În conformitate cu statutele oraşului Caransebeş din perioada 1872-1919, votate de Adunările generale ale Reprezentanţei orăşeneşti, primarul oraşului era „primul oficiante al oraşului şi ca atare preşedinte al Adunării generale, al Magistratului orăşenesc şi al Scaunului orfanal”. Avea obligaţia de a îndeplini „ordinaţiunile şi hotărârile Guvernului, ale Municipiului comitatens şi ale Reprezentanţei (orăşeneşti – n.n.)”. El era „păzitoriul sigiliului oraşului”. Avea obligaţia să controleze averea mişcătoare şi nemişcătoare a oraşului şi administrarea diferitelor fonduri şi fundaţiuni. La fiecare Adunare generală a Reprezentanţei orăşeneşti raporta „despre starea administraţiunei în fiecare ram al ei, despre întreţinerea (economia) Casei oraşului şi activitatea funcţionarilor”.
Aceste obligaţii şi încă multe altele care îi reveneau în domeniul sanitar, financiar, şcolar, edilitar-gospodăresc şi de judecătorie comunală au fost respectate, cu câteva abateri, de către toţi primarii din perioada pe care o prezentăm.
Primul primar ales conform legislaţiei în vigoare în Regatul maghiar a fost Ioan Brancovici, care a activat între 15 martie 1873 şi 17 iunie 1876, când a fost suspendat pentru incorectitudine şi discordie în magistrat. La 13 mai 1874, în plin mandat, Ioan Brancovici a hotărât să doneze municipalităţii locale mobilele cumpărate pentru Primărie pe banii săi şi să ofere suma de 200 de florini pentru înfiinţarea unui fond necesar înfrumuseţării oraşului, atâta timp cât va fi primar, mărindu-l anual.
Alexandru Stancovici, comerciant cu bunăstare şi membru marcant al asociaţiilor culturale româneşti din oraş, a ocupat funcţia de primar între 14 iulie 1876 şi 11 iunie 1877, când a fost înlocuit cu Nicolae Poşta. Acesta a intrat rapid în conflict cu autoritatea comitatensă, vice-comitele comitatului Severin semnând la 16 iulie 1877 Ordinul Nr. 2848 privind suspendarea sa pentru nesupunere. Schimbarea propriu-zisă a avut loc la 19 iulie 1877, lui Poşta nepermiţându-i-se să ia cuvântul, asemenea şi lui Iosif Seracin. Cu acelaşi prilej, generalul Traian Doda – reprezentant orăşenesc a avut observaţii la numirea provizorie ca primar a lui Demetriu Dascălu, care a ocupat funcţia de primar substitut până la 16 ianuarie 1878, când Adunarea generală a Corpului reprezentativ orăşenesc l-a reales pe Alexandru Stancovici ca primar. Demetriu Dascălu a reocupat la aceeaşi dată funcţia de senator I. La 11 septembrie 1879, Alexandru Stancovici renunţă la funcţia de primar, vice-comitele Ioan de Pausz înlocuindu-l tot cu Demetriu Dascălu, care va activa ca primar substitut până la 17 noiembrie 1879, când, în unanimitate, este ales primar al oraşului Caransebeş. La 29 decembrie 1886, Reprezentanţa orăşenească, la propunerea lui Fülop Iakab Müller, l-a suspendat irevocabil din funcţie pentru mai multe învinuiri aduse acestuia şi funcţionarilor din Primărie. Au fost acuzaţi de abuzuri, deturnarea averii publice, nepricepere în administrarea treburilor oraşului şi „fapte criminale”. Demetriu Dascălu a fost înlocuit cu Ioan Nemoianu, fiscul orăşenesc (jurisconsultul din zilele noastre – n.n.), care între anii 1874-1883 a fost profesor la Institutul pedagogic diecezan din Caransebeş.
În jurul datei de 15 august 1891, Ioan Nemoianu a demisionat din postul de primar, iar la 21 august Constantin Burdia, care îndeplinea funcţia de senator I, a înştiinţat Adunarea generală a Reprezentanţei orăşeneşti despre hotărârea acestuia. Ca primar substitut, Constantin Burdia a activat între 21 august 1891-10 martie 1892, moment în care este ales primar prin votul Reprezentanţilor orăşeneşti Szivos Lajos, în prezenţa vicecomitelui Bela de Litsek. Alegerea lui Szivos a fost contestată fără efect de Nicolae Poşta.
