Get Adobe Flash player

Spiritualitate

Cerc pastoral-misionar pe Valea Bistrei

Vizualizari: 159

Preoții din cadrul Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei s-au reunit marți, 29 ianuarie, în biserica Parohiei ortodoxe Băuțarul Inferior din Protopopiatul Caransebeș.

Prima parte a programului întâlnirii a debutat la biserică, unde s-a săvârșit slujba Acatistului Sfinților Trei Ierarhi. Au slujit în sobor părintele paroh Trandafir Silvășan, părintele Adrian Socaci de la Parohia Bucova și părintele prof. dr. Vidu-Marius Vasiloni de la Parohia Băuţarul Superior.

În cea de-a doua parte au fost susținute două referate cu privire la istoricul comunității parohiale: părintele Romulus Frîncu a prezentat „Micromonografia Parohiei Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul – Băuțarul Inferior”, iar părintele paroh Trandafir Silvășan a susținut comunicarea „Istoricul vechii biserici din cimitirul Parohiei Băuțarul Inferior (1847-1936)”. Ca lăcaş de închinăciune, care a deservit, până în anul 1811, şi obştea unită a Băuţarului Superior, s-a folosit o bisericuţă de lemn, înălţată în anul 1788. Aceasta era succesoarea altei ctitorii din bârne, de la începutul secolului al XVIII-lea, menţionată doar în tabelele Comisiei de conscriere Buccow din anii 1761-1762. În anul 1839 s-a iniţiat construirea unui edificiu mai trainic, din piatră; lăcaşul, situat în mijlocul cimitirului, a fost finalizat abia în anul 1847. Aceasta a dăinuit până în anul 1936. Lăcaşul de cult actual, cu hramul „Sfântul Prooroc Ilie”, a fost construit în alt loc, din piatră şi cărămidă, în stil baroc-vienez, obișnuit în Transilvania, între anii 1927-1928, după planurile arhitectului Constantin T. Purcariu din Lugoj, de către „antreprenorii” Enrich Finz şi Iosif Ternovici. Continuă să citești

Recunoștința față de Dumnezeu

Vizualizari: 315

Dacă nu putem înțelege cum anume sufletul nu poate viețui nici o clipă fără Dumnezeu, nu putem înțelege cum nici trupul nu poate trăi nici o clipă fără aer. Dacă nu știm de ce Dumnezeu cere ascultare de la oameni, să ne dăm seama de ce părinții cer ascultare de la copiii lor, regele de la supuși, comandantul de la soldați. Dacă nu știm de ce Dumnezeu cere recunoștință de la oameni, să vedem de ce părintele cere recunoștință de la copiii săi. De ce stăruie tatăl ca fiul său să se plece cu mulțumită pentru orice lucru, mic sau mare, pe care îl primește de la părinți? Îi îmbogățește cumva mulțumescul copiilor, sau îi face mai puternici ori mai cu vază în ochii lumii? Nu, nicidecum. Dar atunci nu este ciudat că, necâștigând nimic de pe urma recunoștinței, părinții își îndeamnă mereu copiii la recunoștință, și nu numai părinții evlavioși fac lucrul acesta, ci și cei mai puțin credincioși? Continuă să citești

Inima curată

Vizualizari: 272

Omul care și-a curățat inima va dobândi o mare și neprețuită bunătate. Inima are ochi, după învățătura Sfintei Scripturi: „Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea la care v-am chemat, care este bogăția slavei moștenirii Lui, în cei sfinți” ( Efeseni 1,18). Acești ochi se curățesc precum spune Sfântul Vasile cel Mare: „De vreme ce s-au curățat ochii, ca atunci când ies murdăriile din ochi, poate acela să vadă buna slavă a lui Dumnezeu”. Poate vedea care este binele și care este răul, care este folosul și care este paguba, care este adevărul și care este minciuna.

