Piețarii, striviți de birocrație 1


Pentru realizarea unei mai bune corelaţii între capacitatea reală de producţie a agricultorului cu producţia vândută într-un an, s-a luat decizia să fie introduse, pe viitor, două noi documente – atestatul de producător și carnetul de comercializare, conform Legii 145/2014, de care agricultorii au nevoie pentru a-şi valorifica produsele.

Pentru a intra în posesia acestor documente, agricultorii vor adresa o solicitare scrisă către Primăria comunei în care dețin o exploatație agricolă. La rândul ei, Primăria va înştiinţa asociaţiile de producători în vederea verificării la faţa locului şi eliberării avizului consultativ. În lipsa unei asociaţii de producători, aceste demersuri vor fi îndeplinite de specialiştii unei instituţii agricole de la nivel de judeţ.

Aceste documente sunt destinate doar persoanelor fizice. De asemenea, conform art. 45, alin. 2 din Codul Fiscal, primăriile vor putea percepe suma maximă de 80 de lei pentru eliberarea ambelor documente. Acestea sunt valabile 12 luni de la eliberare şi se vizează semestrial de către primari. 

Legea vine să preîntâmpine situaţii din trecut, când deţinători de mici suprafeţe de pământ sau de mici efective de animale au vândut tone de produse agricole, sau când diverşi pieţari comercializau produse obţinute în localităţi unde nu deţineau nicio palmă de pământ.

Avizul consultativ dat de specialişti şi controlul volumului de vânzări îi vor pune în dificultate pe pieţarii care nu vor putea obţine documente eliberate de primăria unei comune unde nu deţin o exploataţie agricolă reală. (B. Meteș)


Un gând despre “Piețarii, striviți de birocrație

Comentariile sunt închise.