Get Adobe Flash player

Pagini de istorie

Aspecte ale evoluţiei edilitar-gospodăreşti la Caransebeş, între 1873-1919

În condiţiile în care întreaga putere administrativă se afla în mâinile unei singure autorităţi, cea militară, până în anul 1872 inclusiv, oraşul Caransebeş a cunoscut o dezvoltare edilitară mai mult decât modestă, dacă luăm în calcul vechimea oraşului şi rolul jucat în plan militar de-a lungul secolelor. În anul următor, oraşul Caransebeş s-a aflat în situaţia stranie de a nu putea oferi spaţii pentru principalele instituţii comitatense: clădirea pentru comitat şi clădiri pentru instituţiile financiare, şcolare ş.a., cu rol de coordonare pe raza noului comitat Severin. Pentru primăria oraşului s-a folosit clădirea fostei companii din Caransebeş a Regimentului grăniceresc. Şi nu în mod întâmplător i s-a retras mai întâi demnitatea de municipiu în 1877, şi mai apoi şi cea de reşedinţă de comitat, prin alipirea în 1881 la comitatul Caraş. Continuă să citești

Cui îi mai arde azi de eroi?

Miercuri, 28 noiembrie, în Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin din Reşiţa a avut loc lansarea cărţii „Comunitatea de Avere din Caransebeş şi evidenţa jertfelor bănăţene din Marele Război”, scrisă de Laurenţiu Ovidiu Roşu, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale, instituţie cu sediul în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. La manifestare au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, ai Instituţiei Prefectului, Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici”, ai Casei Corpului Didactic, ai Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, ai Bisericii, profesori din învăţământul superior şi liceal, precum şi numeroşi oameni de cultură. Continuă să citești

Dimitrie Cantemir s-a oprit puţin la Caransebeş

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului Caransebeş a găzduit marţi, 27 noiembrie, prezentarea cărţii „Dimitrie Cantemir şi conştiinţa unităţii românilor” – studii şi articole dedicate Centenarului Marii Uniri, coordonatorii volumului fiind col. (r) Mircea Dogaru şi col. (r) Viorel Ciobanu. La manifestare au luat parte cadre didactice, elevi, precum şi reprezentanţi ai Episcopiei şi ai Judecătoriei Caransebeş.

Cei doi coordonatori – a spus Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru” – au vrut să scoată în evidenţă faptul că ideea de uniune naţională este mult mai veche la români decât momentul în care ea s-a înfăptuit, în 1918, iar unul dintre cei care au fost preocupaţi de această problemă a fost domnitorul şi cărturarul Dimitrie Cantemir. „Şi eu am rămas uimit la început, mi se părea ceva neobişnuit, un fel de arc peste timp între 1710 şi 1918, dar, citind cartea, veţi vedea cum ideea aceasta de uniune naţională este transmisă ca o flacără olimpică, din mână în mână, din spirit în spirit, din acele vremuri şi până a ajuns să se înfăptuiască. Am participat şi eu, atât cât am putut, la zămislirea cărţii, în sensul că am reuşit să unesc două spirite apropiate, spun doar două, fiindcă dl colonel Liviu Groza nu mai era, aşadar pe col. (r) Viorel Ciobanu şi pe scriitorul caransebeşean Constantin Brătescu, fostul şef al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Caraş-Severin, în aşa fel încât acesta să vină cu un articol important în această carte”, a mai spus Ioan Cojocariu. Continuă să citești

Granița Bănățeană și Biserica românească

Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ne-a oferit posibilitatea de a înțelege mai bine istoria poporului român, în care conștiința identității și unității sale s-a plămădit ca o constantă bine determinată, pentru a cărei înfăptuire au luptat și s-au jertfit cei mai vrednici fii ai săi. Indiferent în ce domeniu au activat și indiferent ce funcții au îndeplinit, românii bănățeni au avut conștiința datoriei, îngemănată armonic cu idealul unității naționale. Așa este și cazul Graniței Bănățene, statornicită timp de un secol pe aceste meleaguri, în slujba Imperiului habsburgic. Se arată, în acest sens, că „timp de un secol, Granița Bănățeană a purtat emblematic faima militară, conferind oamenilor săi conștiința unei anume distincții, conștiința că reprezintă o categorie socială aparte. Sentimentul acesta a fost cu abilitate cultivat și exploatat de vremelnica împărăție habsburgică, dar, dincolo de aspectele fastuoase ale vieții militare, care, firește, s-au impus zgomotos în atenția lumii din afară, la o mai atentă cercetare aflăm că adevăratul filon robust și peren, din care s-a alimentat viața oamenilor acestor locuri, a fost viața românească sădită în conștiința grănicerilor bănățeni”1, căci ,,originea comună a limbii și a tradițiilor românești, înainte de a o recunoaște umaniștii români, italieni, germani, polonezi, o știa poporul român și de la el au învățat-o cărturarii străini și nu invers”. Conștiința de neam a fost o realitate vie, neîntreruptă, chiar dacă manifestarea ei nu e surprinsă în scris decât rareori. Românii, zice cronicarul, unde s-ar afla, ,,dintr-o fântână au izvorât și cură”.2

