Arhive zilnice: 19/12/2013


Micuţii de la CSŞ Caransebeş, ziua şi trofeul!

La sfârşitul săptămânii trecute, timp de două zile, micuţii fotbalişti de la CSŞ Caransebeş au participat la două competiţii pe care le-au câştigat, lucru cu atât mai meritoriu cu cât ambele întreceri au avut un nivel ridicat de participare. Prima dintre acestea a fost „Cupa CSŞ Caransebeş” la Juniori E […]


Banatsko Novo Selo – satul unde românismul nu este lăsat să piară

Banatsko Novo Selo (Satul Nou din Banat) este un sat în Banatul de Sud, în Voivodina, Serbia, situat foarte aproape de mai cunoscutul oraş Pancevo. Nimic special până acum. Însă, odată ajuns acolo, călătorul va fi atras în primul rând de existenţa a două biserici aproape identice şi, cu siguranţă, […]


Trei coruri caransebeşene, la Festivalul ,,Iosif Velceanu”

Dirijorul prof. Iosif Velceanu a văzut lumina zilei la mijlocul secolului al XIX-lea, în comuna Văliug, situată la poalele Muntelui Semenic. A urmat cursurile Şcolii normale române din Caransebeş, apoi ale celei maghiare din Debreţin. Liceul l-a făcut la Timişoara, unde şi-a luat şi bacalaureatul. Studii de specialitate a urmat […]


Din inimi, pentru două inimi, de Crăciun

Are 16 ani şi i se spune Andu. Ar fi trebuit să fie un licean ca oricare altul, dar viaţa cu Alexandru C. a fost dură. Născut cu grav handicap locomotor, până în clasa a IX-a Andu a venit la şcoală în scaunul cu rotile, zi de zi, adus de […]


Bandaj pe lacrimi

Pornind de la ideea că oamenii nu apreciază lucrurile mărunte din viaţa lor, noi, clasele a IX-a şi a X-a Vocaţional, împreună cu doamnele Cecilia Clipa şi Petronela Ciobotea, dirigintele de la Liceul Pedagogic „C.D. Loga”, am organizat o campanie umanitară, prin intermediul căreia am strâns jucării şi dulciuri, pentru […]


Întâmpinarea Naşterii Domnului în Parohia Teregova

Săptămâna trecută a fost pentru credincioşii de toate vârstele din Parohia Teregova prilej de mare trăire duhovnicească. Părintele paroh Simion Bica, împreună cu părintele prof. Ioan Smultea au organizat între 9-15 decembrie seria întâlnirilor catehetice din perioada Postului Naşterii Domnului Iisus Hristos, când un număr mare de enoriaşi şi-au îndreptat […]


Lemne gratuite pentru veterani

În ultima şedinţă, consilierii caransebeşeni au hotărât ca 20 de veterani de război sau văduve ale acestora să primească şi iarna aceasta din partea administraţiei locale, gratuit, câte 3 m.c. de lemne de foc, pentru fiecare persoană. Ei trebuie să prezinte cererile şi legitimaţia de veteran de război emisă de […]


La galop prin viaţă

În urmă cu o săptămână, primii fulgi de zăpadă au pictat văzduhul cu zâmbetul făpturii lor. Splendoarea albă din cer nu mai era observată de omul care a uitat să-şi mai deschidă ochii sufleteşti. A trecut primăvara cu podoabele-i florale, a trecut vara cu verdele-i caracteristic, a trecut toamna cu […]


Sfincşii lui Roiban

Aşa cum am promis, continuăm să publicăm formele zoomorfe şi antropomorfe descoperite de prof. Florin Roiban în peregrinările sale prin munţii Banatului. În ediţia de astăzi, vă prezentăm „Păstrăvul de granit”, situat pe Valea Bistra Mărului. (M. Doman)