Get Adobe Flash player

Paloarea unei veri uitate…

Vizualizari: 583

Vremurile te poartă uneori pe unde nici nu visezi, şi te readuc acolo de unde ai plecat. E un destin de la care nu te poţi abate.

Refugiaţii din Basarabia au fost prinşi de destin în volbura istoriei unor vremi vitrege, legaţi de aspiraţiile şi nădejdile tuturor românilor.

Îmi amintesc destul de bine. Era în vara anului 1944. În zona Ruscăi Montane nu erau obiective militare, decât industriale. De aceea, avioanele nemţeşti ne-au ocolit, deşi le priveam siluetele în văzduh, ascunşi fiind sub un podeţ din apropierea casei.

În acelaşi an, din cauza invaziei sovietice, întregul grup de cadre didactice de la Seminarul Teologic din Chişinău şi alţi refugiaţi au fost evacuaţi la Rusca Montană. Evacuarea Seminarului Teologic din Chişinău – Basarabia în acest colţ de ţară românească este deosebit de relevantă pentru cei interesaţi de istoria Basarabiei, pentru că ea oglindeşte cum nu se poate mai bine calvarul acestei bucăţi de pământ românesc.

Sub presiunea sovietică, toate bunurile şcolii – documente, bibliotecă, arhivă, mobilier şi altele – în grabă au fost încărcate într-un vagon, conform dispoziţiilor primite. Din capela Seminarului au fost evacuate obiectele de cult şi parte din iconostasul ei. Evacuarea s-a făcut cu mare responsabilitate, avându-se în vedere atât personalul de serviciu al şcolii, cât şi elevii, care au pornit spre destinaţia Rusca Montană din judeţul Caraş-Severin, localitate situată pe versantul sud-estic al Masivului Poiana Rusca, sub Vârful Padeş.

La Rusca Montană, autorităţile locale din acea vreme au fost gazde primitoare, oferind spaţiu şi toate cele necesare, atât pentru depozitarea bunurilor, cât şi pentru persoanele evacuate. Iconostasul a rămas la Seminarul Teologic din Caransebeş, apoi a fost dus la Timişoara.

În vara anului 1944, s-au dus tratative cu guvernul de la Bucureşti pentru ca în toamnă şcoala să fie mutată la Dorohoi, unde avea spaţiu corespunzător pentru a funcţiona în viitorul an de învăţământ, dar după 23 august 1944 nu s-a mai putut face nimic. Directorul şcolii, pr. Nicolae Timuş, împreună cu pr. Dimitrie Luca şi pr. Igor Jechiu şi alţii au împachetat o parte din cele aduse de la Chişinău şi le-au restituit, la cererea sovieticilor. Procesele-verbale existente au fost semnate de pr. D. Luca, delegat din partea ministerului. Toate aceste predări au avut loc în anul 1946. Fragmente din iconostasul capelei puteau fi observate, până nu demult, pe coridoarele Seminarului Teologic din Caransebeş, unde erau adăpostite.

Majoritatea celor evacuate (obiecte de cult, biblioteca, arhiva etc.) au rămas la Rusca Montană, depozitate la Şcoala Nr. 1. Aici a fost ultimul domiciliu al Şcolii Teologice din Chişinău.

Semnatarul acestor rânduri, fiind copil prin 1946, îşi aminteşte cum la altarul Bisericii Ortodoxe din Rusca Montană slujeau cel puţin 12 preoţi, în fiecare duminică şi sărbătoare, purtând bederniţe.

Oficierea slujbelor avea în sine ceva solemn, ceva simbolic. Abia mai târziu am înţeles ce sfânt, ce cald, ce puternic lucru e dragostea de neam. Glasurile acestor preoţi, în cor, intonau parcă ceva din durerea despărţirii noastre şi nădejdea marelui deziderat al refacerii graniţelor româneşti.

În anul 1990, după Revoluţie, s-a încercat, de către Asociaţia culturală Pro Basarabia şi Bucovina”, recuperarea celor evacuate în România. Multe din bunuri au fost însă risipite, biblioteca răvăşită, cărţile sustrase. În podul Şcolii Nr. 1 din Rusca Montană, îmi amintesc, erau mii de cărţi de mare valoare. Toate purtau pe prima pagină sau pe coperta exterioară ştampila Seminarului Teologic din Chişinău.

Prin anul 1953, biblioteca şi o parte din arhivă au fost arse de către conducerea şcolii de atunci, din motive uşor de înţeles. Un obiect foarte preţios, însă, care a fost evacuat în acei ani incendiari, a fost Antimisul Capelei Seminarului, emis la 25 mai 1943 de către Arhiepiscopul Efrem Tighineanu, păstrat cu mare grijă în Biserica Ortodoxă din Rusca Montană şi restituit în stare ireproşabilă Mitropoliei Basarabiei în anul 1997.

Interesându-mă de situaţia preoţilor refugiaţi din Basarabia în perioada menţionată mai sus, trebuie să spun că mulţi dintre dânşii nu s-a mai întors acolo, ci au ocupat fie posturi vacante de preoţi parohi, fie posturi de profesori la Seminariile Teologice din România. Amintim, aşadar, pe pr. Dimitrie Luca, fostul spiritual al şcolii, care a ocupat funcţia de profesor, apoi director din anul 1962 la Seminarul Teologic din Buzău, decedat în anul 1997. Alţi preoţi basarabeni cunoscuţi au fost Afinoghen Leviţchi şi Adrian Cilievici. Primul a fost titular al Catedrei de Latină la Seminarul Teologic din Caransebeş, iar al doilea spiritual la acelaşi seminar.

Actul istoric de la 23 august 1944, aşa cum consemna Gala Galaction în volumul său La răscruce de veacuri”, avea să pună capăt exodului acestor oameni nefericiţi. Şederea temporară la Rusca Montană a refugiaţilor basarabeni, cu atâtea semnificaţii majore pentru destinul ţării şi al lor, a luat sfârşit. Pe la mijlocul lui septembrie, s-au orientat spre Craiova şi Dorohoi, unde au expediat şi parte din bagaje.

Doinel PUIU MĂRGINEANU

Traducere