Trafic mai confortabil pentru caransebeşeni


Săptămâna trecută, administraţia municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului a demarat programul de refacere a străzilor pe anul în curs. Astfel, a fost închisă circulaţia în zona fântânii din vecinătatea Parcului Dragalina, unde angajații Serviciului Public de Întreținere și Reabilitare al Primăriei Caransebeș au frezat şoseaua şi vor trece la turnarea unui nou covor asfaltic.

Şeful SPIR, Ion Gheorghe Ştefan, şi conducerea Primăriei vor stabili priorităţile în acest sens, respectiv care vor fi străzile pe care se va acţiona în același mod – frezare și reasfaltare – pentru a se asigura confortul în trafic cetăţenilor municipiului.

Prima vizată este Str. C.D. Loga, după care se va acționa pe toate străzile pe care Hidroconstrucția a lucrat la reţelele de apă şi canalizare. (B. Meteş)