitas (oraş), oppidum (târg) şi castrum (cetate). Cetatea era cunoscută sub numele de castellum, iar conducătorii (sau apărătorii) se numeau castelani. Civitas era un oraş mai mare, în care funcţia politică, dublată de cea militară, trecea pe primul plan; oppidum era o aşezare urbană mai mică, cu preponderent rol militar şi economic; castrum era, prin definiţie, cu funcţie de apărare şi a fost asimilat mai târziu primelor două categorii de oraş, deoarece fiecare târg sau oraş avea, de regulă, fortăreaţa sa.

Când a început să fie folosită limba poporului în acte oficiale, civitas a fost tradus în româneşte prin oraş, iar oppidum prin târg sau opid. Că şi târgul (opidul) a fost, în Evul Mediu, tot oraş, o dovedeşte în primul rând faptul că atunci a început să fie folosită limba română în documentele scrise, opidul (cum a fost tradus oppidum) fiind luat cu înţelesul de oraş.

Cu acelaşi sens îl traduce şi Dicţionarul Enciclopedic Român (vol. IV, E.P. 1972, p. 674), care arată că în ţările române târgul (opidul) reprezintă „denumirea aşezărilor orăşeneşti cu funcţii comerciale şi meşteşugăreşti, subordonate domniei”.

Caransebeşul – după afirmaţia istoricilor – era prevăzut cu toate cele necesare unei cetăţi întărite după modelul clasic roman Tibiscum, Oppidum sau Civitas Regia de mai târziu. Istoricii bănăţeni şi străini atribuie un rol istoric de seamă Caransebeşului. De altfel, oraşul acesta a şi trăit zile de glorie, în trecutul său, şi din punct de vedere militar, dar şi cultural.

În Biblioteca Imperială de la Viena există documente care atestă faptul că cetatea Căvăran-Sebeş din districtul Sebeş a fost cunoscută încă din secolul al XIII-lea. Caranul a fost un opid, existent dincolo de Timiş, aproape de râul Sebeş, până prin secolul al XVII-lea.

Pentru prima dată, oraşul Caransebeş este amintit în anul 1289, când regele Ladislau IV, supranumit „Cumanul”, petrece câtva timp aici. După unii istorici, Caransebeşul este amintit într-o Consignaţiune de zeciuială papală în secolul al XII-lea (Pesty Frigyes, A szörényi bánság története, tom II, p. 118). Autorul Pesty aminteşte de cetatea Sebeş, al cărei castelan era magistrul UBUL (probabil IVUL).

Se mai face amintire de Caransebeş la anul 1318, într-un act al regelui Carol Robert, apoi în 1325, când se vorbeşte despre Castelanul Sebeşului şi al Iladiei, Szeri Posa.

Dicţionarul latin-român traduce, atât cuvântul civitas, cât şi oppidum, prin oraş, cu deosebirea că la primul cuvânt sensul este legat de oraşul-stat, deci de forma politică, iar al doilea este corelat cu existenţa unui punct întărit (cetate, castel, fortăreaţă). De altfel, istoricii şi sociologii medievalişti nu au puncte de vedere identice atunci când încearcă să enumere funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească o aşezare pentru a fi de tip urban, dar părerile lor converg totuşi spre ideea că, în Evul Mediu, oraşul (civitas) şi târgul (oppidum) îndeplineau simultan funcţii militare, economice, politice, administrative şi culturale.

Pentru a argumenta ideea enunţată, trebuie să arătăm că, în anul 1289, Caransebeşul apare ca având cetate, aşa cum are orice oraş medieval. Cetatea e amintită în mai multe rânduri, ultima oară în 1717.

În 1376, localitatea Caran era o urbe, însă la 1389 este taxată târg (oppidum). În anul 1448, Caranul şi Sebeşul erau oraşe libere regeşti. Abia în 1481 formau un singur oraş, civitas Karansebeş, care în 1494 apare ca târg.

La sfârşitul secolului al XV-lea şi în cel următor, oraşul avea o piaţă centrală (theatrum civitatis) şi multe străzi. Trecerea de la forma de cetate de tip castral la cea bastionară s-a făcut după anul 1688, când generalul austriac Frederic Veterani a eliberat oraşul ce a stat 30 de ani sub dominaţie turcească.

Încă din timpul Mariei Terezia (1740-1780), oraşul a primit dreptul de a organiza târguri de ţară, adică anuale, iar mai târziu – de la 1834 – dreptul de a avea târguri săptămânale, ceea ce dovedeşte importanţa economică a localităţii pentru întreaga zonă.

Doinel PUIU MĂRGINEANU

Traducere