Get Adobe Flash player

Pagini de istorie

Regimentul 13 Grăniceri îşi avea sediul la Caransebeş

Vizualizari: 716

Înfiinţarea Regimentelor de graniţă din Ardeal şi Banat a fost determinată de situaţia social-politică a acestui străvechi pământ românesc, principat autonom aflat sub suzeranitatea Imperiului Habsburgic.

Motivul principal al creării unităţilor de graniţă l-a constituit însă întărirea potenţialului de apărare a Imperiului, mai ales după Războiul de şapte ani, când rivalităţile cu Semiluna s-au accentuat.

Datorită condiţiilor istorice locale, generalul austriac Adolf Nikolaus von Bukov a întocmit şi înaintat împărătesei Maria Tereza, la 13 octombrie 1761, un proiect cu propunerea constituirii a şapte Regimente de graniţă.

Prin Decretul Imperial din 15 aprilie 1762, s-a hotărât înfiinţarea la Orlat, în Transilvania, a Regimentului 1 Românesc, la Năsăud a Regimentului 2 Românesc şi a unui Regiment de dragoni, în Depresiunea Ciucului s-a constituit Regimentul 1 Secuiesc, iar în regiunea Caşinului, Regimentul 2 Secuiesc.

În 1768 s-a creat în Banat un Batalion românesc, cu sediul la Caransebeş, iniţial cu 50, apoi cu 96 de posturi de Cordon (Carol Gollner – Regimente grănicereşti din Transilvania, 1764-1851, p. 56-57, Bucureşti, 1973). Regimentele acestea grănicereşti româneşti au lărgit cercul ţăranilor liberi de servituţile feudale, devenind în curând elemente active ale mişcării de eliberare socială şi naţională din cele două provincii. Ele au contribuit la dezvoltarea conştiinţei românilor şi evoluţia lor neîntreruptă în vatra carpato-danubiano-pontică. Continuă să citești

Conştiinţa spaţiului naţional românesc

Vizualizari: 693

Noţiunea de spaţiu ca fapt de conştiinţă are la noi un înţeles limitat, redus la dimensiuni restrânse. Idealul Unirii era mai mult de esenţă naţională decât spaţială, iar revendicarea spaţială s-a ivit numai ca o exigenţă fizică indispensabilă existenţei şi dezvoltării naţiunii, cadru natural de trăire şi consacrare istorică.

În strălucitul monument de sensibilitate populară, balada Mioriţei, găsim câteva noţiuni limpezi de geografie. Această baladă, care nu se ştie unde şi de cine a fost plăsmuită, ne vorbeşte – prin gura rapsodului din creierul munţilor – de „Trei turme de miei/ Cu trei ciobănei/ Unu-i moldovean/ Unu-i ungurean/ Şi unu-i vrâncean”.

Pentru cântăreţul anonim, frontierele nu aveau nicio semnificaţie. Pentru aceste semne convenţionale trăia un neam plin de sensul unităţii şi al misiunii sale. Cele trei turme de miei par a înfăţişa cele trei mari sectoare ale neamului românesc, iar cei trei ciobănei par a indica trei căpetenii de popor răspândit sub trei stăpâniri. Continuă să citești

Sfinți fără aureolă la muzeu

Vizualizari: 651

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș și TVR Timișoara, a organizat luni, 5 noiembrie, în Aula instituţiei din Piața Gen. Ioan Dragalina, nr. 2, proiecția filmului documentar Sfinții fără aureolă.

Despre film a vorbit managerul muzeului caransebeşean, dr. Adrian Ardeţ, cel care, în cadrul do- cumentarului, prezintă istoricul mişcării de rezistenţă anticomunistă din România, aducând informaţii inedite, la eveniment participând şi regizorul Constantin Mărăscu.

Sfinții fără aureolă este un film-mărturie care aduce în fața publicului mișcarea de rezistență anticomunistă din Munții Banatului, prin mărturii ale unor oameni ale căror destine au fost profund marcate de regimul comunist. Continuă să citești

Primarii oraşului Caransebeş între 1873-1919

Vizualizari: 823

În conformitate cu statutele oraşului Caransebeş din perioada 1872-1919, votate de Adunările generale ale Reprezentanţei orăşeneşti, primarul oraşului era „primul oficiante al oraşului şi ca atare preşedinte al Adunării generale, al Magistratului orăşenesc şi al Scaunului orfanal”. Avea obligaţia de a îndeplini „ordinaţiunile şi hotărârile Guvernului, ale Municipiului comitatens şi ale Reprezentanţei (orăşeneşti – n.n.)”. El era „păzitoriul sigiliului oraşului”. Avea obligaţia să controleze averea mişcătoare şi nemişcătoare a oraşului şi administrarea diferitelor fonduri şi fundaţiuni. La fiecare Adunare generală a Reprezentanţei orăşeneşti raporta „despre starea administraţiunei în fiecare ram al ei, despre întreţinerea (economia) Casei oraşului şi activitatea funcţionarilor”.