Un alt rod bun al inimii curate este curățirea tuturor celorlalte părți ale omului, și mai ales a celor cinci simțuri. Sfântul Isaac Sirul ne descrie aceasta: „Inima este cea care cuprinde și cârmuieşte simțurile, este rădăcina lor. Dacă rădăcina este bună, și simțurile vor fi curate”. Omul cu această inimă curată devine locaș al lui Dumnezeu, deoarece, așa cum frumos spune Sfântul Macarie Egipteanul în Omiliile duhovniceşti: „Dacă atunci când un stăpân vine să locuiască într-o casă, iar aceasta este murdară, se curăță, se aranjează, se împodobește, se parfumează, cu cât mai mult atunci când este vorba de casa inimii noastre în care alege să rămână Însuși Domnul. Este nevoie de multă împodobire, pentru a putea intra într-însa să se odihnească Cel Preacurat și Sfânt. Într-o astfel de inimă se va odihni Domnul împreună cu toată Biserica cerească”. Continuă să citești

3.000 de sticle de Agheasmă pentru caransebeşeni

Vizualizari: 453

La Praznicul Botezului Domnului, sărbătorit duminică, 6 ianuarie, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat, în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din municipiu, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, după care a săvârșit și Slujba de sfințire a Aghesmei Mari, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să avem Catedrala noastră episcopală arhiplină de credincioși dornici să asculte cuvântul Lui, dornici după rugăciune și comuniune euharistică și dornici să ducă la casele lor apa cea sfințită de la Bobotează. Îl rugăm pe Domnul să ne arate și nouă calea spre Împărăția Cerurilor, să avem și noi smerenie autentică, nefățarnică, și dragoste neîncetată față de El și unii față de alții”, a spus PS Lucian Mic. Continuă să citești

Preotul Nicolae Ivănescu din comuna Marga

Vizualizari: 431

Nicolae Ivănescu s-a născut la 29 mai 1874, petrecându-și cea mai mare parte a vieții în frumoasa comună bănățeană Marga, unde a și trecut la cele veșnice, la 11 noiembrie 1943.

După absolvirea Institutului Teologic din Caransebeș a revenit în satul natal, activând ca preot timp de o jumătate de veac, între anii 1893-1943.

Când s-a constituit Consiliul Naţional Român Marga, printre cei aleşi era şi preotul Nicolae Ivănescu, dovadă incontestabilă a preţuirii de care se bucura din partea consătenilor. Aceasta explică şi faptul că a fost consilier al Comunităţii de Avere şi cenzor al Băncii Banatului.

La 27 noiembrie 1918, Adunarea Electorală din Caransebeș alege cinci delegați la Marea Adunare Națională Română de la 1 Decembrie 1918, printre care era și preotul Nicolae Ivănescu.

Preotul Nicolae Ivanescu a fost un preot conştiincios, iubitor de pace, atrăgându-şi asupra-şi aprecierea superiorilor, care l-au distins cu Brâul roşu. La venirea PS Episcop Veniamin, l-a salutat mai întâi pe pământ bănăţean, comuna Marga fiind mărginaşă cu Ardealul.

Om calculat şi bun economist, a înfiinţat o societate economică de exploatare a lemnului în comuna natală, localitatea aflându-se la graniţa dintre Caraş-Severin şi Hunedoara, fiind înconjurată de munţi şi păduri. Activitatea de exploatare i-a adus familiei Ivănescu venituri importante. Preotul Nicolae se ocupa şi cu apicultura şi creşterea păsărilor. Continuă să citești

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, prăznuit în parohia Teregova

Vizualizari: 453

În fiecare an, finalul lunii octombrie este prilej de mare sărbătoare la Teregova, unde, conform tradiţiei, teregovenii împreună cu „goşcii” lor se bucură de celebrarea hramului bisericii şi al comunităţii, anume, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Astfel, şi de această dată, încă din ajunul praznicului, în seara de joi, 25 octombrie, alături de preoţii slujitori Simion Bica şi Ioan Smultea, credincioşii s-au adunat în sfânta biserică, unde, după Slujba Vercerniei, un grup de elevi de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimtrie” a rostit cu multă emoţie şi cinstire Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul urmaşilor celor care au ridicat aici, spre a lui cinstire, la sfârşitul veacului al XVIII-lea, o monumentală biserică ortodoxă. Continuă să citești

