În meciul cu Scorilo, Negrea a văzut negru în faţa ochilor


Scorilo Caransebeş – Nera Bozovici 1-2 (0-0)

Săptămâna trecută, în doar patru zile, echipa Scorilo a susţinut două meciuri, primele din returul Ligii a IV-a la fotbal. În primul, disputat miercuri, 17 martie, a întâlnit pe Nera Bozovici, partida încheindu-se cu scorul de 2-1 în favoarea oaspeţilor, dar caransebeşenilor le-a fost anulat un gol perfect valabil, tuşierul care a greşit fiind suspendat patru etape. Cea de a doua întâlnire jucată în deplasare, la Reşiţa, a fost pierdută cu scorul de 3-2, după un joc extrem de dur al formaţiei AS Negrea, arbitrul arătând două cartonaşe roşii şi dictând trei penalty-uri. (S. Rogoz)

În decurs de numai patru zile, săptămâna trecută, echipa de fotbal Scorilo Caransebeş a susţinut două meciuri, contând pentru etapele a XVIII-a şi a IX-a din Liga a IV-a, pierzând din păcate, la limită, ambele întâlniri. Astfel, miercuri, 17 martie, băieţii antrenaţi de Ion Ibric au primit pe teren propriu replica formaţiei Nera Bozovici, echipă pe care, în tur, o învinseseră cu 1-0 în deplasare. De această dată lucrurile nu au mai stat la fel, Nera dovedindu-se o nucă greu de spart pentru caransebeşeni. Prin urmare, ambele echipe au început meciul în forţă. Seria ocaziilor a fost deschisă de Puiu, care, în minutul 5, după ce a fost bine servit de Stanca, a trimis, de la 18 metri, puţin pe lângă vinclul porţii apărate de Marin. După numai 4 minute, Ştefănuţ a pătruns frumos pe dreapta, în careu, însă şutul-centrare al acestuia a căzut pe bara transversală. Jucătorii echipei oaspete au încercat, prin toate mijloacele, să-i ţină pe caransebeşeni la distanţă de propria poartă, şi în mare măsură au şi reuşit, însă cu preţul unor faulturi care anunţau deja un meci greu pentru centralul Marius Sultan.

Prima fază mai periculoasă la poarta gazdelor s-a petrecut în minutul 14, când Cârpan a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, mingea trecând peste transversală. Peste numai două minute, Petroca a obţinut o lovitură liberă de la 28 de metri, lateral-dreapta, Beloescu a executat, Laitin a respins, după care mingea s-a plimbat ca la biliard în careul caransebeşean, fiind în cele din urmă degajată de fundaşii echipei gazdă. Încet-încet, Scorilo a început să-şi impună jocul, mai tehnic şi mai combinativ, răspunsul oaspeţilor fiind un val de durităţi, din care cel mai şifonat a ieşit Puiu, faultat în repetate rânduri. În minutul 23, după un corner executat de Ionescu, Arnăut a reluat din vole, pe lângă poartă, moment din care nu s-a mai întâmplat nimic până la pauză. Poate doar intenţia antrenorului Ion Ibric de a schimba registrul tactic, operând două modificări, prin introducerea lui Ivanici în locul lui Ştefănuţ, şi a lui Lepa în locul lui Puiu.

După pauză, prima ocazie de a deschide scorul i-a aparţinut lui Stanca, însă şutul acestuia, de la 15 metri, a fost prins de Marin. În minutul 59 a fost rândul oaspeţilor să treacă pe lângă gol, însă mingea a ocolit cu numai câţiva centimetri poarta apărată de Laitin. Caransebeşenii au trecut de două ori pe lângă gol, în minutele 59 şi 60, protagonistul ambelor ratări fiind Damian. Cea mai controversată fază a meciului s-a petrecut însă în minutul 66, când Stanca a pornit într-o cursă senzaţională pe stânga din propriul careu, a înşirat doi adversari pe drum, a centrat perfect pentru Lepa, care a pus latul, învingându-l pe Marin, dar golul a fost anulat la semnalizarea eronată a tuşierului Ciprian Borceanu, singurul om de pe stadion care a văzut ofsaid la faza respectivă. Două minute mai târziu s-a consemnat o fază de-a dreptul hilară, atunci când Laitin, ieşit la 30 de metri, a ratat intercepţia, iar Velcotă, rămas singur cu poarta goală, a trimis pe lângă.

