Gazoductul BRUA va trece prin Ţara Gugulanilor 1


La începutul lunii trecute, Ministerul Energiei a emis autorizaţia de construire pentru Gazoductul BRUA, un nou coridor european de transport al gazelor naturale care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Proiectul era blocat, datorită faptului că nu putea fi emisă autorizaţia de construire, ceea ce însemna că România risca întârzierea lucrărilor şi, prin urmare, pierderea finanţării europene, care se ridică la 179,3 milioane de euro.

Lucrările la interconectorul BRUA (acronim format din iniţialele ţărilor implicate în proiect) se vor desfăşura pe teritoriul unui număr de 11 judeţe din România, termenul de finalizare a Fazei I fiind anul 2019. Proiectul presupune construirea pe teritoriul ţării noastre a unei conducte noi de transport gaze naturale, traseul acesteia traversând, de la Est la Vest, județele Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad.

În Caraș-Severin, conducta va trece prin localitățile Băuțar (intravilan și extravilan), Marga (intravilan și extravilan), Zăvoi (extravilan), Oțelu Roșu (intravilan și extravilan), Glimboca (extravilan), Obreja (intravilan și extravilan), Caransebeș (extravilan), Constantin Daicoviciu (extravilan) și Sacu (extravilan).

Noul gazoduct va avea o lungime de peste 550 de kilometri şi o capacitate maximă de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria şi 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria. Cel mai mare beneficiu pentru ţara noastră ar fi acela că România îşi va diversifica sursele de aprovizionare cu gaze, va avea altă poziție pentru obţinerea unor preţuri mai bune pentru consumatori și, la punerea în funcţiune, gazoductul ar fi un debuşeu pentru rezervele de gaze din Marea Neagră.

Sonia BERGER


Un gând despre “Gazoductul BRUA va trece prin Ţara Gugulanilor

  • ion

    Exploatarea gazelor în Marea Neagră se apropie cu paşi mai repezi decât se prevedea până acum, însă niciunul dintre cei care deţin astăzi puterea în România nu spune realitatea: aceste gaze vor merge direct în Austria printr-o conductă construită special în acest scop.Iar peste 10-15 ani, când România va epuiza resursele terestre de gaz, noi vom ajunge să importăm gaz din Rusia pentru că nu ne vom putea atinge de gazul extras din apele teritoriale româneşti ale Mării Negre, care va merge direct în Occident, dezvăluie Ziarul Financiar.

    Rezervele de gaz în Marea Neagră sunt estimate la 80-120 miliarde de metri cubi. România consumă astăzi pe an 12 miliarde de metri cubi, din care 10 miliarde producţia Romgaz şi a Petrom. 100 miliarde de metri cubi de gaz înseamnă la 400 de euro/1.000 mc circa 40 mld. euro, în funcţie de preţul gazului care va fi practicat la momentul exploatării, adică două treimi din datoria publică a statului român de 64 mld. euro. Ar trebui totuşi puse pe masă întrebările despre cum şi unde va merge acest gaz.Pentru orice ţară din lume, resursele naturale sunt o binecuvântare dacă cei care conduc acea ţară nu o trădează sau nu sunt corupţi, dacă ştiu să le folosească pentru concetăţenii lor. Altfel, este Africa. Există oameni care afirmă că acesta este scenariul pentru România pentru următoarele decenii. Să fim doar un teritoriu de exploatare a resurselor naturale, care urmează să fie procesate în vest. Este cineva care să-i contrazică?, mai scrie Ziarul Financiar.

    Gazoductul BRUA va fi terminat în 2019. Este cel mai mare proiect de infrastructură care se face astăzi în România şi Comisia Europeană a alocat bani speciali în acest scop. Şi vine şi presează pentru construcţia acestuia cum nu vine pentru nici un alt proiect de infrastructură. Măcar dacă am cere o autostradă în schimbul gazului. Nu are ce face România cu gaz? Nu poate face combinate petrochimice? De ce nu vin investitorii din Germania sau Austria să prelucreze aici resursele naturale? O treime din cele 8 milioane de locuinţe se încălzesc astăzi cu lemne şi folosesc pentru gătit gaz la butelie.La o suprafaţă triplă şi populaţie dublă faţă de Cehia sau Ungaria, România are o reţea de conducte de distribuţie de gaz de doar 53.000 km, faţă de 77.000 km Cehia sau 89.000 km Ungaria. Nu mai vorbim de Polonia cu 187.000 km sau Germania cu 500.000 km. Deci Germania are o suprafaţă de doar 1,5 ori mai mare decât a României, dar o reţea de distribuţie de gaz metan de zece ori mai mare. Poate cineva să spună că dezvoltarea unei economii nu are legătură cu consumul de gaze pentru industrie? Păi corelaţia GDP/capita cu lungimea totală a conductelor este evidentă. Nu este o cale de dezvoltare să exporţi minereu de cupru vrac cum o face astăzi România şi să imporţi fire/cabluri de cupru cu care muncitorii români să facă motoarele de BMW, pe care apoi să le imporţi iarăşi. Valoarea adăugată din procesarea resurselor naturale vine.Ce este uimitor în toată povestea este cum încearcă să ne fie „vândută“ – „diversificare surse de aprovizionare“, „creşterea puterii de negociere“, „vom fi un hub energetic regional“. Undeva, cineva are mesajele pregătite. Cu toate schimbările de guverne/miniştri din ultimii 3-4 ani, proiectul continuă neabătut şi mesajele acoperitoare au acelaşi conţinut. Cineva este la butoane şi verifică atent. Unde sunt aceste laboratoare care pun la cale astfel de mesaje? Cine stabileşte aceste strategii, pentru că se vede că sunt stabilite foarte detaliat aceste strategii de comunicare şi de acţiune? Şi până la urmă de ce este nevoie de toate aceste mesaje de învăluire? Şi ce fac cei care ar trebui să gândească la interesul României în această afacere? Sau chiar ei or fi cu „laboratorul“?, mai spune ZF.

    Sursa – http://www.flux24.ro/mega-scandal-de-40-miliarde-euro-gazele-din-marea-neagra-vor-merge-direct-in-austria/

Comentariile sunt închise.