În anul 1895, Lajos (Ludovic) Szivos a fost numit inspector general al Societăţii de navigaţie fluvială pe Dunăre, cu reşedinţa la Budapesta, fiind nevoit să demisioneze. La 29 iulie 1895, în funcţia de primar, la început primar substitut, a fost ales Constantin Burdia, care va ocupa această funcţie până la 23 iulie 1904. Este perioada în care Constantin Burdia va deveni foarte influent în cercurile apropiate Guvernului maghiar, va profita de pe urma acestei apropieri, contestată permanent de conducerea locală şi comitatensă a Partidului Naţional Român. Beneficiind şi de poziţia pe care o avea în cadrul Comunităţii de Avere, după dispariţia lui Traian Doda, a putut influenţa mult electoratul român în folos personal, atât în plan politic, cât şi economic. Însă a fost un gospodar desăvârşit, şi despre acest lucru s-a vorbit chiar în ziua când a cerut pensionarea, renunţând la demnitatea de primar. Protocolul de şedinţă din 23 iulie 1904 consemnează următoarele: „Domnul primariu Constantin Burdia mulţămeşte în termini aleşi pentru bunăvoinţa şi alipirea on[oratei] Reprezentanţe cătră persoana sa în carea vede recunoscute cu satisfacţiune internă nenumăratele sale ostenele puse cu devotament şi abnegaţiune în serviţiul oraşului în restimp de 18 ani, în decursul căruia a pus bază admnistraţiunei interne şi a Scaunului orfanal, a cumpărat de la erar podul de fier, edificându-se un pod nou după cerinţele moderne, a edificat Casa nouă a oraşului iar pentru împedecarea inundărilor obvenite în una parte a oraşului a redicat dâlma de-a lungul fluviilor Sebeş şi Timiş, a esoperat la înaltul Guvern schimbul spitalului vechiu cu casa din centrul oraşului lângă biserica rom. catholică, a căştigat averea mobilă şi imobilă a Reuniunei agronomice în posesiunea oraşului, zidirea spitalului nou şi cumperarea realităţilor, spre acest scop a resolvit cestiunea grea pentru regularea islazului şi a averei imobile a oraşului(,) transcriendu-se dreptul de proprietate al oraşului în Cartea funduară; a expropriat comunele aparţinătoare cu dreptul de coproprietate la Casa oraşului cea veche, a înfiinţat fondul de pensiune pentru funcţionarii şi servitorii magistratului, fondul de azil şi de înfrumuseţare; a contribuit la înfiinţarea Şcoalei de stat, în fine a esoperat zidirea podului de fier peste râul Sebeş cătră Caransebeşul-nou, în fine a regulat drumurile din intravilanul oraşului şi drumul cătră gară”. Este un raport bazat pe fapte gospodăreşti, dar şi pe compromisuri.
Preluând la 23 iulie 1904 mandatul de primar substitut Ioan Bartolomei, abia la 12 octombrie 1904 Adunarea generală a Reprezentanţei orăşeneşti l-a ales ca primar cu drepturi depline, vicecomitele Carol de Fialka înmânându-i cheile şi sigiliul oraşului ca simboluri ale demnităţii sale. Era o personalitate recunoscută în oraş nu numai pentru activitatea desfăşurată în cadrul Episcopiei Caransebeşului, ci şi pentru meritele pe tărâm cultural.
Peste doi ani, însă, va demisiona. La 30 mai 1906, Adunarea generală extraordinară a Reprezentanţei orăşeneşti este informată că, datorită sănătăţii şi vârstei înaintate (avea 71 de ani), Ioan Bartolomei, care activase 41 de ani în instituţii publice, a solicitat ca începând cu 2 iunie 1906 să fie considerat demisionat. Acceptându-se demisia, a fost ales ca primar Octavian Bordan, protopretor onorar, un apropiat al lui Constantin Burdia, redactorul responsabil al gazetei Severinul şi variantei sale în limba maghiară, Szorenyseg, care vor apărea la Caransebeş începând cu anul 1907 şi vor sluji gruparea burdistă.
Acesta va activa neîntrerupt ca primar al Caransebeşului până la 30 aprilie 1918, adică 12 ani, fiind considerat în permanenţă omul de casă al lui Constantin Burdia; cererea de pensionare şi retragerea era argumentată prin starea precară de sănătate. Cu aceeaşi dată, este numit primar Friederic Pauck, care între anii 1908-1912 activase ca funcţionar comitatens la Lugoj, iar între 1912-aprilie 1918 ca senator orăşenesc tot la Lugoj. El va fi primar până în anul 1927, parcurgând atât etapa dificilă a ultimelor luni de război, apoi pe cea de ocupaţie militară sârbească şi franceză până în iunie 1919, cât şi pe cea a primilor ani de armonizare a administraţiei locale, de tip maghiar până atunci, cu cea românească, dintre anii 1920-1927.
Aşadar, între 1873-1918, timp de 45 de ani, Caransebeşul a avut în fruntea treburilor oraşului zece primari aleşi de Reprezentanţa orăşenească, din care opt au fost români. Toţi însă erau posesorii unor averi importante pentru acele vremuri.
Constantin BRĂTESCU
