Avocaţii fostului primar vor să-l declare pe Antonie Bunei fără discernământ!


Început de mai bine de un an şi jumătate, procesul penal în care Antonie Bunei, fostul primar al comunei Zăvoi, este acuzat că ar fi pretins de la omul de afaceri timişorean Romeo Dunca suma de 47.000 de euro, drept mită pentru semnarea contractului ce avea să stea la baza dezvoltării unei staţiuni de schi la Poiana Mărului, a avut un nou termen de judecată, la Tribunalul Caraş-Severin, în data de 29 februarie. După audierea ultimilor martori stabiliţi de D.N.A. prin rechizitoriu, instanţa de judecată a cerut inculpaţilor să propună probele pe care aceştia le consideră necesare, în vederea susţinerii apărării.

O solicitare extrem de ciudată a venit din partea avocatului Viorel Paşca, în calitate de apărător al inculpatului Antonie Bunei, care a cerut instanţei de judecată să încuviinţeze expertizarea medicală a fostului primar de la Zăvoi, deoarece, susţine apărătorul, acesta suferă de mai multe boli, printre care şi diabetul zaharat, iar această afecţiune este de natură să inducă modificări ale comportamentului. Din susţinerile avocatului se poate reţine că, pe fondul unei crize de hipoglicemie, persoanele suferinde de diabet pot să manifeste stări de confuzie, iar Antonie Bunei a prezentat în mod constant un nivel ridicat al zaharurilor din sânge, lucru care poate conduce la concluzia că la momentul săvârşirii infracţiunii ar fi putut fi lipsit de discernământ.

Solicitarea apărătorului a nemulţumit-o pe reprezentanta Parchetului, care a arătat că se opune efectuării unei astfel de expertize, în condiţiile în care au trecut aproape doi ani de la săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat Antonie Bunei, lucru ce face imposibilă stabilirea unei concluzii pertinente cu privire la capacitatea de exerciţiu a acestuia la momentul comiterii faptelor.

Această schimbare de atitudine procesuală ridică un important semn de întrebare şi cu privire la comportamentul oscilant al lui Antonie Bunei pe toată durata procesului, deoarece la unul dintre termenele de judecată de la începutul anului 2011, avocaţii acestuia cereau instanţei să îl repună în funcţia de primar, motivând că nimic nu îl împiedică să îşi îndeplinească atribuţiunile de serviciu. S-ar putea ca răspunsul la această întrebare să îl găsim în faptul că a mai rămas foarte puţin timp până la data alegerilor locale din acest an, iar Antonie Bunei îşi vede reduse la zero şansele de a mai reveni vreodată în scaunul de primar al comunei Zăvoi, lucru ce îl determină să-şi joace şi ultima carte pe care o mai are, şi anume invocarea lipsei discernământului.

Prin această manevră abilă, avocaţii fostului edil-şef al Zăvoiului speră să mute sarcina răspunderii penale pe umerii celorlalţi inculpaţi, deşi, în declaraţia dată de Romeo Dunca în faţa instanţei de judecată, omul de afaceri a susţinut că singura persoană care i-a pretins şpagă a fost Antonie Bunei, el fiind şi destinatarul banilor, pe care, fie i-a înmânat direct, fie i-a transmis prin alte persoane. Rămâne să vedem dacă la următorul teremen de judecată, stabilit pentru data de 20 martie, Tribunalul Caraş-Severin va da curs solicitării privind expertizarea medicală a lui Antonie Bunei, sau va respinge proba propusă de apărători.

Sonia BERGER