Get Adobe Flash player

Taina Sfintei Cruci

Vizualizari: 80

Mântuitorul Hristos ne spune: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie”. Nu îi trimite pe oameni s-o apuce înainte la cruce, ci îi cheamă să vină după El, pentru că El a dus mai întâi Crucea. Nu îi silește pe oameni, nu-i strivește, ci îi învață și îi cheamă să vină după Dânsul: oricine voiește.

A lua crucea lui Hristos înseamnă să primești de bunăvoie din mâna Proniei divine orice mijloc de lecuire, oricât ar fi de amar, care ți se întinde.

Cine înțelege taina Crucii vede lumea și trăiește viața în alt chip. El își caută fericirea nu în plăcerile deșarte ale acestei lumi, în egoism și în desfrâu, în ură și răutăți, ci în dorința de a sluji oamenilor, casei, familiei, celor din jur. Prin aceasta, el nu se leagă atât de mult de cele trecătoare, ci caută mai ales „ cele veșnice, știind că nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13,14), că „cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos” (Filipeni 3,20). Convins de acest lucru, acceptă Crucea și merge după Hristos. Crucea este lemnul sfânt pe care triumfă Iisus Hristos și pe care triumfăm și noi, când primim cu bucurie și mărinimie ceea ce El ne trimite. Crucea este ascultarea lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, de voia Tatălui, și ea trebuie să fie și ascultarea noastră de El, o ascultare curajoasă și plină de speranță, fiindcă „cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei 24,13).

După cum patimile crucii au fost o slavă pentru Mântuitorul nostru și după cum lanțurile au fost o pricină de laudă pentru Apostolul Pavel, ori pătimirile o bucurie pentru martiri și sfinții credinței noastre, tot așa semnul Crucii și purtarea ei trebuie să fie o pricină de laudă sfântă și de putere biruitoare și pentru noi. Bătrânul părinte Iosif din Muntele Athos grăiește astfel: „Fără ispite este cu neputință a se arăta sănătatea sufletului; acestea sunt focul curățitor prin care se lucrează curățirea și luminarea sufletului”. Devoțiunea sinceră, adevărata iubire de Dumnezeu, ne împinge la lucru, la îndeplinirea, chiar dureroasă, a îndatoririlor zilnice. Se cade să nu dorim pentru noi nimic bun, nimic rău, ci să căutăm numai ceea ce Dumnezeu va voi pentru noi. Când vom primi o lovitură grea, o cruce oarecare, nu trebuie să ne întristăm. Dimpotrivă, cu chipul senin, va trebui să-I mulțumim Domnului pentru ea, fiindcă „prin multe suferințe trebuie să intrăm în împărăția lui Dumnezeu” (Fapte 14,22).

Sfântul Ambrozie de la Optina era convins că „este bine de a fi în fața Crucii Mântuitorului, dar este încă și mai bine să suferi pentru El pe o cruce. Să ne gândim la Sfântul Apostol Andrei, pe care guvernatorul din Patras l-a amenințat cu răstignirea, dacă va continua să propovăduiască. Ucenicul Domnului a răspuns: „Dacă m-aș teme de Cruce n-aș mai propovădui-o!”. Și așa a fost răstignit, murind pentru adevărul Evangheliei.

Să ne fie cu luare aminte că din contactul viu și iubitor cu Mântuitorul nostru, noi ieșim înnoiți și transformați, dar aceasta cere întotdeauna nevoință, jertfă și luptă. Oricare ar fi prețul urmării lui Hristos, să avem speranța că printre lacrimi, prin umbrele vieții, prin focul încercărilor, ni se arată zările paradisului de sus. Pe acesta vrea Domnul să ni-l dăruiască atunci când zice: „Celui ce biruiește îi voi da să șadă cu Mine pe tronul Meu, așa cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe tronul Său” (Apocalipsa 3,21).

Pr. Petru PAICA

Traducere