Tur de forţă al liberalilor, în judeţ



Preşedintele PNL Caraş-Severin, senatorul Marcel Vela, a participat sâmbătă, 27 iunie, la opt întâlniri cu liberalii din diferite zone ale judeţului.
Alături de senatorul liberal au mai participat și candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, prim-vicepreşedinţii Ioan Popa şi Jaro Marşalic, secretarul general Ovidiu Rădoi, subsecretarul de stat Dan Stan – secretar general adjunct al Filialei, Magda Lungu, consilier al vicepremierului, şi Horia Irimia, consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării.
Pe lângă problemele politice și organizatorice interne, s-a discutat şi despre nevoile comunităţilor locale, am fost informaţi printr-un comunicat al Biroului de presă al PNL Caraş-Severin.
De la proiecte de combatere a efectelor inundaţiilor, până la programele ce pot fi finanţate prin noile decizii guvernamentale, au fost abordate subiecte legate de soluțiile tehnice și prioritățile urgente de la nivel local.
Totodată, au fost analizate și o serie de probleme ce țin de dezvoltarea infrastructurii unităţilor administrativ-teritoriale și independența energetică a cărășenilor de lemnul de foc, urmând ca la sfârșitul săptămânii viitoare să fie organizată și o întâlnire cu ministrul economiei, Virgil Popescu, și directorul Transgaz, Ioan Sterian, se mai arată în comunicat.
Bogdan NAUM