Preotul Gheorghe Popovici, omul care a sfinţit locul

Vizualizari: 501

Fiul lui Gheorghe și Floarea Popovici, preotul Gheorghe Popovici s-a născut în satul Măru, la 30 iulie 1887, fiind ginerele preotului Dimitrie Popovici. În perioada 1906-1909 urmează cursurile Institutului Teologic din Caransebeş. A fost hirotonit preot în 28 mai 1910, de către vrednicul de pomenire Dr. Elie Miron Cristea, Episcopul Caransebeșului, fiind primul preot hirotonit de către viitorul Patriarh al României.

Este instalat ca paroh în Măru, unde duce o activitate intensă pe mai multe planuri: bisericesc, cultural, naţional şi economic. Dotat cu multe calităţi, a răspuns cu vrednicie chemării, punând în activitatea pastorală toată puterea sa de muncă. A realizat multe lucruri frumoase. Prin truda sa s-a zidit şi s-a pictat măreaţa biserică și s-a reconstruit școala. Datorită frumoasei și fructuoasei sale activități, a primit câteva distincții: Brâul roșu, Blana roșie pentru râvnă și Medalia ,,Răsplata muncii pentru biserică și construcții școlare”.

Ca preşedinte al Sfatului Naţional Local, a participat la Adunarea Naţională de la Alba-Iulia la 1 Decembrie 1918.

În timpul reformei agrare din perioada 1923-1927, intervine în vederea împroprietăririi săracilor din sat cu pădure din terenurile de pe Șasa. Continuă să citești

Zi de sărbătoare pentru credincioșii de pe Valea Bistrei

Vizualizari: 846

Sâmbătă, 1 septembrie, la Începutul Indictionului, adică al Anului Nou bisericesc, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Dionisie, părintele Erei creştine. În această zi, Schitul „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul” din Bucova îşi va sărbători ocrotitorul. Monahii și credincioșii de pe Valea Bistrei se vor bucura de prezența în mijlocul lor a Preasfinției Sale Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului. De asemenea, vor sluji, în sobor, alături de Întâistătătorul Eparhiei, preoți și diaconi din zonă.

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, cel Mic sau Smerit, s-a născut în Scythia Minor între anii 460 şi 470 şi a murit în Italia, la Vivarium, pe la 545-550. El a atras atenţia multor cercetători, care l-au numit „erudit daco-roman”, sau „Dionisie Romanul”, o podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti, totodată fiind considerat şi părintele Erei creştine şi al Dreptului bisericesc. A fost canonizat la data de 27 octombrie 2008, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Continuă să citești

Ca o adiere de vânt…

Vizualizari: 431

„A zis Domnul: Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul“. (3 Regi, c. 19, v. 11, 12)

Omul trudește toată viața. Este asemenea furnicii ce nu găsește o clipă pentru a se odihni, este asemenea albinei lucrătoare care după marile culesuri, cu trupul istovit, închide ochii, lăsând locul puietului să modeleze și să înmulțească aurul din stup. Nimic nu se obține cu ușurință în viață. Cei care cred acest lucru, ar trebui să arunce o privire în urma lor și ar înțelege că în spatele muntelui sunt clipe și ani de răbdare, de osteneală, de muncă.

Nimeni nu a ajuns în vârful muntelui fără trudă. În toată truda omului e atâta amărăciune! Câteodată vijeliile se aprind la picioarele lui. Poate cade un moment sub povara sarcinii, a furtunii ce-l macină, poate mai rătăcește o clipă și ar dori să renunțe, ca mai apoi să-și adune din nou toată forța și să meargă mai departe. După câte un povârniș se mai împiedică iarăși și totul se cutremură în jurul lui și încrederea îi slăbește și ar dori să renunțe, pe urmă își revine și o ia din nou la goană. Focul îl arde, dar el înaintează până ce simte o adiere, acea adiere de vânt lin din vârful muntelui, acea mângâiere lină a cununii biruinței. Continuă să citești

Traducere