Trei coruri caransebeşene la Festivalul „Iosif Velceanu”


Joi, 6 decembrie, de Sf. Nicolae, la Biserica „Schimbarea la Faţă”, din cartierul reşiţean Govândari, s-a derulat cea de a XXVII-a ediţie a Festivalului de Muzică Corală „Iosif Velceanu”, la care au participat opt formaţii. Caransebeşul a fost reprezentat la această manifestare cu tradiţie de Corul Episcopiei, Corul Catedralei „Învierea Domnului”, ambele dirijate de preot Gheorghe Tistu, şi de Corul „Gheorghe Dobreanu” al Catedralei Ortodoxe „Sf. Gheorghe”, dirijat de prof. Mariana Poneţchi. Au mai participat Corala de copii „Staccato”, a Liceului de Artă „Sabin Păuţa”, în colaborare cu Biserica „Schimbarea la Faţă”, din Reşiţa, dirijor Cornelia Balog, Corala „Lia Ponoran”, a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, dirijor, prof. Elena Cozâltea, Corala „Anastasis” – a Bisericii Ortodoxe Bozovici, dirijor, prof. Claudia Cherescu, Corala „Armonia”, a Bisericii Ortodoxe Bocşa, dirijor, preot Silviu Ferciug, şi Corul Bisericii „Schimbarea la Faţă”, din Reşiţa, dirijor prof. Aniţa Strâmbu.

Prezentarea Festivalului a făcut-o ca de obicei Dan Liuţ, realizator de emisiuni la Banat TV. Organizatorii Festivalului au fost Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, şi Biserica „Schimbarea la Faţă” Reşiţa. Toate formaţiile participante au primit câte o diplomă şi o plachetă a Festivalului, din partea CJPCPCT Caraş-Severin, prin grija directorului său, prof. Gheorghe Ţunea.

Ştefan ISAC