Get Adobe Flash player

Pagini de istorie

De ce anul 2019 poate fi Centenarul Bănățean?

Vizualizari: 662

Anul de curând încheiat a fost cu siguranță unul încărcat de emoție pentru națiunea română, prin aniversarea Centenarului Marii Uniri din 1918. Societatea românească actuală, deși împresurată de nimbul dezbinării, s-a străduit să-și sărbătorească secolul scurs de la împlinirea celui mai important deziderat al poporului român. Cu o abundență de manifestări comemorative, aniversare și omagiale, anul 2018 a fost un an ce ne-a oferit unica șansă de a celebra Centenarul. Nu a fost trecută cu vederea nici contribuția bănățenilor la acest eveniment, deși istoria ne confirmă șansa sau neșansa de a aniversa și în anul 2019 un secol de la unirea politică a Banatului cu Țara. Continuă să citești

Dezvoltarea economică a Caransebeşului între 1873-1919

Vizualizari: 601

Esenţială pentru existenţa unei localităţi precum era Caransebeşul, viaţa economică, înţelegând ramurile cele mai importante, nu poate fi privită decât ca parte a Banatului istoric. Poate că astăzi privim cu mirare faptul că la începutul anului 1873 Caransebeşul nu avea nicio unitate de tip industrial, dar era vizibilă o anume activitate comercială, încurajată încă din anul 1868, şi practicarea meseriilor tradiţionale pentru nevoile locuitorilor săi, dar şi pentru cei din satele apropiate.

Populaţia destul de mică din momentul demilitarizării nu va declanşa o creştere rapidă a populaţiei ocupate în industrie, transporturi, servicii publice ş.a., însă după darea în folosinţă, în 1876-1878, a căii ferate Timişoara – Orşova – Vârciorova – România, această deplasare spre ramurile amintite este vizibilă. Agricultura, cu componentele ei, pomicultura şi zootehnia, era practicată dintotdeauna de o parte însemnată a populaţiei din oraş.

În anul 1900, populaţia activă a oraşului Caransebeş se cifra la 3.216 persoane, din care 812 ocupate în agricultură, 828 în industrie, 225 în servicii publice, iar 204 în comerţ şi credit. Continuă să citești

După Reşiţa, Ovidiu Roşu îşi lansează cartea acasă, la Caransebeş

Vizualizari: 938

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit miercuri, 12 decembrie, lansarea cărţii „Comunitatea de Avere din Caransebeş şi evidenţa jertfelor bănăţene din Marele Război”, volum ce poartă semnătura lui Laurenţiu Ovidiu Roşu. La manifestare – organizată de Episcopia Caransebeşului, Primăria municipiului, Casa de Cultură „George Suru”, Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” şi Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale – au luat parte reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, ai clerului, oameni de cultură şi cetăţeni care au vrut să asiste la un eveniment deosebit, cu atât mai mult cu cât, în deschidere, au avut loc două recitaluri de excepţie, oferite de un duet al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara şi de Grupul vocal „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. Continuă să citești

Evoluţia şi structura demografică a Caransebeşului, în perioada 1869-1910

Vizualizari: 786

Pe baza datelor furnizate de documentele şi statisticile oficiale maghiare, putem reface şi analiza evoluţia şi structura demografică a oraşului Caransebeş, având în vedere unele argumente de ordin istoric, economic şi administrativ.

Între cele opt oraşe din Banatul istoric, recunoscute oficial cu acest statut în perioada analizată (Lugoj, Caransebeş, Timişoara, Vârşeţ, Biserica Albă, Panciova, Becicherecul Mare şi Kikinda Mare), Caransebeşul demilitarizat avea populaţia cea mai mică, fiind depăşit în jurul anului 1875 chiar de localităţi rurale precum Cornereva, Uzdin, Satul Nou şi Petrovaselo. Conform unor date statistice, populaţia oraşului a evoluat de la 3.512 locuitori în 1869, la 7.999 de locuitori în 1910, în timp ce un alt oraş demilitarizat şi el tot în 1873, Biserica Albă, a evoluat de la 8.284 de locuitori în 1869, la 10.187 de locuitori în 1910. Continuă să citești

O carte absolut necesară, lansată la Caransebeş

Vizualizari: 880

Galeria de Artă „Corneliu Baba” s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au ţinut să fie prezenţi luni, 10 decembrie, la lansarea volumului-broşură „O personalitate caransebeşeană controversată: Constantin Burdia”, carte ce poartă semnătura lui Constantin Brătescu, evenimentul fiind organizat de Episcopia Caransebeşului şi Casa de Cultură „George Suru” din municipiu. În deschiderea manifestării, Grupul „Ethos” al Episcopiei a susţinut un scurt recital de colinde.

