Biserica „Ghetsimani”, la 20 de ani


Întâlnindu-mă cu doi prieteni, Nicu Jurcă şi Lazăr Todorescu, membru al Bisericii şi consilier municipal la Primăria Caransebeş, am aflat despre marcarea a 20 de ani de la inaugurarea Casei de Rugăciune de pe Str. Ardealului nr. 61-63. Evenimentul va avea loc timp de trei zille şi se va desfăşura după următorul program: duminică, 15 decembrie, între orele 9-12 şi 17-19, va fi oficiată slujba de deschidere a sărbătorii jubiliare, întâlnirile continuând luni, 16, şi marţi, 17 decembrie, de la orele 18-20. Sunt invitaţi cetăţenii de diferite confesiuni, atât în aceste zile, cât şi în zilele de 24 şi 25 decembrie, de la orele 10-12 şi 17-19, pentru a petrece împreună, într-o atmosferă de închinare, sărbătoarea „Naşterii Domnului Isus Hristos”. Pentru a mulţumi lui Dumnezeu pentru anul 2013, sunt invitaţi cu toţii la slujba de Revelion, din 31 decembrie, între orele 21-24. Colectivul Bisericii „Ghetsimani” doreşte tuturor locuitorilor municipiului Caransebeş să aibă parte de „Sărbători Fericite” şi Dumnezeu să facă din anul 2014 un an de împliniri şi fericire pentru fiecare dintre noi!

Şi nu putem încheia aceste rânduri fără a-i aminti pe pastorii care, de-a lungul timpului, au oficiat la această biserică: Traian Popa, Benoni Ardeleanu (senator de Timiş), Busuioc Belciu (cel care a trudit cel mai mult pentru ridicarea ei), sau, acum, pe Dănuţ Vrâncilă şi Titus Jurca.

P.S. În aceste zile se va lansa şi un volum care oglindeşte activitatea Bisericii în această perioadă de 20 de ani.

Ştefan ISAC