Micuţii de la CSŞ Caransebeş, ziua şi trofeul!


La sfârşitul săptămânii trecute, timp de două zile, micuţii fotbalişti de la CSŞ Caransebeş au participat la două competiţii pe care le-au câştigat, lucru cu atât mai meritoriu cu cât ambele întreceri au avut un nivel ridicat de participare. Prima dintre acestea a fost „Cupa CSŞ Caransebeş” la Juniori E (copii născuţi în anul 2003 şi mai mici), care s-a disputat vineri, 13 decembrie, şi a fost găzduită de Sala de sport a Liceului „Decebal” din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, la ea luând parte patru echipe: FC Caransebeş, CSŞ Lugoj, Gloria Reşiţa şi CSŞ Caransebeş. Gazdele, antrenate de Ion Bica, şi-au adjudecat trofeul pus în joc după ce au învins în finală, scor 4-2, formaţia CSŞ Lugoj.

Cea de a doua competiţie, Memorialului „Mircea Chivu“, întrecere rezervată fotbaliştilor născuţi între anii 2005-2008, a avut loc sâmbătă, 14 decembrie, în Sala Polivalentă din Reşiţa. La startul acesteia s-au aliniat şase echipe, respectiv: CSM Şcolar I, CSM Şcolar II, Gloria şi Muncitorul, toate din Reşiţa, CSŞ Caransebeş, precum şi Şcoala „Micii campioni Lucian Dobre&Dorinel Munteanu“. Lovitura de începere a fost dată de Mariana Chivu, soţia regretatului fotbalist şi mama lui Cristi Chivu, jucător la Inter Milano, împreună cu cel mai tânăr jucător, Ianis Lovin, în vârstă de numai 4 ani.

S-a jucat în sistem turneu, fiecare cu fiecare, în două grupe, meciurile având două reprize de câte 15 minute. Iată rezultatele înregistrate în prima fază a competiţiei: Grupa A: Muncitorul Reşiţa – Gloria Reşiţa 1-4; CSM Şcolar Reşiţa I – Muncitorul 4-1; CSM Şcolar Reşiţa I – Gloria Reşiţa 3-2; Grupa B: Şcoala de Fotbal „Micii campioni“ – CSŞ Caransebeş 0-9; CSM Şcolar Reşiţa II – „Micii campioni“ 7-0; CSM Şcolar Reşiţa II – CSŞ Caransebeş 1-3.

În prima semifinală, Şcolar I – Şcolar II s-a încheiat 0-1, iar în cea de a doua, Gloria a pierdut în faţa celor de la CSŞ Caransebeş cu scorul de 0-6. În meciul pentru locurile 5-6, între ocupantele locurilor 3 în grupe, Muncitorul Reşiţa s-a impus în faţa „Micilor campioni“ cu scorul de 5-0. În finala mică s-au întâlnit Şcolar I şi Gloria Reşiţa, meci încheiat cu scorul de 1-0, iar în finala mare, CSŞ Caransebeş a învins formaţia Şcolar II cu scorul de 3-0, intrând astfel în posesia Trofeului „Mircea Chivu”.

A fost un turneu extraordinar, şi ca anvergură, şi ca organizare, şi ca nivel de pregătire al echipelor participante. Până acum nu s-a pus prea mare bază pe grupele mici, însă lucrurile s-au mai schimbat, iar asta se vede, fiindcă, încet, încet, începem să ne apropiem, ca nivel, de echipele din judeţul Timiş. Mulţi dintre sportivii mei au fost acum la primul lor turneu, însă am avut şi doi copii care, deşi sunt născuţi în 2005, evoluează la Juniorii E, golgeterul competiţiei şi fundaşul central, care cred că au făcut diferenţa în favoarea noastră”, a declarat antrenorul formaţiei CSŞ Caransebeş, Ion Bica.

La final, s-au acordat şi o serie de premii speciale. Astfel, cel mai bun portar a fost desemnat Loris Roşu (CSM Şcolar Reşiţa), cel mai tehnic jucător – Ianis Doană (CSM Şcolar Reşiţa), cel mai tânăr jucător, Ianis Lovin (Şcoala de Fotbal Lucian Dobre&Dorinel Munteanu), născut la 26.11.2009, golgheterul competiţiei fiind Adin Avramescu (CSŞ Caransebeş).

Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş a venit la Reşiţa cu următorul lot: Alexandru Suru, Abel Marodi, Adin Avramescu, Sebastian Avramescu, Mirel Florian Ţuţul, Alexandru Radu, Rareş Benghia, Fabian Rădulescu, Sebastian Bănăduc, Andrei Pârvănescu, Riccardo Albu, Antonio Ivaşcu, Laurenţiu Buta, Vasian Dragomir, Robert Văcărescu. Antrenor, prof. Ion Bica.

Organizatorii Memorialului au fost Consiliul Judeţean Caraş-Severin, CSM Şcolar Reşiţa, AJF Caraş-Severin, precum şi Mariana Chivu, soţia lui Mircea Chivu şi mama lui Cristi Chivu.

Sorin ROGOZ