Aici, în Granița Bănățeană, așezările se păstrează în milenara lor vatră, călcată, strivită de nenumărate ori, dar renăscută, refăcută de tot atâtea ori. Aici a trăit o populație liberă, cu organizațiile ei, cu cnezii și voievozii ei, cu tradițiile ei, cu acel Jus Valachium3 afirmat și confirmat de regi și de împărați. Aici a trăit o populație liberă, între două împărății cu hotare nestatornice. Ținut curat românesc, în care infiltrațiile străine nu i-au alterat caracterul etnic, și nici prozelitismul religios nu i-a schimbat configurația, Confiniul Nr. 13 sau Granița militară a fost fâșia de pământ bănățean cu populație militarizată pe baze feudale, o armată ieftină și disciplinată pentru paza internă și pentru paza hotarului împotriva invaziilor otomane. Continuă să citești

Regimentul 13 Grăniceri îşi avea sediul la Caransebeş

Înfiinţarea Regimentelor de graniţă din Ardeal şi Banat a fost determinată de situaţia social-politică a acestui străvechi pământ românesc, principat autonom aflat sub suzeranitatea Imperiului Habsburgic.

Motivul principal al creării unităţilor de graniţă l-a constituit însă întărirea potenţialului de apărare a Imperiului, mai ales după Războiul de şapte ani, când rivalităţile cu Semiluna s-au accentuat.

Datorită condiţiilor istorice locale, generalul austriac Adolf Nikolaus von Bukov a întocmit şi înaintat împărătesei Maria Tereza, la 13 octombrie 1761, un proiect cu propunerea constituirii a şapte Regimente de graniţă.

Prin Decretul Imperial din 15 aprilie 1762, s-a hotărât înfiinţarea la Orlat, în Transilvania, a Regimentului 1 Românesc, la Năsăud a Regimentului 2 Românesc şi a unui Regiment de dragoni, în Depresiunea Ciucului s-a constituit Regimentul 1 Secuiesc, iar în regiunea Caşinului, Regimentul 2 Secuiesc.

În 1768 s-a creat în Banat un Batalion românesc, cu sediul la Caransebeş, iniţial cu 50, apoi cu 96 de posturi de Cordon (Carol Gollner – Regimente grănicereşti din Transilvania, 1764-1851, p. 56-57, Bucureşti, 1973). Regimentele acestea grănicereşti româneşti au lărgit cercul ţăranilor liberi de servituţile feudale, devenind în curând elemente active ale mişcării de eliberare socială şi naţională din cele două provincii. Ele au contribuit la dezvoltarea conştiinţei românilor şi evoluţia lor neîntreruptă în vatra carpato-danubiano-pontică. Continuă să citești

Conştiinţa spaţiului naţional românesc

Noţiunea de spaţiu ca fapt de conştiinţă are la noi un înţeles limitat, redus la dimensiuni restrânse. Idealul Unirii era mai mult de esenţă naţională decât spaţială, iar revendicarea spaţială s-a ivit numai ca o exigenţă fizică indispensabilă existenţei şi dezvoltării naţiunii, cadru natural de trăire şi consacrare istorică.

În strălucitul monument de sensibilitate populară, balada Mioriţei, găsim câteva noţiuni limpezi de geografie. Această baladă, care nu se ştie unde şi de cine a fost plăsmuită, ne vorbeşte – prin gura rapsodului din creierul munţilor – de „Trei turme de miei/ Cu trei ciobănei/ Unu-i moldovean/ Unu-i ungurean/ Şi unu-i vrâncean”.

Pentru cântăreţul anonim, frontierele nu aveau nicio semnificaţie. Pentru aceste semne convenţionale trăia un neam plin de sensul unităţii şi al misiunii sale. Cele trei turme de miei par a înfăţişa cele trei mari sectoare ale neamului românesc, iar cei trei ciobănei par a indica trei căpetenii de popor răspândit sub trei stăpâniri. Continuă să citești

Sfinți fără aureolă la muzeu

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș și TVR Timișoara, a organizat luni, 5 noiembrie, în Aula instituţiei din Piața Gen. Ioan Dragalina, nr. 2, proiecția filmului documentar Sfinții fără aureolă.

Despre film a vorbit managerul muzeului caransebeşean, dr. Adrian Ardeţ, cel care, în cadrul do- cumentarului, prezintă istoricul mişcării de rezistenţă anticomunistă din România, aducând informaţii inedite, la eveniment participând şi regizorul Constantin Mărăscu.

Sfinții fără aureolă este un film-mărturie care aduce în fața publicului mișcarea de rezistență anticomunistă din Munții Banatului, prin mărturii ale unor oameni ale căror destine au fost profund marcate de regimul comunist. Continuă să citești

Traducere