Sub brazda anilor trecuţi


La poiana de dincolo de râu era şi mult nisip. Acum nu se mai vede. Erau şi copii, dar cerul, mai bătrân decât mine, i-a uitat. Când am plecat, ne-am uitat jocurile acolo. De multe ori am venit să le caut. Balaör-baci, croitorul, din apropiere, nu mai este nici el, şi cred că a luat nisipul când a plecat.

Erau şi pruni mulţi. Nu mai sunt nici ei. Nici văzduhul cu păsări şi cântece. Aici ne jucam de-a mineritul şi de-a v-aţi ascunselea. Din toate, n-au mai rămas decât apa şi pământul cu gust de copilărie.

Primii stropi de ploaie căutau acum acel pământ prin întuneric. Poiana, în noaptea aceea, a păstrat nenumărate clipe de reculegere…

Toamna sosise tocmai când eu am părăsit acele locuri. Nucul din faţa casei, când ieşisem pe poartă, îmi aruncase în cale o frunză.

Câteva cărţi şi caiete, ceva lei de buzunar, şi multe, multe gânduri, era tot ce luasem cu mine, plecând să cunosc lumea cărţilor. Am lăsat atunci casa părintească în grija nucului, care m-a văzut crescând lângă necazurile părinţilor ce rămăseseră într-un colţ tăcut ca o lacrimă. Plecasem spre oraş cu ei în suflet, iar ei au rămas acasă cu mine în gând.

Pomii erau făclii aprinse pe altarul toamnei. În tindă, iarna aştepta natura până se dezbrăca.

Casa părintească, locul celor mai frumoase amintiri. Casa de amintire te poate întâlni oriunde, peste oceane şi mări sau la mii de kilometri. Şi atunci, dacă lacrimile nu-ţi curg pe obraji, îţi curg în suflet. Copilăria îşi cere drepturile, când pleci de lângă ea, chiar dacă ai vrea să o laşi la bagaje şi s-o faci uitată. Ea face parte din tine. Te leagă de ea râul, teiul, florile, iarba cu miros de stele, de soare şi de cântec românesc.

Localitatea trăieşte acum în mijlocul unui cerc ciudat, cu marginile umbrite de dealuri, de munţi, şi chiar de pomi. Fagii şi brazii au şi uitat de când curcubeul nu a mai luat de mână cele două zări, împăcându-le. Şi zările se tot caută.

De când tinerii, în special, au părăsit localitatea, luând drumul Europei pentru a trăi mai decent, Rusca Montană a rămas pe gânduri, cuminte ca o fecioară candidată la măritiş. Restul locuitorilor sunt mai complicaţi decât o partidă de şah.

Dealurile s-au strâns tăcute în jurul muntelui, să le spună poveşti. Doar izvoarele au pornit să-şi găsească părinţii plecaţi departe. Aşa, în împărăţia nopţii perfecte, fiecare lucru devine ce vrea, ca-n basme.

Doinel PUIU MĂRGINEANU