Lemne gratuite pentru veterani


În ultima şedinţă, consilierii caransebeşeni au hotărât ca 20 de veterani de război sau văduve ale acestora să primească şi iarna aceasta din partea administraţiei locale, gratuit, câte 3 m.c. de lemne de foc, pentru fiecare persoană. Ei trebuie să prezinte cererile şi legitimaţia de veteran de război emisă de Ministerul Apărării Naţionale, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, pentru anul 2014, la sediul Primăriei Caransebeş.

Lemnele de foc provin din pădurea Caransebeşuluişi vor fi duse acasă la veterani şi văduvele acestora de angajaţii Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare din cadrul Primăriei municipiului. (B. Meteş)