De Ziua ta, Românie!


Şi în acest an, Ziua Naţională a României va fi sărbătorită aşa cum se cuvine la Caransebeş. Administraţia locală a pregătit un program amplu, ceremoniei oficiale adăugându-i-se şi unul artistic. Astfel, la ora 12 va avea loc constituirea Dispozitivului de onoare, moment urmat de întâmpinarea oficialităţilor, slujba religioasă, alocuţiunile autorităţilor participante la eveniment, parada Dispozitivului de onoare şi depuneri de flori la „Crucea Identităţii Naţionale”, construită de români în anul 1811. Ca în fiecare an, şi de data aceasta administraţia municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului a pregătit pentru cei prezenţi la cea ma mare sărbătoare a românilor, o masă tradiţională.

De la ora 13, Sala de Spectacole a Casei de Cultură va găzdui spectacolul folcloric intitulat „Cântec, joc şi voie bună”, susţinut de Taraful „Olanii” şi soliştii vocali Vanesa Olan, Alin Olan, Ştefan Isac, Alin Buligă şi Ansamblurile de jocuri populare „Armenişana”, coregraf Dumitru Dragomir, „Zestrea Gugulanilor”, coregraf Simion Dragalina, şi „Junii Gugulani”, coregraf Adrian Jurchescu. Invitaţi speciali vor fi Norica Haţegan (Ardeal) şi Petrică Miulescu-Irimică. (B. Naum)