Felix Borcean s-a hotărât: va candida independent, dar susţinut de anumite partide



După apariţia, în presă, dar şi pe reţelele de socializare a schimburilor de replici dintre primarul Caransebeşului, Felix Borcean, şi preşedintele PNL Caraş-Severin, senatorul Marcel Vela, edilul municipiului a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că a luat o decizie în ceea ce priveşte viitoarea candidatură la Primărie.
„Probabil că voi organiza o conferinţă de presă în următoarele zile şi voi face precizări legat de discuţiile cu alte partide politice, dar atenţie, fără afiliere. Va fi o candidatură cu susţinere din partea anumitor forţe politice, dar fără ca eu să mă alătur politic, să am o adeziune la unul dintre aceste partide politice. Cu siguranţă asta e calea pe care o voi urma la alegerile din 27 septembrie, dacă vor avea loc. Eu mi-aş dori susţinere din partea mai multor forţe politice şi, după ce vor analiza, evident, situaţia politică, dacă vor considera că e oportun să mă susţină pe mine, bine, dacă nu, voi merge independent, iar partidele care mi se vor alătura vor fi partenerii mei politici în aceste alegeri”, a spus Felix Borcean.
Sonia BERGER