Cartea este oglinda unei epoci, a unei perioade foarte zbuciumate din istoria Caransebeşului, începând cu anul 1885 şi ajungând în 1918. Volumul prezintă o personalitate – Constantin Burdia – care parcurge această epocă plină de încleştări politice, de aspiraţii ale Partidului Naţional Român şi ale bănăţenilor, dar, în acelaşi timp, şi o prestanţă, oarecum singulară, a celui care dă titlul cărţii. Constantin Burdia a fost, pe rând, poliţist al oraşului, primar, deputat dietal în Parlamentul ungar, dar şi preşedintele Comunităţii de Avere. Personalitatea sa – a spus autorul – şi-a lăsat pecetea asupra epocii respective, mai ales în ceea ce priveşte oraşul Caransebeş şi zona grănicerească. „Din acest motiv, ani de zile am strâns material pentru această carte pe care eu o consider doar o primă ediţie. Urmează să aprofundez ceva mai mult activitatea pe care a desfăşurat-o Constantin Burdia în Parlamentul maghiar, încleştările politice la care a participat din plin la începutul secolului al XX-lea, şi sper ca într-un viitor oarecare să reuşesc să reoglindesc, să reaşez această personalitate acolo unde îi este locul, cu lucrurile bune pe care le-a făcut în Caransebeş, şi mă refer în primul rând la exemplara lui atitudine de administrator al oraşului, în perioada lui construindu-se Primăria, Dâlma, cele două poduri de peste Timiş şi Sebeş, precum şi calea ferată care duce către Haţeg. Au fost proiecte economice interesante, dar tot el a fost cel care, într-un fel sau altul, s-a aşezat de-a curmezişul aspiraţiilor naţionale ale poporului român. Sunt lucruri pe care eu le-am scris în această carte, absolut necesară”, a mai spus Constantin Brătescu. Continuă să citești

Aspecte ale evoluţiei edilitar-gospodăreşti la Caransebeş, între 1873-1919

Vizualizari: 764

În condiţiile în care întreaga putere administrativă se afla în mâinile unei singure autorităţi, cea militară, până în anul 1872 inclusiv, oraşul Caransebeş a cunoscut o dezvoltare edilitară mai mult decât modestă, dacă luăm în calcul vechimea oraşului şi rolul jucat în plan militar de-a lungul secolelor. În anul următor, oraşul Caransebeş s-a aflat în situaţia stranie de a nu putea oferi spaţii pentru principalele instituţii comitatense: clădirea pentru comitat şi clădiri pentru instituţiile financiare, şcolare ş.a., cu rol de coordonare pe raza noului comitat Severin. Pentru primăria oraşului s-a folosit clădirea fostei companii din Caransebeş a Regimentului grăniceresc. Şi nu în mod întâmplător i s-a retras mai întâi demnitatea de municipiu în 1877, şi mai apoi şi cea de reşedinţă de comitat, prin alipirea în 1881 la comitatul Caraş. Continuă să citești

Cui îi mai arde azi de eroi?

Vizualizari: 786

Miercuri, 28 noiembrie, în Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin din Reşiţa a avut loc lansarea cărţii „Comunitatea de Avere din Caransebeş şi evidenţa jertfelor bănăţene din Marele Război”, scrisă de Laurenţiu Ovidiu Roşu, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, instituţie cu sediul în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. La manifestare au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Instituţiei Prefectului, Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici”, ai Casei Corpului Didactic, ai Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, ai Bisericii, profesori din învăţământul superior şi liceal, precum şi numeroşi oameni de cultură. Continuă să citești

Dimitrie Cantemir s-a oprit puţin la Caransebeş

Vizualizari: 709

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului Caransebeş a găzduit marţi, 27 noiembrie, prezentarea cărţii „Dimitrie Cantemir şi conştiinţa unităţii românilor” – studii şi articole dedicate Centenarului Marii Uniri, coordonatorii volumului fiind col. (r) Mircea Dogaru şi col. (r) Viorel Ciobanu. La manifestare au luat parte cadre didactice, elevi, precum şi reprezentanţi ai Episcopiei şi ai Judecătoriei Caransebeş.

