Şofer la 13 ani, prins la Zerveşti


În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere, desfăşurată de poliţişti în seara de 21 august, a fost depistat un minor în vârstă de 13 ani, aflat la volanul unui autoturism. La intrarea în localitatea Zerveşti, cadrele de la Rutieră au oprit pentru control un autoturism. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volanul maşinii se afla un minor în vârstă de 13 ani, autovehiculul fiindu-i încredinţat de către O. Octavian, de 21 de ani, care se afla pe locul din partea dreaptă-faţă. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încredinţare cu ştiinţă a unui autovehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere, şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere. (S. Berger)