„Despre ziua aceea și despre ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Marcu 13,32)
Unii statisticieni arată că pe pământ trăiesc aproximativ 7 miliarde de oameni, însă din aceste 7 miliarde nici unul nu poate, folosindu-și înzestrările minții, să-și spună ce o să fie cu lumea la sfârșitul veacurilor, sau ce o să se întâmple cu noi când o să murim. Și nici miile și miliardele de ființe care au trăit pe pământ înainte de noi nu au putut nici ele, prin înzestrările minții lor, să ne spună cu siguranță ceva despre sfârșitul lumii sau despre ceea ce ne așteaptă după moarte, ceva ce noi, cu mintea și inima noastră, am putea primi drept adevărat. Viața noastră este scurtă și zilele ne sunt numărate, timpul însă este lung și se numără cu sutele și cu miile de ani. Care dintre noi s-ar putea întinde de la hotarele timpului până la sfârșit, ca să vadă lucrurile cele de pe urmă și să ne apună și nouă: „Așa și așa va fi la sfârșitul vremii… Așa și așa va fi cu lumea și cu oamenii”? Cu adevărat, niciunul dintre oameni, doar dacă nu cumva ar pătrunde unul în mintea Ziditorului, ca să vadă întreaga urzeală a Zidirii Sale, unul care să fi trăit și mai înainte de facerea lumii și care să vadă și lucrurile de la sfârșit și toate câte vor fi semne ale sfârșitului. Dar se află un asemenea om printre miliardele care viețuiesc astăzi pe pământ? Sau a fost vreunul de la începutul lumii până acum? Nici nu este, nici nu a fost. Au mai fost profeți și văzători care nu cu mintea, ci cu descoperire de la Dumnezeu au spus câte ceva, scurt, în parte, despre ceea ce va fi la sfârșit, și nu atât ca să arate cum va fi acest sfârșit, ci mai mult din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ca să-i facă pe oameni să se întoarcă din căile fărădelegii, să se căiască și să se gândească mai degrabă la vremea înfricoșată ce va să fie, decât la mărunțișurile lumești trecătoare ce, asemenea unui nor, acopăr grozavul ceas în care toată viața lumii și lumea însăși, și stelele în căile lor, și mersul zilei și al nopții, vor ajunge la sfârșit.
Domnul nostru Iisus Hristos ne-a vorbit limpede ce va fi la sfârșitul veacurilor. Dacă am fi auzit de la altcineva lucrurile pe care ni le-a spus El, n-am fi crezut, să fi fost acela înțeleptul înțelepților, dacă ar fi vorbit de la el, și nu din descoperire dumnezeiască, iar nu l-am fi crezut, pentru că înțelegerea omului și logica omului, oricât ar fi de mari, sunt prea mărunte ca să poată atinge începutul sau sfârșitul lumii; rațiunea nu este de niciun folos, trebuie descoperire. Ne trebuie un văzător cu duhul, pe Domnul Hristos, pe care să-L credem când ne va mărturisi cele despre sfârșitul lumii. Pentru că tot ce a spus El s-a împlinit, atât cu Apostolul Petru, cu Iuda și cu ceilalți apostoli, precum și cu neamuri anume cum sunt evreii, sau cu locuri anume cum ar fi Ierusalimul.
Ce nu s-a împlinit încă este numai profeția asupra celor ce vor fi la sfârșitul lumii, asupra sfârșitului lumii și asupra Înfricoșătoarei Judecăți. Acestea stau încă să vină. Dar cine are ochi de văzut vede că cele arătate de El drept semne ale sfârșitului au început să se întâmple. Se ridică neamuri împotriva altor neamuri, împărății împotriva altor împărății, „se cutremură pământul, și inima în noi, de atâtea războaie și revoluții care au cuprins planeta, mulți îl vând pe Hristos și se leapădă de Biserica Lui, fărădelegile şi desfrânările, avorturile şi uciderile s-au înmulțit, dragostea și iubirea de aproapele s-a răcit. Și nu a fost vestită Evanghelia lui Hristos în toată lumea spre mărturie tuturor neamurilor” (Matei 24,3-14)? Adevărat este că ceea ce-i mai rău stă încă să vină, dar vine repede și nu întârzie. Antihristul nu s-a arătat încă, dar înaintemergători și prooroci de-ai lui sunt în orice neam. Nefericirea cea mai mare ce va fi fost pe lume de la începuturile ei încă nu s-a abătut asupra noastră, nici trâmbița morții cea de pe urmă, de nesuferit; dar iminența catastrofei o văd limpede toți cei duhovnicești care așteaptă venirea lui Hristos. Soarele încă nu s-a întunecat, nici luna nu și-a pierdut lumina ei, nici stelele nu au căzut din tăria cerului, dar când se vor întâmpla toate acestea nu se va mai scrie, nici nu se va mai vorbi despre ele. Inima omului se se va umple de groază și cutremur, limba va îngheța și ochiul va încremeni asupra înfricoșătorului întuneric de pe un pământ fără ziuă și despre un cer fără stele. În întunericul acesta se va arăta semnul Fiului Omului, Cruce strălucitoare întinzându-se de la răsărit la apus și de la miazănoapte la miazăzi, strălucire neatinsă vreodată de soarele de deasupra creștetelor noastre. După aceea toți oamenii îl vor vedea pe Iisus Hristos șezând pe norii cerului, cu putere și slavă multă. Oștile de îngeri vor suna din trâmbiță și toate semințiile pământului se vor aduna înaintea Lui; va suna trâmbița o adunare cum nu a fost de când e lumea, pentru Judecata care se va face odată pentru totdeauna.
Toate aceste semne și întâmplări ce vor fi la sfârșitul lumii sunt descrise mai amănunțit în Sfânta Scriptură.
Să fim așadar înțelepți și să ne purtăm cu măsură, având necontenit în fața ochilor minții chipul Înfricoșatei Judecăți. Să nu pierdem nicio zi, pentru că fiecare zi poate să fie cea din urmă, cea hotărâtoare. Fiecare zi poate aduce sfârșitul lumii acesteia și norii Zilei mult-așteptate. Stă scris: „Nu știți, oare, că prietenia lumii este dușmănie față de Dumnezeu” (Iacov 4,4). Să nu fim depărtați totdeauna de Domnul și de îngerii Săi, și de Sfinții Săi, și de rudeniile și prietenii noștri care vor fi de-a dreapta și, împreună cu îngerii, să cântăm Lui imnul de bucurie: Sfânt, Ssfânt, Ssfânt Domnul Savaot!
Pr. prof. ic. stavr. Petru PAICA
