Get Adobe Flash player

Puterea credinței în societatea de astăzi

Vizualizari: 514

Îndată după ce a fost creat omul de către Dumnezeu, prima acțiune pe care a făcut-o acesta, potrivit lui Mircea Eliade, a fost să privească în sus. De aceea filosofii greci l-au numit pe om „antropos”, adică „cel care privește în sus”. Prin aceasta se demonstrează că omul nu poate conviețui fără Dumnezeu, pentru că i-a fost sădită în suflet căutarea Acestuia. Oricât s-ar strădui ateii și necredincioșii să demonstreze că Dumnezeu nu există, nu fac decât să se mintă doar pe ei, pentru că sufletul uman tânjește după apropierea de Creator.

Așa cum apa este considerată sursa vieții pe pământ, pentru că natura nu poate viețui fără ea, căci altfel s-ar usca toate plantele și ar rămâne fără viață, tot așa omul nu poate viețui fără credința în Dumnezeu, pentru că ar fi ca un pământ sterp în care ar crește numai buruieni. Marele scriitor rus Dostoievski a scris: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci orice ar fi posibil”. De aici rezultă că o societate fără Dumnezeu și credință ar rupe barierele moralității şi ar decădea mai jos decât animalele. Dar se pune problema: câți mai au credință nestrămutată în Dumnezeu, într-o societate secularizată și secularizantă? Oare câți creștini mai au în ziua de azi credința cananeencii în Domnul Hristos, care, fiind respinsă în aparență de Mântuitorul, a cerut vindecarea pentru fiica ei (Matei 15, 21-28)? Căci o credință puternică și nestrămutată, dacă poate muta munții din loc, cu siguranță că poate îmblânzi pe Dumnezeu.

Dar cum putem avea o credință puternică într-o societate tot mai depărtată de Dumnezeu? Simplu! Ne învață Sfantul Apostol Pavel: „Credința vine prin auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 10, 17). Dar unde putem cultiva o credință puternică decât în Biserică, ascultând cuvântul lui Dumnezeu și apropiindu-ne de Trupul și Sângele Lui. Desigur, în secolul vitezei și al tehnologiei, când timpul înseamnă bani, oamenii tind să creadă că nu mai au timp să se oprească la Biserică pentru a se confesa lui Dumnezeu, din cauza grijilor tot mai multe și complexe.

În prezent, creștinii sunt asemenea celor două grăunțe de grâu care au fost aruncate pe pământ de către țăran. Primul grăunte a fost aruncat pe un bolovan și era plin de mândrie, plin de sine, și s-a lăudat celui de al doilea, care era în pământ îngropat adânc: „Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul și cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină și căldură. Eu, frățioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui!”. Dar în secunda a doua a fost înghițit de o cioară. Iar cel de al doilea grăunte, care avea credință puternică, smerenie și nu se lăuda, a ajuns spic și să facă rod bun. Din această frumoasă parabolă înţelegem că oamenii mândri, plini de sine, nu reușesc sa facă față provocărilor vieții, pe când cel smerit, plin de credință, deși asaltat de provocările societății de azi, cu nădejdea în Dumnezeu, merge mai departe în viață, aducând mult folos celor din jur.

Diacon Traian Nicolae PROFIR

Traducere
Ultimele articole