SMURD – Acolo unde instituţiile Statului îşi dau mâna pentru binele cetăţeanului


Nu cred că mai există vreun locuitor al acestei ţări care să nu fi auzit de SMURD – un proiect experimental ce a devenit, între timp, cel mai complex sistem mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare din România şi, de altfel, singurul de această natură ce funcţionează la nivel naţional. Născut din ambiţia unui sigur om de a demonstra că, acolo unde există dăruire, ambiţie şi dorinţa de a-i ajuta pe alţii, dotările vin pe parcurs, astfel încât se poate realiza un sistem performant ale cărui intervenţii au ajuns, la nivel naţional, de la una la trei minute, în anul 2011, la una la două minute în 2012.

La această performanţă a contribuit, cu siguranţă, şi SMURD Caraş-Severin, serviciu ce a devenit operaţional anul trecut, în data de 21 martie.

Acum, la un an de funcţionare, SMURD Caraş-Severin este operaţional în localităţile Caransebeş, Bozovici şi Oraviţa, iar cel de la Reşiţa, din păcate, încă îşi mai aşteaptă personalul medical. Cu toate acestea, zi de zi, 24 de ore din 24, un număr de 52 de subofiţeri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin intervin, pe tot cuprinsul judeţului, la salvarea vieţilor omeneşti. Militarii, care au absolvit cursuri de paramedici, sunt încadraţi pe cele trei ambulanţe de Tip B (cele care nu necesită personal medical) şi intervin ori de câte ori sunt solicitaţi prin Dispeceratul comun Serviciul de Ambulanţă Judeţean – Unitatea de Primiri Urgenţă – ISU „Semenic” CS. Dintre cele patru ambulanţe utilizate de SMURD Caraş-Severin, două au fost achiziţionate de Ministerul Sănătăţii, în timp ce altele două au venit prin proiectul Programul Operaţional Sectorial la nivelul Regiunii Vest.

Bilanţul unui an de zile de activitate a SMURD nu poate fi apreciat comparativ, ci trebuie luat ca atare, urmând ca, abia în 2014, să se vadă sau nu progresele acestui serviciu la nivel judeţean. Aşadar, pe parcursul a 12 luni de activitate, personalul serviciului a avut 1.066 de intervenţii. Echipajele SMURD s-au deplasat la 28 de solicitări fără a interveni, au fost întoarse de pe traseu de 10 ori şi au primit 8 alarme false.

Echipajele SMURD au avut 39 de misiuni de descarcerare; au acordat asistenţă medicală de urgenţă într-un număr de 887 de cazuri (intoxicaţii – 47; afecţiuni cardiace – 78; prim-ajutor la accidente rutiere – 16; traumatisme – 185; arsuri – 1; stop cardio-respirator resuscitat – 4; diverse: chirurgicale şi neurochirurgicale – 2, afecţiuni medicale – 459, neurologice/psihiatrice – 88, alte afecţiuni – 7). Un număr de 140 de cetăţeni au primit diferite tipuri de asistenţă din partea echipajelor SMURD, după cum urmează: persoane deblocate sau degajate – 137; persoane cu intenţia de a se arunca în gol – două, şi persoane căzute în locuri publice – una. Concluzionând, în timpul celor 1.066 de intervenţii au beneficiat de ajutor din partea echipajelor SMURD un număr de 1.055 de persoane, dintre care 144 de copii.

Chiar dacă şi până acum, o parte dintre angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin au redirecţionat 2% din impozitul pe venit către Fundaţia pentru SMURD, acum, la un an de funcţionare a serviciului în judeţul nostru, personalul Inspectoratului a desfăşurat şi desfăşoară diferite acţiuni de informare pentru a veni în sprijinul acestei campanii naţionale.

Astfel, subofiţerii în uniformă roşie ai subunităţilor de intervenţie ale Inspectoratului s-au aflat în mijlocul cetăţenilor, joi, 21 martie, în punctele mai aglomerate ale localităţilor Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa, Moldova Nouă şi Bozovici, într-o acţiune de informare cu privire la posibilitatea redirecţionării a 2% din impozitul pe venit către Fundaţia pentru SMURD – organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, apolitică, independentă de orice altă instituţie sau persoană, română sau străină –, care susţine, în fiecare an, activitatea echipajelor de intervenţie din toată ţara, astfel încât acestea să poată acţiona cu maximă eficienţă pentru salvarea cât mai multor vieţi omeneşti.

Tiberiu Fechete, director executiv la Fundaţia pentru SMURD, a avut amabilitatea să ne informeze că „În clasamentul sumelor strânse din 42 de judeţe, Caraş-Severinul se situează pe locul 37, cu suma de 18.893,84 RON”. Mulţumind frumos salariaţilor din judeţ, Tiberiu Fechete şi-a exprimat aprecierea faţă de participarea personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, alături de alte Inspectorate din ţară, la campania naţională „2% pentru SMURD”.

La mulţi ani, SMURD Caraş-Severin!

Locotenent Adriana MARGHESCU

Ofiţer relaţii publice