Un deputat caransebesean, in tara lui Hamlet


Deputatul Dan-Laurenţiu Tocuţ, secretarul Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, împreună cu László Borbély, preşedintele Comisiei, şi Natalia Intotero, vicepreşedintele aceleiaşi comisii, au făcut o vizită de lucru şi prietenie în Danemarca. În ţara lui Hamlet, delegaţia română s-a bucurat de sprijinul ambasadorului României, Matei-Viorel Ardeleanu, originar dintr-o localitate din Caraş-Severin. Delegaţia noastră a avut o întâlnire la Ministerul danez al Mediului, una la Folketing (Parlamentul danez) şi una la Ministerul Afacerilor Externe. Românii au mulţumit adjunctului ministrului Mediului pentru sprijinul de 50 de milioane de euro investiţi în ţara noastră de danezi pentru protejarea mediului înconjurător şi au prezentat principalele preocupări pentru securitatea energetică, dezvoltarea resurselor regenerabile, colectarea deşeurilor şi îmbunătăţirea calităţii apei şi aerului. „De asemenea, am solicitat sprijinul părţii daneze în domeniul elaborării Legislaţiei Verzi, a achiziţiilor şi a valorificării eficiente a certificatelor de mediu”, a spus Tocuţ.

În cadrul întâlnirii din Parlamentul danez cu membri ai Comisiilor pentru politică externă, discuţiile s-au axat pe colaborarea între comisiile celor două ţări, integrarea rromilor şi traficul şi exploatarea sexuală a copiilor. „Statistica este foarte bine pusă la punct în Danemarca. Am aflat că acum locuiesc 14.000 de români acolo, care lucrează în IT, servicii şi construcţii. De asemenea, 2.000 de studenţi se află în Danemarca la studii. Îmbucurător e că în această ţară nu există probleme cu românii de acolo şi că ei sunt apreciaţi de localnici”, a mai adăugat deputatul.

În cadrul întâlnirii de la Ministerul Afacerilor Externe, discuţiile s-au axat pe şansele integrării României în Spaţiul Schengen, acţiune pentru care ţara noastră se bucură de sprijin danez. „Iniţial, România a avut de rezolvat o serie de probleme tehnice, de care s-a şi achitat. Celelalte aspecte, apărute ulterior, reprezintă o dublă măsură a Uniunii Europene”, a concluzionat Dan-Laurenţiu Tocuţ. Deputatul a mai declarat că intenţionează ca pe viitor delegaţii din judeţul nostru să aibă întâlniri cu membrii asociaţiilor daneze, care şi-au arătat deschiderea spre astfel de acţiuni, benefice ambelor părţi.

Carmen SENCO