Arhive zilnice: 04/08/2016


Ultimul partizan, Nicolae Ciurică din Teregova, decorat de Președintele Klaus Iohannis

În data de 30 mai, cu ocazia inaugurării Monumentului „Aripi”, dedicat memoriei luptătorilor din Rezistența anticomunistă (1945-1989), Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul de decorare a unor foști deținuți politic. Astfel, în semn de înaltă apreciere a înaltei ținute morale, pentru demnitatea cu care au militat pentru democrație, plătind […]


1,8 milioane de euro pentru Spitalul din Caransebeş. Şi mai vin 6! 1

În şedinţa ordinară a Consiliului Local Caransebeş de vineri, 29 iulie, una din nou tensionată, cu scântei, desfăşurată într-o sală plină, cu replici când tăioase, când ironice, venite atât din tabăra liberală, cât şi din cea social-democrată, primarul Felix Borcean a anunţat oficial că noua conducere administrativă a oraşului a […]


 Pariul

Eu nu fac decât rar, foarte rar, rămăşaguri, şi nu joc niciodată la pariuri. Mă consider un om mult prea norocos ca să fac greşeala de a forţa mâna destinului în chestiuni atât de neînsemnate cum sunt banii. Dacă, totuşi, mi-am călcat pe inimă şi am pus pariu cu cineva, […]


Trupul caransebeșeanului înecat a fost recuperat

Duminică, 31 iulie, trupul omului de afaceri Marian Văcărescu, proprietarul Pensiunii „Natalia“ din Caransebeș, înecat în lacul de acumulare de la Poiana Ruscă în data de 19 iulie, a ieșit la suprafață. Pescarii aflați pe malul apei au sunat la 112, la fața locului deplasându-se polițiști, medicul legist și procurorul de […]


Consiliul Local Caransebeş are un nou membru

            În şedinţa din data de 29 iulie, aleşii caransebeşeni au constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local al Mihaelei Popovici, care e acum membră a Consiliului Judeţean Caraş-Severin. În cadrul aceleiaşi reuniuni, a depus jurământul şi a fost validată cu unanimitate de voturi Codruţa Cristescu, ea completând […]


O șansă pentru comunitățile marginalizate

Administrația locală a municipiului de pe malurile Timișului și Sebeșului intenționează să depună la Ministerul Fondurilor Europene proiectul intitulat „O șansă pentru comunitățile marginalizate din Caransebeș”, componentă a Programului Operațional „Capital Uman”, prin intermediul căruia ar urma să ofere servicii educaționale, medicale sau de integrare pe piața muncii pentru 220 […]


Sere de legume în nordul Caransebeșului?

Două societăți comerciale din județul Neamț s-au arătat interesate, recent, de concesionarea, pe o perioadă de minimum 15 ani,  a unei suprafețe de teren agricol de 22.000 mp, în zona limitrofă firmei Caromet, în partea de nord a municipiului, în vederea construirii de sere de legume. Administrația locală caransebeșeană a dat asigurări că va […]


Cântecul și dansul ucrainean, în festival la Caransebeș

Evenimentele menite să promoveze multiculturalitatea au continuat în Banatul Montan, duminică, 31 iulie, când municipiul Caransebeş a fost gazda celei de a II-a ediţii a Festivalului Internaţional al Cântecului şi Dansului Ucrainean. Evenimentul a consemnat simpozionul tematic derulat sub genericul „Ucrainenii din Caraş-Severin”, desfășurat la Casa de Cultură, în cadrul […]


Horoscop

Berbec Cineva din familie are nevoie de sprijinul dv. într-o problemă delicată. Va trebui să vă implicaţi în tot felul de activităţi, ceea ce nu vă surâde, dar nici nu este cazul să comentaţi. Pe colaboratori nu vă puteţi baza prea mult, aşa că pregătiţi-vă să faceţi totul de unul […]