Un milion pentru trei străzi, la Caransebeş


Administraţia locală caransebeşeană a luat decizia de a investi peste un milion de lei pentru asfaltarea a trei străzi deteriorate din municipiu. Pe strada Traian Doda, pe porţiunea cuprinsă între Str. Romanilor şi Centura de ocolire, ce trebuia refăcută de constructorul variantei ocolitoare a oraşului şi care, din păcate, nu şi-a mai respectat obligaţiile, precum şi pe Str. Burebista, au fost deschise şantiere, următoarea vizată fiind Str. Pipirigul Mare.

Lucrăm pe această stradă pe tronsonul cuprins între Centură şi Strada Romanilor, afectat în perioada în care a fost derulat şantierul de realizare a variantei ocolitoare pentru municipiul Caransebeş a Drumului European 70. Înţelegerea pe care am avut-o şi cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, precum şi cu cei ai constructorului a fost ca această stradă, afectată de traficul greu, să fie reparată de către dânşii, lucru care nu s-a realizat, condiţii în care administraţia locală s-a văzut nevoită să rezolve problema cu fonduri de la bugetul local, legislativul alocând bani pentru a reabilita în întregime această stradă “, a declarat Marcel Vela.

Totodată, aici se introduc 260 de metri de conductă nouă pentru canalizare, după finalizarea acestei reabilitări a reţelei subterane urmând să se treacă la asfaltarea străzii. (M. Doman)