Get Adobe Flash player

Evoluţia şi structura demografică a Caransebeşului, în perioada 1869-1910

Vizualizari: 332

Pe baza datelor furnizate de documentele şi statisticile oficiale maghiare, putem reface şi analiza evoluţia şi structura demografică a oraşului Caransebeş, având în vedere unele argumente de ordin istoric, economic şi administrativ.

Între cele opt oraşe din Banatul istoric, recunoscute oficial cu acest statut în perioada analizată (Lugoj, Caransebeş, Timişoara, Vârşeţ, Biserica Albă, Panciova, Becicherecul Mare şi Kikinda Mare), Caransebeşul demilitarizat avea populaţia cea mai mică, fiind depăşit în jurul anului 1875 chiar de localităţi rurale precum Cornereva, Uzdin, Satul Nou şi Petrovaselo. Conform unor date statistice, populaţia oraşului a evoluat de la 3.512 locuitori în 1869, la 7.999 de locuitori în 1910, în timp ce un alt oraş demilitarizat şi el tot în 1873, Biserica Albă, a evoluat de la 8.284 de locuitori în 1869, la 10.187 de locuitori în 1910.

Este de remarcat faptul că între cele opt oraşe enumerate, creşterea demografică cea mai însemnată a înregistrat-o Caransebeşul, cu un procent de 117,5, toate celelalte oraşe înregistrând creşteri doar până la 85,5% (cazul oraşului Timişoara). Această spectaculoasă creştere trebuie privită şi prin evoluţia economică a oraşului, începând chiar cu anul 1873, nevoit să absoarbă şi forţa de muncă străină, apoi prin creşterea numerică a instituţiilor publice (justiţie, învăţământ, finanţe-bănci, administraţie civilă şi bisericească, silvicultură ş.a.).

Revenind la evoluţia demografică, se cuvine precizat şi faptul că, doar între anii 1869-1880, Caransebeşul a înregistrat o creştere demografică de 35,6%, cea mai mare din Banatul istoric, cauzele fiind cele precizate mai sus.

La demilitarizarea Caransebeşului, pe lângă români, permanent majoritari încă de la înjghebarea localităţii înainte de prima sa atestare documentară sigură (1290), exista şi o numeroasă populaţie germană, stabilită aici în urma colonizărilor şi absorbţiei unor familii care, iniţial, fuseseră aduse în scopuri militare, dar şi ca meseriaşi pentru nevoile Armatei. Ea şi-a pus amprenta asupra dezvoltării localităţii în toată această perioadă.

Analizând compoziţia etnică furnizată de datele statistice, vom constata că până în anul 1873 populaţia de origine maghiară sau cea evreiască era neînsemnată în oraş, însă odată cu înfiinţarea instituţiilor care asigurau controlul statului în domeniile administrativ, economic, comercial, şcolar şi judiciar, a crescut şi numărul acestora. Populaţia de origine evreiască a crescut treptat începând cu anul 1868, ca urmare a obţinerii dreptului de a se stabili în acest oraş (încă de graniţă) şi de a practica comerţul şi meseriile tradiţionale specifice acestei etnii.

Precizând că la data de 17 februarie 1873, deci imediat după demilitarizarea Graniţei bănăţene, Caransebeşul avea o populaţie de doar 2.890 de locuitori, conform unor documente emise de noua autoritate orăşenească, recensămintele ulterioare, ca şi alte izvoare documentare, permit refacerea evoluţiei demografice pentru perioada 1869-1910 (în acest ultim an s-a înregistrat şi cel din urmă recensământ efectuat de autorităţile maghiare în Transilvania şi Banat), datele fiind susceptibile de interpretări, mai ales în cazul ultimului recensământ, care înregistra o creştere masivă a cetăţenilor maghiari, stabiliţi pe baza criteriului limbii materne.

După limba maternă, populaţia Caransebeşului se prezenta astfel: români: 1880 – 2.538, 1900 – 3.305, 1910 – 3.916; maghiari: 1880 – 302, 1900 – 875, 1910 – 1.413; germani: 1880 – 1.552, 1900 – 2.028, 1910 – 2.419; slovaci: 1880 – 19, 1900 – 18, 1910 – 35; croaţi, sârbi: 1880 – 52, 1900 – 112, 1910 – 82; alte limbi (cehi, romi): 1880 – 116, 1900 – 159, 1910 – 132. În total, în 1880 au fost recenzaţi 4.764 de cetăţeni, în 1900 – 6.497, pentru ca în 1910 totalul populaţiei recenzate să fie de 7.999 de locuitori.

Evoluţia demografică trebuie analizată şi prin prisma religiei declarate cu ocazia recensămintelor din anii 1880, 1900 şi 1910 de către locuitorii oraşului. Nu sunt dubii în ceea ce priveşte apartenenţa ortodocşilor la grupul etnic majoritar (românii) sau la cel sârb, apoi al romano-catolicilor care reprezentau populaţia germană din Caransebeş. Vom observa însă că israeliţii nu îşi declară ca limbă maternă decât limba oficială a statului, cea maghiară, de aici rezultând şi numărul celor recenzaţi ca maghiari.

Redăm, aşa cum au fost publicate de autorităţi, datele statistice privind religia în anii sus-amintiţi: ortodocşi: 1880 – 2.611, 1900 – 3.400, 1910 – 4.041; greco-catolici: 1880 – 36, 1900 – 71, 1910 – 71; romano-catolici: 1880 – 1.772, 1900 – 2.370, 1910 – 3.051; reformaţi: 1880 – 26, 1900 – 174, 1910 – 246; evanghelici: 1880 – 113, 1900 – 100, 1910 – 207; unitarieni: 1880 – 3, 1900 – 1, 1910 – 3; israeliţi: 1880 – 202, 1900 – 380, 1910 – 412; alte religii: 1880 – 1, 1900 – 1, 1910 – 4.

Ultimele două recensăminte (din 1900 şi 1910) utilizate în această prezentare au consemnat şi persoanele alfabetizate, existând şi o rubrică specială pentru cei care cunoşteau limba maghiară (2.271 de persoane în 1900 şi respectiv 3.767 în 1910); ar fi posibil ca unii recenzori, dintr-un anumit exces de zel, să fi trecut în rubrica „maghiari” multe persoane de alte etnii care învăţaseră la şcoală în limba maghiară. Lăsăm această supoziţie pe seama specialiştilor în demografie istorică, fără a cădea în păcatul unor interpretări silite. Însă este cunoscut faptul că în anii 1919 şi 1920 puţine familii maghiare au părăsit Caransebeşul, comparabil cu cei 1.413 maghiari înregistraţi la recensământul din 1910.

Ni se pare discutabil şi numărul de israeliţi recenzaţi în anul 1910, adică 412, deoarece în anul 1907, în evidenţele Primăriei caransebeşene figurau doar 343 de israeliţi, oraşul necunoscând între 1907-1910 o absorbţie de populaţie străină sau o creştere naturală care să susţină datele din recensământ.

În anul 1920 s-a organizat un nou recensământ în România, inclusiv în noile provincii care s-au unit cu ţara. Într-o lucrare publicată în anul 1921, Caransebeşul figurează tot cu 7.999 de locuitori, însă recalcularea datelor duc la un total de 7.669 de locuitori, din care 4.282 români, 377 maghiari, 2.365 germani, 460 evrei şi 185 alţii (sârbi, croaţi, slovaci ş.a.). Minusul de 330 de locuitori a fost, poate, creat de plecarea unor familii de origine maghiară, care nu au optat pentru cetăţenia română.

Constantin BRĂTESCU

Traducere