Aceste obligaţii şi încă multe altele care îi reveneau în domeniul sanitar, financiar, şcolar, edilitar-gospodăresc şi de judecătorie comunală au fost respectate, cu câteva abateri, de către toţi primarii din perioada pe care o prezentăm. Continuă să citești

Administraţia Caransebeşului, în perioada 7 noiembrie 1918 – 1 iunie 1919

Vizualizari: 781

În perioada premergătoare şi ulterioară Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, Banatul – din punct de vedere politic, administrativ, social şi economic – a intrat sub incidenţa Convenţiei de Armistiţiu de la Belgrad, din 13 noiembrie 1918,… Continuă să citești

Evoluţia administraţiei orăşeneşti caransebeşene, între 1873-1919

Vizualizari: 701

Reşedinţă de comitat

Dacă anterior, timp de 68 de ani, Caransebeşul fusese reşedinţa militar-administrativă a Regimentului de Graniţă Nr. 13 Româno-Bănăţean, de unde se coordona întreaga activitate în cele două planuri – militar şi administrativ –, prin intermediul comandanţilor de companii, în toate localităţile grănicereşti, perioadă în care, în plan economic, nu s-a înregistrat o evoluţie sensibilă, dovadă că autorităţile austriece puneau pe prim-plan doar aportul militar al zonei la înfăptuirea politicii promovate de acestea, prin Rescriptul regesc din 9 iunie 1872, Caransebeşul este desemnat ca oraş de reşedinţă al noii entităţi administrative, comitatul Severin.

Conform unei hărţi manuscris, întocmită în anul 1879 de Alexandru Dragalina, tatăl generalului Ioan Dragalina, comitatul Severin avea 104 localităţi şi o populaţie de 105.765 de locuitori. Din Caransebeş – devenit acum municipiu – se va administra acelaşi teritoriu pe care funcţionase Regimentul grăniceresc sus-menţionat, care acum va fi împărţit în Cercuri administrative (plăşi). Continuă să citești

Evoluţia administraţiei orăşeneşti din Caransebeş, între 1873-1919

Vizualizari: 551

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Banatul cunoaşte mari prefaceri de ordin administrativ, economic şi politic, cu repercusiuni importante asupra populaţiei româneşti, dintotdeauna majoritară în provincie. Curtea de la Viena, ca urmare firească a dificultăţilor de ordin economic cu care se confrunta, este obligată să facă o serie de concesii marii moşierimi maghiare. Prima dintre acestea a fost încorporarea, în 15/27 decembrie 1860, a Banatului la Ungaria, cu toată opoziţia fruntaşilor români care la 18-19 noiembrie – cunoscând intenţiile Curţii în urma repetatelor urzeli ale nobilimii maghiare – au cerut „punerea în poziţie de neatârnare faţă de Ungaria”. Continuă să citești

O încercare de dezmembrare a Eparhiei Caransebeşului şi desfiinţarea Episcopiei

Vizualizari: 950

Banatul, prin îndelungata sa tradiţie ortodoxă menţinută nealterată timp de secole, mai ales datorită existenţei la Caransebeş a unui centru de iradiere spirituală, aspira încă de la mijlocul secolului al XIX-lea la o Mitropolie proprie, acţiunea lui Eftimie Murgu din anii Revoluţiei paşoptiste nefiind singulară.

Cu toate acestea, abia în secolul următor, mai ales după alegerea dr. Vasile Lăzărescu ca Episcop al Timişoarei, această dorinţă, întemeiată în fapt, este declarată deschis.

Însă mijloacele prin care se încerca materializarea ei nu erau cele mai corecte. S-a încercat crearea în protopopiatele nordice ale Eparhiei Caransebeşului a unei atmosfere favorabile alipirii lor la Episcopia Timişoarei chiar cu câţiva ani înainte de luna iulie 1947, când Consiliul eparhial – Secţiile unite au dezbătut informaţia că Sfântul Sinod, chiar la începutul acelei luni, a hotărât trecerea protopopiatelor Lugoj, Făget şi Bocşa în cuprinsul Eparhiei Timişoarei.

În şedinţa din 8 iulie 1947, s-a considerat „că prin această nouă dezmembrare s-ar face o mare nedreptate eparhiei, paralizându-i funcţiile administrative”, şi astfel au protestat cu toată energia împotriva ei.

S-a gândit şi s-a indicat protopopilor din Răcăşdia, Oraviţa, Caransebeş, Bocşa Montană, Lugoj şi Făget să înainteze proteste către Patriarhul Nicodim, Mitropolitul Nicolae Bălan, primul-ministru dr. Petru Groza şi ministrul Cultelor, Radu Roşculeţ. Continuă să citești

Episcopia Caransebeşului, între Armata sovietică şi Partidul comunist (1941-1948)

Vizualizari: 760

Am amintit în alt capitol despre sosirea în oraş a primelor eşaloane ale Armatei sovietice începând din 10 septembrie 1944. Încă din prima clipă, acestea s-au comportat ca trupe de ocupaţie, şi nicidecum ca o armată prietenă. Iată o primă dovadă.

În 26 septembrie 1944, lt.-col. Ştefan Ionescu, comandantul Garnizoanei Caransebeş, a înaintat Consiliului eparhial o adresă-circulară relativ la sosirea în oraş a unor unităţi militare sovietice care necesitau încartiruire. Acesta explica astfel pretenţiile şi atitudinea comandanţilor sovietici: „Armata rusă nu cere şi nu roagă să i se dea ceva. Armata rusă ordonă şi deci trebuie să i se dea imediat tot ce vor şi au nevoie. Dacă nu li se dă imediat tot ce cer, atunci vor lua şi case şi tot ce vor avea nevoie cu forţa. În acest caz nimeni nu are dreptul să reclame garnizoanei nimic”.

Consiliul eparhial s-a angajat să pună la dispoziţia garnizoanei „pentru nevoile armatei ce vine” întreg localul Academiei teologice, „rezervându-ne numai camera profesorală şi sala corului, unde vom plasa obiectele de inventar ale Academiei”. Mai punea la dispoziţie şi trei camere de la reşedinţa episcopească, „pentru cazul de absolută necesitate”. Continuă să citești

Traducere

Ultimele articole