Golul avea să cadă în minutul 73, când Damian, vrând parcă să-şi răscumpere greşelile, a înscris cu capul, după o centrare a lui Ionescu, respinsă în prima fază de poartarul Marin. Din acel moment, o singură echipă a mai contat în atac – Scorilo. Un alt moment important în economia jocului l-a reprezentat eliminarea lui Stanca, în minutul 80, după ce acesta a văzut al doilea cartonaş galben, pentru un fault inutil din spate. Pe fondul dominării gazdelor, oaspeţii au contraatacat tăios, având o ocazie de a înscrie în minutul 85, când toată lumea a văzut gol, însă şutul lui Gherman a căzut pe plasa porţii lui Laitin. În minutul 88, Laitin a intervenit excelent la şutul din careu al lui Petroca, însă nu a mai putut face nimic la voleul de la 14 metri al lui Gherman, din minutul 93, şi a trebuit să scoată mingea din plasă. La acel scor, gazdele s-au năpustit cu tot efectivul în atac, încercând să înscrie golul victoriei, însă oaspeţii au arătat că ştiu să joace la perfecţie cartea contraatacului, după numai două minute Petroca fiind faultat în suprafaţa de pedeapsă de Laitin. A executat sec Velcotă, şi astfel Nera Bozovici a plecat de la Caransebeş cu toate cele trei puncte puse în joc miercuri.

CS Negrea Reşiţa – Scorilo Caransebeş 3-2 (1-0)

Cel de al doilea meci susţinut de caransebeşeni s-a disputat sâmbătă, 20 martie, la Reşiţa, în compania formaţiei CS Negrea, pe un timp excelent pentru fotbal, însă pe un teren greu, cu mari porţiuni de noroi. Aşa cum era de aşteptat, oaspeţii, care veneau după înfrângerea suferită acasă cu Nera Bozovici, s-au instalat în jumătatea de teren a reşiţenilor, anunţându-şi intenţiile ofensive prin şutul lui Puiu, din minutul 3, când mingea s-a scurs prin faţa porţii. Mai prezentă în joc, echipa lui Ion Ibric a recuperat multe baloane la centrul terenului, atacând mai mult pe părţile laterale, în încercarea de a evita porţiunea cu noroi din faţa careului advers. În minutul 15, Ionescu a trimis balonul cu capul de la 6 metri, însă portarul Băncilă a fost la post. În minutul 17 a fost rândul lui Patrona să pătrundă frumos, pe dreapta, însă şutul său, de la numai 8 metri, a fost slab şi i-a dat posibilitatea lui Băncilă să prindă mingea.

Odată cu trecerea timpului, gazdele au echilibrat jocul, ajungând chiar să facă presing, astfel că în minutul 24, după o lovitură liberă de la 25 de metri, Laiu s-a trezit cu mingea la picior, la 8 metri, şi a tras sec în stânga lui Laitin, deschizând scorul. Caransebeşenii nu au căzut, reluând atacurile, iar în minutul 33 Patrona a fost faultat clar în careu de Udroiu. Centralul Dorian Micloşină a dictat penalty şi i-a arătat cartonaşul roşu fundaşului reşiţean. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Geneţ, însă mingea trimisă de acesta a nimerit transversala porţii apărate de Băncilă. Fără să pară afectaţi de ratarea loviturii de pedeapsă, caransebeşenii au rămas în continuare în jumătatea de teren a gazdelor, însă şutul din unghi al lui Puiu, din minutul 36, a trecut peste poartă, iar centrarea lui Ionescu, din minutul 38, nu a găsit niciun coechipier în faţa porţii lui Băncilă. Ultima ocazie a primei reprize a aparţinut tot oaspeţilor, lovitura liberă de la 30 de metri executată în minutul 45 de Ionescu find respinsă cu greu de portarul reşiţean.

