Vin bani în judeţ!


Sorin Frunzăverde, din partea PNL, şi Ion Mocioalcă, de la PSD, au fost recent la Bucureşti, unde s-au întâlnit cu premierul Victor Ponta. Acesta le-a dat asigurări că în Caraş-Severin vor sosi sume importante pentru Progrmaul ISPA şi pentru reabilitarea unor Centre sociale.

În cursul săptămânii trecute, vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, şi preşedintele PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, au fost la Bucureşti, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta pe tema fondurilor de care are nevoie judeţul Caraş-Severin pentru ultima tranşă a Programului ISPA. Conform declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, cei doi au solicitat primului-ministru suma de aproximativ 5 milioane de lei pentru Aquacaraş, bani destinaţi efectuării plăţilor pentru ultima parte a programului care vizează reţeaua de canalizare în Caraş-Severin.

Liderul liberal a mai declarat că, pe lângă aceste sume, în judeţ vor mai veni şi alţi bani, deoarece la nivelul Consiliului Judeţean Caraş-Severin se derulează şase proiecte pentru reabilitarea unor Centre sociale care în ultimul timp au beneficiat de o finanţare considerabilă. Este vorba despre proiecte în valoare de 13,6 milioane de lei, care vizează Centrele de la Zăgujeni, Sacu, Adăpostul de la Caransebeş, precum şi Centrul „Bunavestire”. (S. Berger)