Aşa mai merge…


Banatul Caransebeş – VCM LPS Piatra Neamţ 3-0 (25-13, 25-20, 25-22)

În etapa cu numărul 17 a Diviziei A1, disputată sâmbătă, 14 februarie, voleibaliştii de la Banatul Caransebeş au jucat în Sala Victoria din cartierul Pipirig împotriva ocupantei locului 9 în clasament, VCM LPS Piatra Neamţ.

Partida a fost una totuşi echilibrată, fiind tranşată datorită concentrării şi motivaţiei superioare a echipei gugulane, precum şi a evoluţiei extraordinare a muntenegreanului Milos Simovici, recent transferat în lot. Acesta a fost declarat „omul jocului”, remarcându-se printr-o serie de realizări tehnice de excepţie, precum şi printr-o poftă de joc deosebită.

Sperăm să câştigăm meciurile pe care le mai avem acasă şi neaparat să obţinem o victorie şi în deplasare, apoi mai vedem ce calcule ne facem. Urmează meciuri cu presiune mare, orice set contează, aşa că aştept să-şi facă datoria şi jucătorii cu experienţă”, a declarat după meci Cristian Stepanescu, preşedintele clubului caransebeşean.

Miercuri, 18 februarie, caransebeşenii au întâlnit pe teren propriu, într-un meci disputat după închiderea ediţiei ziarului nostru, în returul din sferturile Cupei României, pe ACS Volei Club Municipal Zalău, iar sâmbătă, 21 februarie, în cadrul etapei a XVIII-a a Diviziei A1, vor juca în deplasare la Unirea Dej.

În momentul de faţă, cu 15 puncte, Banatul Caransebeş este pe locul 11, penultimul, al clasamentului. (O. Voicu)