Cei doi coordonatori – a spus Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru” – au vrut să scoată în evidenţă faptul că ideea de uniune naţională este mult mai veche la români decât momentul în care ea s-a înfăptuit, în 1918, iar unul dintre cei care au fost preocupaţi de această problemă a fost domnitorul şi cărturarul Dimitrie Cantemir. „Şi eu am rămas uimit la început, mi se părea ceva neobişnuit, un fel de arc peste timp între 1710 şi 1918, dar, citind cartea, veţi vedea cum ideea aceasta de uniune naţională este transmisă ca o flacără olimpică, din mână în mână, din spirit în spirit, din acele vremuri şi până a ajuns să se înfăptuiască. Am participat şi eu, atât cât am putut, la zămislirea cărţii, în sensul că am reuşit să unesc două spirite apropiate, spun doar două, fiindcă dl colonel Liviu Groza nu mai era, aşadar pe col. (r) Viorel Ciobanu şi pe scriitorul caransebeşean Constantin Brătescu, fostul şef al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Caraş-Severin, în aşa fel încât acesta să vină cu un articol important în această carte”, a mai spus Ioan Cojocariu. Continuă să citești

Granița Bănățeană și Biserica românească

Vizualizari: 613

Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ne-a oferit posibilitatea de a înțelege mai bine istoria poporului român, în care conștiința identității și unității sale s-a plămădit ca o constantă bine determinată, pentru a cărei înfăptuire au luptat și s-au jertfit cei mai vrednici fii ai săi. Indiferent în ce domeniu au activat și indiferent ce funcții au îndeplinit, românii bănățeni au avut conștiința datoriei, îngemănată armonic cu idealul unității naționale. Așa este și cazul Graniței Bănățene, statornicită timp de un secol pe aceste meleaguri, în slujba Imperiului habsburgic. Se arată, în acest sens, că „timp de un secol, Granița Bănățeană a purtat emblematic faima militară, conferind oamenilor săi conștiința unei anume distincții, conștiința că reprezintă o categorie socială aparte. Sentimentul acesta a fost cu abilitate cultivat și exploatat de vremelnica împărăție habsburgică, dar, dincolo de aspectele fastuoase ale vieții militare, care, firește, s-au impus zgomotos în atenția lumii din afară, la o mai atentă cercetare aflăm că adevăratul filon robust și peren, din care s-a alimentat viața oamenilor acestor locuri, a fost viața românească sădită în conștiința grănicerilor bănățeni”1, căci ,,originea comună a limbii și a tradițiilor românești, înainte de a o recunoaște umaniștii români, italieni, germani, polonezi, o știa poporul român și de la el au învățat-o cărturarii străini și nu invers”. Conștiința de neam a fost o realitate vie, neîntreruptă, chiar dacă manifestarea ei nu e surprinsă în scris decât rareori. Românii, zice cronicarul, unde s-ar afla, ,,dintr-o fântână au izvorât și cură”.2

Aici, în Granița Bănățeană, așezările se păstrează în milenara lor vatră, călcată, strivită de nenumărate ori, dar renăscută, refăcută de tot atâtea ori. Aici a trăit o populație liberă, cu organizațiile ei, cu cnezii și voievozii ei, cu tradițiile ei, cu acel Jus Valachium3 afirmat și confirmat de regi și de împărați. Aici a trăit o populație liberă, între două împărății cu hotare nestatornice. Ținut curat românesc, în care infiltrațiile străine nu i-au alterat caracterul etnic, și nici prozelitismul religios nu i-a schimbat configurația, Confiniul Nr. 13 sau Granița militară a fost fâșia de pământ bănățean cu populație militarizată pe baze feudale, o armată ieftină și disciplinată pentru paza internă și pentru paza hotarului împotriva invaziilor otomane. Continuă să citești

Traducere