Derby-ul reşiţean, câştigat „la mustaţă”


Etapa cu numărul 3 a Ligii a III-a a programat vineri, 13 septembrie, pe stadionul din cartierul Lunca Bârzavei, derby-ul reşiţean dintre AFCM (Gloria) şi Muncitorul. Prima ocazie de gol a partidei s-a consemnat încă din minutul 2, atunci când Blaga, de la gazde, a primit o pasă în careu, pe dreapta, însă şutul său de la 14 metri s-a dus mult pe lângă poarta lui Giurcanu. În continuare, spectatorii – prezenţi în număr neaşteptat de mare – au asistat la un meci de uzură, desfăşurat mai mult la centrul terenului, niciuna dintre combatante nereuşind să găsească cheia cu care să deschidă apărarea adversă. În aceste condiţii, următoarea fază importantă a avut loc în minutul 25, când C. Doană, aflat pe dreapta, a centrat în careul gazdelor, Chitucea a recentrat cu capul în zona punctului cu var, însă niciun coechipier nu se afla acolo.

După trei minute, Târbăţ, aflat în marginea careului oaspeţilor, a căutat vinclul porţii apărate de Giurcanu, însă balonul s-a dus peste transversală. În minutul 33, a fost rândul celor de la Muncitorul să pună în pericol poarta adversă, însă cornerul de pe dreapta executat de Oncică a traversat careul, iar Boroiban a trecut pe sub minge. Acelaşi Boroiban putea să înscrie în minutul 44, la o centrare venită de pe stânga, însă lovitura sa de cap, din plonjon, a fost prinsă de goal-keeper-ul Haidău.

Prima fază periculoasă a reprizei secunde s-a înregistrat în minutul 48, când Fedor a centrat de pe stânga, iar Blaga a trimis, din 6 metri, puţin pe lângă poarta lui Giurcanu. Gazdele au deschis scorul în minutul 53, la o lovitură liberă de la 30 de metri, după o schemă care a făcut şah-mat apărarea Muncitorului, Fedor centrând din careu de pe partea stângă, iar nou-intratul Ciutură, aflat la 6 metri, l-a învins cu un şut sec pe portarul oaspeţilor. După doar trei minute, acelaşi Ciutură, deosebit de activ pe partea stângă, putea să-şi mai treacă o dată numele pe lista marcatorilor, după o fază în care l-a văzut pe Giurcanu ieşit din poartă, însă şutul său pe jos, la colţul scurt, a fost reţinut, nu fără emoţii, de portarul oaspeţilor.

Nemaiavând ce să piardă şi cu timp suficient pentru a egala, băieţii antrenaţi de Viorel Lolea au turat motoarele, masându-şi adversarii, lungi perioade de timp, în jumătatea adversă, cea mai mare parte a contraatacurilor gazdelor fiind stopate undeva la centrul terenului de Beică, acesta intervenind cu multă siguranţă şi acurateţe. Cu toate acestea, fazele importante la poarta lui Haidău au lipsit, cu câteva excepţii. În minutul 84, Beloescu l-a angajat, cu capul, în careu, pe Bobină, şutul acestuia, de la 14 metri, fiind deviat în corner de un fundaş. În minutul 87, oaspeţii au beneficiat de o lovitură liberă de la 25 de metri, însă şutul lui Boroiban a trecut pe lângă bara din dreapta a porţii gazdelor.

În minutul 90 + 2, a fost rândul celor de la AFCM să treacă pe lângă gol, după o fază prelungită de atac, în care fundaşii oaspeţilor s-au aruncat în careu ca la hochei, în trei rânduri, după care mingea a ajuns la Vârdaru, acesta a centrat, însă Ciutură nu a reuşit să ajungă la minge, undeva la 6 metri de linia porţii.

Ultima fază în care oaspeţii puteau egala s-a consumat un minut mai târziu, atunci când, la o centrare de pe stânga, Boroiban nu a reuşit să lovească mingea cu capul, acuzând o împingere din spate în suprafaţa de pedeapsă, la care „centralul” întâlnirii, Sorin Tarcea, a rămas insensibil.

AFCM Reşiţa: Haidău, Gliguţă, Fedor, R. Uţiu, Goiţi, Cheda, Blaga, Moţi (min. 72, Marta), Creangă (46, Ciutură), Târbăţ (78, Vârdaru), Bârsan; rezerve: Jivan, Guduleasa, Oprea, M. Stănucă. Antrenor, Dan Boltaşiu.

Muncitorul: Giurcanu, C. Doană, Vişatovici, R. Costachi (63, Boltaşu), Beică, Săulescu, Lazarovici, Costescu, Oncică (81, Bobină), Boroiban, Chitucea (63, Beloescu); rezerve: B. Lolea, Voin, Pitaru, Mezin. Antrenori: Viorel Lolea, Adrian Cârjan.

A arbitrat la centru Sorin Tarcea, asistat la cele două linii de Nicolae Chiţoiu şi Patricia Samsudean.