Gugulanii au avut curaj să folosească… bicicleta


Câteva zeci de tineri de… toate vârstele au luat startul vineri, 24 octombrie, din faţa Primăriei municipiului Caransebeş, într-un marş pe biciclete desfăşurat sub genericul „Gugul’n Bike”. De aici, convoiul – al cărui drum a fost deschis de o

maşină a Poliţiei Locale – s-a deplasat pe Str. Libertăţii, apoi prin cartierele Teiuş şi Valea Cenchii, pentru ca de la intersecţia cu drumul care duce spre Reşiţa să se întoarcă, pe pod, în Centrul civic. Diferenţa de vârstă dintre cel mai tânăr şi cel mai bătrân participant a fost de 74 de ani, la cursă luând parte elevi de clasa I, dar şi octogenarul Mircea Socaciu, membru al Clubului Montan Caransebeş.

Gugul’n Bike”, sau, pe româneşte, „Gugulani pe biciclete”, este răspunsul caransebeşenilor la iniţiativa Comunităţii Europene, care în 1999 a hotărât ca o zi pe an să fie declarată „Ziua circulaţiei fără autoturisme”, în care este recomandabil să se meargă pe jos, pe bicicletă sau cu mijloace de transport în comun. De atunci, în data de 22 septembrie, în întreaga Europă şi în alte 40 de ţări de pe Glob este marcată această zi.

Datorită organizatorilor, anul acesta noi o ţinem puţin mai târziu. Este extraordinar că totuşi reuşim să facem acest lucru la Caransebeş, pentru că această zi a mersului pe bicicletă ne arată că este important să facem mişcare, că este important să avem grijă de clima Terrei, pentru că încălzirea globală, fenomenul cel mai grav, care se accentuează pe zi ce trece, se datorează emisiei de dioxid de carbon, principalul factor poluant din gazele de eşapament”, a spus Filip Strejariu, viceprimarul municipiului Caransebeş, prezent la linia de start.

Printre participanţi s-a aflat şi cunoscutul alpinist Cornel Galescu, preşedintele Clubului Montan Caransebeş, care s-a numărat printre organizatorii acţiunii. El ne-a vorbit despre solidaritatea de care a dat dovadă societatea civilă, referindu-se la mai multe ONG-uri care, cu sprijinul Primăriei, au devenit partenere în acest proiect. „Tot ceea ce se întâmplă acum vine în completarea ediţiei de anul trecut, când, pe acelaşi traseu, peste 100 de tineri şi vârstnici au transmis un mesaj către locuitorii municipiului Caransebeş, mesaj care s-ar traduce «Aveţi curajul, îndrăzniţi să folosiţi bicicleta, să renunţaţi la maşină, să faceţi mai mult sport şi să vă bucuraţi de faptul că un oraş cum este Caransebeşul, situat la poalele munţilor, are un aer curat, care merită să fie respirat»”, a spus Cornel Galescu.

Toţi bicicliştii au primit diplome de participare. Organizatori ai acţiunii au fost Primăria municipiului Caransebeş şi partenerii în acest proiect din partea societăţii civile – Clubul Montan Caransebeş, MTB Caransebeş, Organizaţia pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare din municipiu, Caritas, Asociaţia BIA, Kolping, K.H. Kinder Hilfe, Societatea Femeilor Ortodoxe, Europe Generation, Asociaţia „Ioan Popasu” şi Asociaţia Sportivă „C.D. Loga”.

Mădălina DOMAN