Partea a doua a meciului a început cum nu se putea mai bine pentru caransebeşeni. În minutul 47, Puiu a fost faultat în careu şi tot el a executat perfect lovitura de pedeapsă dictată de Dorian Micloşină, aducând egalitatea pe tabela de marcaj. Un minut mai târziu, pe un contraatac purtat pe dreapta, reşiţenii puteau înscrie, însă şutul lui Laiu a ocolit poarta lui Laitin. De parcă până atunci n-ar fi jucat foarte dur, gazdele au început să joace la intimidare, să faulteze aproape la orice fază, intrarea lui Cuzma la Vela fiind de cartonaş roşu direct, însă centralul Micloşină i-a arătat decarului reşiţean doar galbenul. Cu toate că au jucat la limita regulamentului, şi deşi rămaşi în zece oameni, elevii lui Alin Negrea au arătat o determinare exemplară, făcând o risipă uriaşă de efort pentru a suplini omul în minus, iar acest lucru s-a văzut. În minutul 52, la o ieşire a lui Laitin, Laiu a fost mai iute şi l-a lobat pe portarul caransebeşean, ducând scorul la 2-1. Scorilo nu a depus însă armele şi a atacat în continuare, având două ocazii bune de a egala, în minutele 56 şi 57, însă ,,capul” lui Damian şi şutul de la 35 de metri al lui Urs nu au nimerit cadrul porţii.

Scorilo a preluat conducerea ostilităţilor, fiind masată cu aproape întreaga echipă în jumătatea de teren a gazdelor, însă şuturile spre poarta lui Băncilă s-au lovit în cea mai mare parte de barajul făcut de adversari undeva la 20 de metri de propria poartă. În minutul 68, în urma unei asemenea şarje purtate pe dreapta, caransebeşenii au obţinut o lovitură liberă, un fel de corner scurt, bine executat de Puiu, mingea fiind respinsă cu greu în corner de Băncilă. Lovitura de colţ a fost bătută de acelaşi Puiu, Arnăut s-a demarcat şi a lovit cu capul dintre doi fundaşi adverşi, aducând egalarea.

Omul în plus al caransebeşenilor a început să-şi spună cuvântul, gazdele, oarecum obosite, începând să bată în retragere, însă păstrând în permanenţă doi oameni odihniţi la centrul terenului, pentru eventualitatea unui contraatac. Momentul s-a ivit în minutul 78, Urs comiţând un henţ în careu, pentru care a văzut cartonaşul roşu, iar gazdele au primit cel de al treilea penalty dictat de Dorian Micloşină în partida de sâmbătă. A executat Crâstea, intrat pe parcursul celei de a doua reprize, păcălindu-l pe Laitin şi aducându-şi coechipierii în avantaj. Până la sfârşit, caransebeşenii s-au prăvălit peste adversari, care s-au apărat cu disperare, cu întreaga echipă, bubuind toate mingile, însă de consemnat n-ar fi decât şutul lui Vela, de la 35 de metri, care a trecut puţin pe lângă bara dreaptă a porţii apărate de Băncilă. Ultimul corner al partidei l-a găsit şi pe portarul Laitin în careul advers, dar era deja prea târziu…

FC Scorilo: Laitin, Vela, Patrona, Ionescu (Ştefănuţ), Arnăut, Geneţ, Urs, Puiu, Ivanici, Lepa (Puşchiţă), Damian; rezerve: Semenescu, Bihoneţ,. Antrenor, Ion Ibric.

A arbitrat la centru Dorian Micloşină, asistat la cele două linii de George Chitucea şi Dorin Şelep.

Observatori: Tilică Pârvulescu, Mircea Medar.

Rezultatele complete ale etapei a XIX-a:

  • Metalul Bocşa – Arsenal Reşiţa 4-2 (3-1);
  • Moldo-Forest Moldova Nouă – Gloria Reşiţa 0-1 (0-0);
  • Minerul Dognecea – Metalul Oţelul Roşu 2-1 (0-1);
  • Hercules Băile Herculane – Voinţa Lupac 0-8 (0-0);
  • Prolaz Karasevo – Bistra Glimboca 1-0 (0-0);
  • Negrea Reşiţa – Scorilo Caransebeş 3-2 (1-0);
  • Autocatania Caransebeş – Berzasca; 2-0 (1-0);
  • Nera Bozovici – Minerul Anina 1-1 (0-1);
  • Oraviţa a stat.

Etapa viitoare, a XX-a, sâmbătă, 27 martie:

  • Minerul Anina – Negrea Reşiţa;
  • Bistra Glimboca – Moldo-Forest Moldova Nouă;
  • Arsenal Reşiţa – Prolaz Karasevo;
  • Gloria Reşiţa – Minerul Dognecea;
  • Berzasca – Scorilo Caransebeş;
  • Voinţa Lupac – Nera Bozovici;
  • Autocatania Caransebeş – Metalul Bocşa;
  • Oraviţa – Hercules Băile Herculane;
  • Metalul Oţelu Roşu stă.

Pagină realizată de Sorin ROGOZ